Postări cu etichetele: ‘Cugetări duhonvicești’

10. Ce minunată şi fericită este totdeauna sărbătoarea zilei care aminteşte fericita noastră înnoire făcută de Duhul şi Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu,
Ziua înnoirii noastre duhovniceşti. Ziua naşterii noastre din nou. Ziua fericită a începutului mântuirii noastre.

11. În toţi anii, când soseşte ziua care ne aduce aminte despre data renaşterii noastre duhovniceşti, de fiecare dată sărbătorim acest prilej cu o inimă plină, cu o nouă recunoştinţă şi o nouă bucurie.
Şi, ca la sărbătoarea reînnoirii Templului, adesea cântările noastre de bucurie se amestecă cu lacrimile recunoştinţei,
amândouă izvorând din aceeaşi stare unică şi cu totul sfântă pentru noi, pe toată viaţa (Ezr 3, 11-13).

12. Binecuvântată să fie sărbătoarea Înnoirii noastre, Ziua Naşterii noastre din nou, scumpa zi a legământului nostru cu Iisus.
Binecuvântat să fie Numele Mântuitorului nostru Scump Iisus, Numele Celui prin Care s-a făcut această înnoire şi izbăvire a noastră.

13. Tot timpul cât a stat pe pământ, Domnul a căutat mereu să fie în Templu, să fie în această Casă Sfântă, singura Lui Casă de pe pământ.
El a stat cu plăcere în ea,
şi i-a vindecat în ea pe cei chinuiţi,
şi S-a rugat în ea,
şi a propovăduit în ea Evanghelia Tatălui Său Ceresc…
Să o iubim şi noi şi să mergem totdeauna cu plăcere în Casa Tatălui.

Citeşte în continuare »

1. Şi prilejul de păcătuire va veni, căci şi el trebuie să vină peste toţi, după cum a venit şi peste alţii, spre a le încerca tuturor credinţa odată şi odată (Mt 18, 7).
Dar tu, fiul meu, priveghează, ca să nu fii numai un pom oricum. Ci să fii un pom verde şi rodnic.
Să nu fii un credincios oricum, ci să fii găsit un credincios bun şi iubitor
atunci când ceea ce trebuie să vină va veni.

2. Dacă vei fi bun, încercarea te va desăvârşi, te va întări, te va înrădăcina mai tare şi te va face neclintit. Te va arăta pe faţă ceea ce ai fost în ascuns.
Atunci tu, în ceasul cel greu al ispitei, nu numai că nu vei cădea, dar vei trece prin ispite cum trece corabia puternică prin valurile mării înfuriate, fără a se scufunda în ele (Ef 6, 13).

3. Suflete al meu, tu luptă cu valurile, despicându-le biruitor, şi ţine-te tare, oricine ar cădea;
să rămâi statornic lângă Domnul, oricine ar fi să se dezbine de El, de fraţi şi de frăţietate.
Nu-ţi pierde curajul ori pe cine ai vedea prăbuşindu-se
şi nici nu te mira sau spune că nu se poate.

Citeşte în continuare »


13. Binecuvântată fie Ziua când Faţa Ta iubită şi strălucitoare, Iisuse Doamne, va fi văzută de toţi ai Tăi, de pretutindeni şi pe totdeauna.

Ziua când, fericiţi toţi ai Tăi, mereu şi mereu, ne vom aţinti privirile umezite de iubire numai spre Chipul Tău Drag, de-a pururi pentru noi tot mai frumos şi tot mai iubit, nemaisăturaţi de harul acesta veşnic…

14. Binecuvântată să fie ziua din care nu vom mai avea nevoie de nici un luminător, pentru că Te vom avea pe veci în mijlocul nostru pe Tine, Iisuse, Strălucitul, Unicul, Fericitul Soare al tuturor iubirilor noastre.

15. Binecuvântată să fie ziua când orice greutate va fi luată de pe umerii noştri,
când grija oricărui lucru nu ne va mai împovăra,
când, osteniţi de atâta alergare prin ţinuturile acestea străine, primejdioase şi pustii, vom ajunge în sfârşit la odihna atât de dorită, lângă Tine şi lângă ai noştri, în casa noastră cea de aur.

Citeşte în continuare »

7. Binecuvântată să fie ziua aceea atât de mult dorită şi aşteptată…
Ziua când gardurile tuturor staulelor în care „cei plătiţi“ închid de veacuri oile Tale, Iisuse, departe de Tine, Păstorul lor Cel Bun.
Când gardurile acestea toate vor fi dărâmate şi nimicite pentru totdeauna dintre Tine şi oile Tale, dintre ele şi ele…
Iar ele cu Tine vor fi libere şi fericite în acelaşi staul, unul şi pe totdeauna.

8. Binecuvântată să fie Ziua şi grăbită venirea ei fericită când sufletele care tânjesc după Tine, Iisuse dorit şi Scump, sufletele care sufăr că nu Te pot vedea şi auzi
vor fi slobode din toate îngrădirile omeneşti şi vor veni la Tine libere şi pe deplin fericite, zburdând de veselă ce le va fi inima spre singurul Tău staul (Mal 4, 2).
O, Doamne Iisuse, adu această zi fericită cât mai curând! Citeşte în continuare »


1. Oare noi nu putem face chiar nimic pentru Dumnezeu?
Nici să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune pentru cei ce aleargă în slujba Domnului şi a altora?
Nici să trăim, acolo unde suntem, o viaţă de curăţie, de înfrânare în mijlocul celor cu care vieţuim, ca, prin pilda noastră, să le dăm o bună mărturie despre credinţă şi să-i apropiem şi pe ei de Hristos?
Nici acestea nu le putem face?
Atunci suntem nişte leneşi şi nepăsători, vinovaţi osândei şi judecăţii Lui.

2. Mântuitorul nostru ne spune cu milă şi cu durere: „Mai am şi alte oi!…
Mi-e milă de ele, că sunt necăjite şi risipite (Mt 9, 36).
Hoţii le fură, le junghie şi le prăpădesc,
lupul le răpeşte şi le împrăştie,
tâlharii le robesc, le amăgesc, le dezbină, le exploatează şi le pierd…
şi pe acestea Eu trebuie să le aduc la staulul Meu.“
Veniţi să-L ajutăm şi noi pe Bunul Păstor să le aducă!

Citeşte în continuare »

10. Să nu-i închini Domnului numai plecăciunile tale,
numai crucile şi mătăniile tale,
iar inima şi picioarele inimii tale şi ale faptelor celorlalte să le păstrezi pentru păcat şi pentru lume.

11. Să nu-i închini Domnului numai pomenile tale, rugăciunile şi cântările tale,
iar mintea ta şi inima ta să fie păstrate pentru gândurile lumeşti şi rele!

12. Să nu-i închini lui Dumnezeu numai duminicile tale, numai sărbătorile tale,
iar celelalte zile ale tale să-ţi fie păstrate numai pentru lucruri străine de Dumnezeu şi plăcute diavolului.

13. Să nu-i închini lui Dumnezeu numai doi bănuţi sau numai două ceasuri, adică numai rămăşiţa bunurilor tale sau a vieţii tale,
iar multul acestora să fie păstrat şi risipit în deşertăciune.
Căci aceasta este nimicirea ta veşnică.

14. Numai când Îi închini Domnului fiinţa ta întreagă şi ce ai tu total şi deplin, atunci I-ai adus lui Dumnezeu o închinare vrednică de El.
Unei astfel de închinări, Domnul îi întoarce totdeauna totul cu o dobândă însutită.
Iar pe deasupra, îi dă şi răsplata cea mai presus de orice închipuire, a priceperii omeneşti: viaţa veşnică (Mc 10, 29-30).

Citeşte în continuare »

 

1. Nu rosti sentinţa despre Adevăr când tu însuţi nu te ţii de învăţătura izvorâtă de la el.
Nu socoti că locul tău este numai între cei pe care îi laudă Biblia,
iar locul celor care nu spun ca tine, între cei pe care îi mustră.
Nu te compara numai cu sfinţii şi cu martirii, când ar trebui să te compari cu vameşii şi cu păcătoşii!
Căci mândria a nimicit mai multe suflete decât a mântuit smerenia.

2. O, ce mare bucurie şi fericire aduce fiinţei noastre fiecare adevăr pe care mintea noastră îl pătrunde
şi fiecare cuvânt care n-i s-a descoperit priceperii şi raţiunii noastre.

3. În bucuria şi setea adevărului stau atât râvna noastră după citirea şi după ascultarea Cuvântului Sfânt, cât şi bucuria cea mare pe care o avem pătrunzându-l;
stă şi dorinţa după meditaţiile şi după vestirea din Evanghelie,
dar şi odihna cerească aflată în ele;
stă şi alergarea după cuprinderea comorilor cereşti, dar şi negrăita bucurie că le-am aflat.

4. O, ce mare bucurie ne dăruieşte Domnul nostru Iisus Hristos ori de câte ori ni se descoperă din nou şi din nou cunoaşterea Lui în vreun fel mai luminos!
Prin cuvintele Sale sau prin faptele Lui de dragoste, tot mai pline de putere faţă de noi, ne vorbeşte mereu El.
De aceea, cu cât Îl aflăm mai mult, cu atât Îl căutăm mai însetaţi.

Citeşte în continuare »

11. Dacă, după ani lungi de credinţă, felul de vorbire al cuiva este încă tot fără sare şi tot fără har (Col 4, 6) sau dacă acela este tot copil în purtări, tot slab în credinţă şi tot schimbător în hotărâri şi în atitudini – acela este un neputincios în felul de gândire şi de umblare (I Cor 14, 20).
Sau dacă este un nestatornic dus încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură şi înşelat de orice amăgitor (Ef 4, 14), – atunci el este o fiinţă anormală, un biet om neîmplinit, un nefericit copil rămas necrescut.

12. Dar cine poate vorbi singur, fără să trebuiască să stea mereu lângă el îndrumătorul care să-l tot corecteze cum să vorbească, să-i zică ce să spună şi ce să nu spună, să-i tot atragă luarea-aminte când să tacă şi când să nu tacă, – acela este într-adevăr un om matur în Hristos. Şi împlinit în credinţă.

13. Cine este în stare să vorbească singur şi să dovedească ce spune, acela este un om înţelept şi cu mintea întreagă.
Cine ştie să tacă singur şi să dovedească de ce tace, acela este şi mai înţelept şi cu o minte şi mai întreagă.

Citeşte în continuare »

1. Toate privirile lumii vor fi atente totdeauna la ceea ce „zic“ cei credincioşi despre Domnul Hristos. Adică la dovada vieţii lor despre El.
O, cât de mult atârnă atât mântuirea, cât şi pierzarea multora de felul cum mărturisesc despre Domnul nostru Iisus Hristos acei ce cred în Numele Lui şi care vorbesc în acest Nume!

2. Cum mărturiseşti tu despre Mântuitorul tău în faţa oamenilor?
Ce fel de mărturie este viaţa ta?
Ce le spune lor viaţa ta despre Iisus?
Ah, acestea sunt nişte întrebări cu care poate te-ai obişnuit acum şi poate ţi-au devenit chiar supărătoare.
Totuşi, să ştii că de răspunsul cinstit la fiecare din ele atârnă mântuirea sufletului tău…
Şi, desigur, şi a altora. Citeşte în continuare »


11. Dacă ai curajul să mărturiseşti Evanghelia la vecinii şi la cunoscuţii tăi, chemându-i la Hristos şi îndemnându-i la o viaţă sfântă şi evlavioasă – fără să fii totuşi făţarnic sau neruşinat – aceasta este adesea dovada unei adevărate schimbări în bine.
Căci omul cel prefăcut, oricât ar fi de neruşinat, totuşi nu prea are curajul să predice vecinilor şi cunoscuţilor lui.
Deşi mai este şi câte unul de acesta.
Există încă o oarecare rămăşiţă de ruşine la orice om.

12. Cel întors la Dumnezeu va fi întotdeauna un semn de întrebare pentru ceilalţi oameni.
Toţi îl ştiau înainte beţiv, hoţ, mincinos, desfrânat, lacom, rău…
Şi dintr-o dată îl văd schimbat. Dintr-o dată, ceilalţi oameni îl văd că nu mai bea, nu mai fură, nu mai minte, că acum el este un om nou.
De aceea, îndată este şi întrebat: Cum ţi s-au deschis ochii? Cum te-ai vindecat?
Cum se poate întâmpla aşa ceva?
O, ce prilej minunat pentru sufletul vindecat de Hristos este atunci să-L mărturisească el tuturora pe Domnul lui – Iisus Hristos, Binefăcătorul şi Vinde¬cătorul său!

13. Dacă i-a fost vindecată cuiva boala,
dacă i-au fost împlinite dorinţele,
dacă i s-au iertat cuiva păcatele sale,
dacă a fost cineva mântuit,
totul se datorează numai Aceluia Căruia I se zice Iisus, căci numai din El, prin El şi pentru El pot fi toate aceste minuni. Citeşte în continuare »

1. Orbul n-a primit decât o poruncă: „Du-te de te spală“.
Şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării ascultarea de această poruncă.
Şi totuşi el a primit, fiindcă a avut credinţă în Acela Care i-a spus: „Du-te“.
Asta este credinţa!

2. Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale cu fiecare suflet pe care vrea să-l mântuiască!
Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos. Nu altfel.
Trebuie să meargă până unde îi va spune Domnul şi nu mai puţin;
şi să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu;
şi să se ducă acolo unde îl trimite El şi nu în altă parte.

3. Chiar şi Cuvântul care nu ţi-ar fi adresat ţie ia-l pentru tine…
Nu face cum fac alţii, care resping şi aruncă de la ei chiar şi cuvântul care le este adresat numai lor.
Aceştia, fiindcă nu se lasă spălaţi, rămân veşnic ne¬gri şi murdari, cum rămâne roata morii care, deşi veşnic stă sub revărsarea apei, tot neagră rămâne veşnic.
Pe aceasta numai focul o mai schimbă.
Aşa va fi şi cu cei ce merg la auzirea Evangheliei, dar n-o primesc.

4. Primeşte învăţătura, îndreptarea şi mustrarea fraţilor şi a Bisericii tale.
Fii smerit şi fii cu toată ascultarea de învăţătura cea bună,
spală-te cu toată apa de la „scăldătoarea“ Evangheliei, ca să ţi se ducă toată murdăria minţii şi a inimii tale, a trecutului şi a prezentului tău.
Când te întorci înapoi, să nu mai fii tot aşa cum te ai dus; să fii fără tină şi fără orbie.

Citeşte în continuare »

Avuţia cea mai mare e credinţa-adevărată
care îţi îndrumă viaţa pe cărarea cea curată,
şi-i nădejdea neclintită în izbânda jertfei sfinte
care-ţi dă mereu tăria să-ţi duci lupta înainte,
şi-i iubirea neschimbată, una-n veci cu legământul,
şi-o va moşteni acela care-şi va ţinea cuvântul.

Nu-i comoară-n lumea-ntreagă mai de preţ ca mântuirea,
fericit acela cărui asta-i este moştenirea;
cine-i ştie preţul mare şi răsplata ce-o aduce
poartă pentru ea, în viaţă, orice sarcină şi cruce,
rabdă pentru ea oricâte nedreptăţi şi suferinţe,
ea dă veşnica răsplată a cereştii biruinţe.

Citeşte în continuare »

Despre însemnătatea postului, ştim cu toţii. Despre roadele lui, suntem încredinţaţi mulţi… Dar despre felul cum trebuie împlinit postul, ştim încă prea puţin; însă despre fericirea împlinirii acestora cu fapta nu ştim câţi ştim.
Că trebuie să postim toate posturile, asta o ştim cu toţii. Că trebuie să le postim întocmai cum au fost aşe­zate de la început, şi asta o ştim, poate, iar unii o mai şi împlinim, deşi acest lucru nu trebuie să‑l trâmbiţăm, că ştie Domnul Dumnezeu cât poate şi cât face fiecare din împlinirea poruncilor înfrânării… Dar sunt mereu tot mai puţini cei care se mai interesează de asta acum, când lumea face tot ce poate spre a se îmbolnăvi şi a muri cât mai grabnic de îmbuibare şi de desfrâu. Citeşte în continuare »

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Colinde
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR