Postări cu etichetele: ‘Cornel Rusu’

Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
– prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
– prin rudele nepocăite
– prin părinţii necredincioşi
– prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori

Diavolul şi lumea prin care dorinţi şi influenţe din lăuntrul celor ce se unesc
– prin cei plecaţi în alte adunări
– prin împlinirea dorinţelor firii lor pământeşti
– prin împlinirea dorinţelor păcatului (ispite neânfrânate)
– prin împlinirea ispitei, săvârşirea păcatului
– prin ispita frumuseţii de afară, fără a se cerceta frumuseţea sufletului
– prin nepotriviri de caractere
– prin poziţia socială, rangul
– prin bogăţia pământească
– prin calităţi prezentative dar, făţarnice
– prin învăţături străine de Adevăr

Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dumnezeu nu vrea ca omenirea să se piardă, ci cu toţii să se mântuiască. Citeşte în continuare »

RusuC„Iubitul meu frate, pune-ţi întrebarea în modul cel mai serios şi fără părtinire: în care din cele două stări te afli?
Te afli, oare, în starea cea înaltă a „nebunilor” pentru Hristos?
Sau în starea cea joasă a „înţelepţilor” în Hristos?
Pune-te singur în faţa problemei duhovniceşti de la 1 Corinteni 4, 10.
„Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! ”
Cercetează-te cu multă băgare de seamă în faţa acestei oglinzi cereşti şi dă-ţi singur seama:
* Un vrăjmaş ţi-a pricinuit o pagubă. Datoria de creştin îţi cere să jertfeşti din al tău.
Ai fost îndată gata pentru pace, jertfind dreptul tău? Sau ai chibzuit să nu sacrifici nimic? Citeşte în continuare »

RusuCCând un suflet scapă la Hristos, în braţele Lui, satan primeşte o grea înfrângere şi se străduieşte, căutând noi prilejuri de ispită, ca sufletul scăpat să poată fi ademenit iarăşi în mrejile lui, săvârşind nelegiuirea. Toţi acei ce fac voia  diavolului sunt nişte „ucenici“ ai săi. Prin toate cele întreprinse de ei, dezbină fraţii, risipesc adunările, ispitesc cu gânduri necuviincioase, săvârşesc nelegiuiri, făcându-i pe cei slabi să calce legământul făcut cu Dumnezeu, să mintă, să pizmuiască, să clevetească… Mare păcat face acela care îndeplineşte slujba diavolului!

Sf. Ap. Pavel ne spune că satan, pe care îl numeşte dumnezeul veacului acestuia, orbeşte mintea celor care îi cad în cursă. Prin orbirea cea satanică, omul nu mai vede strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu (cf. II Cor. 4, 4). Mintea orbită de satan nu mai gândeşte liber. Citeşte în continuare »

Dacă într-o adunare creştină, pe neaşteptate s-ar prezenta Domnul Iisus în modul nevăzut de fiecare, câte nereguli şi taine ţinute ascunse s-ar ivi! Printre altele, slujba adusă oarecând de Maria Magdalena s-ar împărţii în două şi anume:

– toate surorile emoţionate şi pline de un adânc şi sfânt fior ar îngenunchia la Sfintele-I picioare, ar plânge spălându-le cu lacrimi, le-ar săruta; dar,

– nu toate surorile ar avea şi cu ce să I le şteargă. Picioarele Domnului Iisus ar rămâne neşterse pentru că, surorile noastre nu mai au părul lung.

De ce aţi lepădat podoaba părului vostru? (1 Cor. 11,15)

Ca să vă potriviţi chipului veacului acestuia? (Romani 12,2) Citeşte în continuare »

Nici o lucrare omenească n-ar trebui să fie mai gândită şi chibzuită decât căsătoria.

Nu te grăbi să te arunci în lac, mai nainte să chibzuieşti posibilităţile sigure de a supravieţui şi a ieşi singur la mal.

Tineri şi tinere făuresc planuri, pun fel de fel de temelii, clădesc şi iar clădesc. Spre marea lor mirare şi dezamăgire când zidul planurilor făurite se destramă, cărămidă după cărămidă tot ce au clădit, sau printr-o erupţie zgomotoasă, când nici istoria nici cronicarii, nici cei mai renumiţi medici psihiatri nu pot să redea prin cuvinte pagubele materiale, sufleteşti, psihice, vieţii ucise şi multe altele…

Cu ani în urmă, un tânăr student, după câteva ore de discuţii cu o tânără fată, amândoi din adunare de credincioşi, s-a îndrăgostit de ea şi foarte serios plănuia căsătoria lor. Când fata i-a spus că nu se căsătoreşte cu el, atât de mult l-a zdruncinat acel „NU”, încât s-a îmbolnavit rău de tot.

Medici au stabilit amânarea anului de facultate, au stabilit termen îndelungat în care timp, tânărul, nu numai să nu citească, ci nici să nu gândescă măcar. Dacă nu ai gând serios de căsătorie, nu da prilej de păcătuire sau de îmbolnăvire. Citeşte în continuare »

„Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31-32)

Nu putem avea privirea sănătoasă îndreptată spre oameni şi nu se poate realiza buna înţelegere între oameni decât prin iubirea deplină a Domnului Iisus Hristos.

A iubi pe aproapele înseamnă să renunţi la tine însuţi; ori aceasta este cu neputinţă omului firesc şi nenăscut de Sus (Cf. Ioan 3, 3).

Numai avându-L pe Hristos-Domnul şi trăind cu El ţi în El îi vom vedea pe oameni aşa cum i-a văzut El. Numai în starea de înoire duhovnicească duhul ne îndreaptă spre oameni, ca, prin viaţă înduhovnicită, să-i atragem la Hristos-Domnul.

Saul din Tars a prigonit peste măsură pe „unşii Domnului”, atâta vreme cât râvna îi venea din ştiinţa învăţată din cărţi. Dar, când s-a întâlnit cu Stăpânul pe drumul Damascului, a renunţat la tot ce iubise; năzuinţele i s-au ruinat până în străfunduri şi, devenind „omul nou, născut din Duhul”, s-a făcut tuturor toate, ca să câştige pe Hristos-Domnul, propovăduindu-L şi jertfindu-se pentru El; ba, şi mai mult, găsind plăcere în suferinţa pentru El. Citeşte în continuare »

„Iubitul meu frate, pune-ţi întrebarea în modul cel mai serios şi fără părtinire: în care din cele două stări te afli?
Te afli, oare, în starea cea înaltă a „nebunilor” pentru Hristos?
Sau în starea cea joasă a „înţelepţilor” în Hristos?
Pune-te singur în faţa problemei duhovniceşti de la 1 Corinteni 4, 10.
„Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! ”
Cercetează-te cu multă băgare de seamă în faţa acestei oglinzi cereşti şi dă-ţi singur seama:
* Un vrăjmaş ţi-a pricinuit o pagubă. Datoria de creştin îţi cere să jertfeşti din al tău.
Ai fost îndată gata pentru pace, jertfind dreptul tău? Sau ai chibzuit să nu sacrifici nimic?
* Undeva, poate nu prea departe, un bolnav avea nevoie de mângâiere şi ajutor.
Ai fost gata să rupi din timpul tău şi să-l cercetezi?
Ai dat din pâinea ta, ca să-l hrăneşti?
Sau au chibzuit că eşti prea ocupat sau că nu ai nici tu de-ajuns şi nu poţi da?…” Citeşte în continuare »

RusuCEra în 1947. Se apropia marea sărbătoare a Creştinităţii: Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste tot pregătiri de colinde, piese, poezii, grupuri de fraţi consultându-se cum ar fi mai bine. Eu stăteam singur, înţelegându-mă cu mine însumi. Mi-am amintit că la Lipova, în urma postului şi rugăciunii, mi s-a arătat ce aveam de făcut şi eram convins de prezenţa Domnului, cum că El mi-a vorbit. Dar, înhămat la carul Faraonului, nu vedeam portiţa de ieşire. Totuşi nădăjduiam într-o minune care să rupă funia ce mă lega de serviciu şi să îmblânzească spiritul de patroană al mamei, care n-ar fi vrut să-i scape rodul muncii nici unuia dintre noi.

În timp ce depănam amintirile trecutului cu minunatele-i descoperiri, iată factorul, la poartă, cu o scrisoare. Era de la fratele Bolunduţ. Printre altele, citesc: „Vino, că fraţii din Roşia Montană au aranjat să fii angajat la mină. Noi, cu toţii, te aşteptăm cu drag…“ O, ce bucurie!… Iată că toate descoperirile ca şi împlinirile îşi au vremea lor. Citeşte în continuare »

Inima omului poate fi sau un templu sfânt în care să locuiască Domnul Iisus Hristos, sau o casă de necurăţii, o peşteră de tâlhari.
În simplitatea acestei fericiri, Mântuitorul Se referă la păstrarea sfinţeniei sufletului pe temeiul curăţiei lăuntrice a inimii. Ne atrage astfel atenţia că adevărata curăţie sufletească o au numai acei cu inima curată, pentru că întotdeauna adevărata înnoire se face dinlăuntru în afară. La o astfel de curăţenie interioară şi deplină e necesar să năzuiască şi să se silească tot creştinul…

Pe Domnul Iisus nu-L mulţumeşte să avem doar o viaţă frumoasă la suprafaţă, care să fie pricina laudelor omeneşti. El nu vrea morminte văruite frumos pe dinafară, iar înăuntru să fie pline cu oase moarte şi cu toată necurăţia (cf. Mt. 13, 27). Cei ce au doar pe buze Legea Domnului, iar înăuntrul fiinţei lor sunt plini de fiere amară, aceia sunt nişte făţarnici, care caută să placă oamenilor. Pe unii ca aceştia Mântuitorul îi mustră că se îngrijesc doar de partea din afară a blidului, dar înăuntru sunt plini de răpire şi de necumpătare (cf. Mt. 23, 25). Citeşte în continuare »

Ca să aleagă cineva bine trebuie să fie înzestrat de Duhul Domnului cu înţelepciune divină, nu cu o înţelepciune distantă, mărinimoasă chiar, ci, mai ales, cu puterea discernământului, ca să deosebească chemările mincinoase ale lumii nelegiute şi tentaţiile care înclină spre ele, chiar dacă par nevinovate, satisfăcătoare, bune de îndulcit firea, omenescul.

Numai înţelepciunea care vine de Sus (cf. Iac. 3, 17-18 ) este în  măsură să ne dea harul biruinţei, în lupta cu eul nostru, cu glasurile care ne cheamă stăruitor, cu tot ceea ce vine din afara zestrei divine din noi.

Căderea omului în păcat nu l-a dezbrăcat şi de voinţa liberă de a-şi alege singur soarta sa, viitorul său, dar îl obligă la judecată şi osândă veşnică dacă nu ascultă de Evanghelia Domnului Iisus, dacă nu se pocăieşte şi nu se înduhovniceşte (cf. Fapte 17, 30-31; Evr. 12, 1-3). O dată cu venirea Sa în lume, Domnul Iisus Hristos, în Jertfa Sa ispăşitoare, ne îmbie mesajul de iertare al Tatălui Ceresc: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci vrea întoarcerea lui de pe calea pierzării spre Lumina Adevărului şi să fie viu (cf. Efes. 5, 14).
Citeşte în continuare »

Trăirea duhovnicească este rodul hrănirii cu mana cerească. Atunci când poporul lui Israel călătorea spre Canaan, Domnul îl hrănea cu mană cerească. Cuvântul lui Dumnezeu este hrana şi băutura celor ce călătoresc spre Împărăţia Lui. Evanghelia slavei lui Hristos este chipul lui Dumnezeu (cf. II Cor. 4, 4).

Această hrană duhovnicească, întocmai ca împărtăşirea cu Sf. Taine, ar trebui mâncată pe genunchi, fiind dar ceresc, mâncare îngerească.
Să urmărim ce ne spune Biblia despre asemănarea cu vechiul Israel, care călătorea prin pustie spre Canaanul pământesc, a celor care călătoresc spre cer:
„Poporul însă începu să cârtească în auzul Domnului. (…) Străinii, dintre ei, începură să-şi arate poftele şi şedeau cu ei şi fiii lui Israel şi plângeau, zicând: «Cine ne va hrăni cu carne? Căci ne aducem aminte de peştele pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi; acum însă sufletul nostru tânjeşte; nimic nu mai este înaintea ochilor noştri decât numai mana»“ (Num. 11, 1-6). Citeşte în continuare »

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR