Postări cu etichetele: ‘Pr. Iosif Trifa’

Despre cum S-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli şi peste credincioşi. Creştinii cei dintâi, creştinii cei adevăraţi au ieşit şi ies şi azi din revărsarea Duhului Sfânt

Citiţi istoria pogorârii Duhului Sfânt, în Faptele Apostolilor, cap. 2-10 şi veţi vedea acolo minunata lucrare a Duhului Sfânt! Întâi şi întâi, pogorârea Duhului Sfânt a făcut o mare schimbare în viaţa apostolilor. Cât de neajutoraţi erau mai înainte! Le lipsea tăria credinţei, le lipsea curajul evanghelic, le lipsea însufleţirea, înălţarea Mântuitorului îi lăsase întristaţi.
Şi, iată-i, după pogorârea Duhului Sfânt, sunt alţii! Ei predică plini de curaj pe Iisus cel Răstignit; vorbesc cu putere mare; sunt plini de Duh Sfânt; sunt acum plini până la revărsare de acel foc sufletesc, de acea „beţie” sfântă, pe care o face Duhul cel Sfânt. Ei stau acum voioşi în faţa prigoanelor şi suferinţelor pentru Domnul. Citeşte în continuare »

Legãmântul nostru trebuie sã fie un hotar de viațã nouã, un început de viațã nouã, un început de creștere în Domnul. Legãmântul cu care intrã cineva în Oastea Domnului este, trebuie sã fie, ziua nașterii lui celei duhovnicești. Începând cu aceastã zi a nașterii, ostașul trebuie sã creascã mereu în Domnul.

Așadar, creșterea cea duhovniceascã cere multe, multe lucruri de seamã. Ce lucru dureros este sã vezi creștini care își închipuie cã pot crește în cele duhovnicești cu câteva cruci aruncate cu grabã seara și dimineața și cu câte un Tatãl nostru spus la repezealã!

Ap. Pavel spune cã omul nostru cel dintâi este din pãmânt, iar omul al doilea este din cer (1 Cor. 15, 47). Ce dureros este sã vezi cum oamenii dau totul pentru omul cel din pãmânt, iar pentru cel din cer dau bucatele cele mai slabe, ca oarecând Cain din Biblie. Citeşte în continuare »

Fraţi ostaşi, cu toţii mâna pe „plug”, pe „sapă”,pe „seceră”!
— Acestea sunt „statutele” şi „regulamentele” noastre.

Am arătat pe larg ce ispită şi pierzare este lenea cea duhovnicească.
Şi cum îşi pierde mântuirea leneşul cel duhovnicesc.
Un creştin adevărat este un lucrător harnic, un plugar harnic.
Un creştin adevărat este veşnic cu mâna pe ,,plug”, pe „sapă”, pe „seceră”.
El lucrează neâncetat în ogorul mântuirii lui şi al altora. Citeşte în continuare »

Iată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.

Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!

Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.

La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă. Citeşte în continuare »

Afară începu să ningă cu fulgi mari şi moi, ca un văl de înmormântare sau ca o mângâiere…

Ce măreţ şi ce liniştit intrase în veşnicie acest uriaş al lui Dumnezeu, solemn şi calm ca o corabie care a luptat o noapte îndelungată cu înspăimântătoarele primejdii ale unei vrăjmaşe furtuni, iar acum, în lumina unui strălucitor răsărit, intră zdrenţuită, dar biruitoare, în portul liniştit, mântuitor.

Din pricină că îi eram încă atât de aproape, nu-i puteam vedea adevărata lui măreţie…

De ce oare a vrut el să rămână singur chiar în ultima lui clipă? Nu ştiu.

Poate, pentru ca frumuseţea fericitei sale întâlniri cu Dulcele său Mântuitor să-i fie deplin slobodă; prezenţa mea ar fi stingherit această intimitate sfântă… Poate pentru că mila şi iubirea noastră îi deveniseră prea grele… Poate pentru că trebuia să plece, iar prezenţa noastră îl prea reţinea… Citeşte în continuare »

Sfârşind cu rugăciunea mea personală, m-am rugat pentru cei din Oastea Domnului, zicând:

„Eu mă rog Ţie, Mântuitorul meu, şi pentru cei pe care i-ai trezit prin mine din somnul păcatelor… mă rog pentru cei care s-au hotărât să iasă din ticăloşia păcatelor şi s-au strâns sub steagul Tău la luptă contra păcatelor, ca nişte „buni ostaşi ai Tăi”(2 Timotei2,3).
Eu mă rog pentru ei, ca să-i atragi şi pe ei aici la picioarele Crucii Tale, căci fără această atragere şi fără Jertfa Crucii Tale nu poate fi nimeni un ostaş biruitor. Citeşte în continuare »

Un credincios  ajunse în ceasul morţii. Cei din jurul patului îl întrebau pe rând:
-Soţule dragă, mă cunoşti? Sunt soţia ta!…
-Tată dragă, mă cunoşti? Sunt fiul tău!…
-Socrule dragă, mă cunoşti? Sunt ginerele tău!…
-Vere dragă, mă cunoşti? Sunt vărul tău!…
-Vecine dragă, mă cunoşti? Sunt vecinul tău!…
Dar, la toate întrebările, muribundul arăta nepăsare şi necunoaştere. Nu mai cunoştea pe nimeni. Citeşte în continuare »

În primul număr din anul II, se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».
Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu şi prin toate celelalte pagini şi numere ale foii, reluat de fiecare subiect al ştirilor şi predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt, nou şi limpede striga puternic cititorilor, de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimis de Dumnezeu, înştiinţând şi trezind conştiinţele tuturor:

Necazurile de azi se vor ţine de noi şi vor trece cu noi dintr-un an în altul, până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem aceste păcate din traiul şi din inima noastră şi să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos – suna de peste tot, trâmbiţa gazetei.
Hotărăşte-te şi tu, cititorule, şi stăruieşte şi de alţii, pentru că altcum în zadar aşteptăm şi suspinăm după vremuri mai bune şi mai uşoare!… Citeşte în continuare »

„Pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc 2, 14)
„Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: Nu! ci dezbinare” (Lc 12, 51)
„N-am venit să aduc pacea, ci sabia!” (Mt 10, 34)

La Crăciun se vorbeşte mult despre pacea pe care au cântat-o îngerii din cer: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar sunt atât de puţini creştinii care cunosc înţelesul cel adevărat al acestei păci.

Domnul Iisus s-a născut şi a venit pe pământ să nimicească vrăjmăşia dintre om şi Dumnezeu, pe care o făcuse Adam prin păcatul neascultării. Domnul Iisus a veni să-l împace din nou pe om cu Dumnezeu; să împace din nou omenirea cu Dumnezeu. Vestea cea bună a acestei împăcări a adus-o Naşterea Domnului. Dar naşterea era numai vestirea acestei împăcări. Ea trebuia pecetluită prin sângele Crucii. Sus, pe Crucea Golgotei Domnul Iisus ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a făcut din nou fiii Lui. Citeşte în continuare »

Duminica dinaintea Naşterii Domnului
Ev. Matei I, 1-25

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea Neamului lui Iisus”. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.

Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc.

Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului. Citeşte în continuare »

Ev. Luca XIV, 16-24

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi.

Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti. Citeşte în continuare »

După ce apostolii făcuseră toate pregătirile pentru Cină, Mântuitorul Se puse la masă împreună cu apostolii şi luând cuvântul începu: „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea…” (Luca 22,15), şi luând pâinea o binecuvânta şi, frângând, dete ucenicilor, zicând: „Luati, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le dete ucenicilor zicând: „Beti dintru acesta toti, căci acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26,26-28).

Aceasta este Taina cea mare şi sfântă a Sf. Cumiecături. Aceasta este Taina tainelor prin care-L priim pe Domnul în casa sufletului nostru, ca să trăim cu El şi El cu noi. Citeşte în continuare »

Pr-Iosif-5Grozavă căutare mai are țăranul … pe timpul alegerilor! Toți îl omoară cu dragostea. Toate  partidele se prăpădesc de dragostea poporului și de binele lui. Răsună făgăduințele, răsună pădurile, pășunaturile, răsună ușurarea dărilor, repararea drumurilor, etc, etc. Toate  se dau și toate se făgăduiesc pe timpul cât țin alegerile.

Dar îndată ce oamenii și-au băgat votul în ladă, craii politici se fac canfor… și până la alte alegeri nu se mai cam ivesc. „Mi-ai dat votul…atât îmi trebuia…rămâi acum tu poporule, în știrea lui Dumnezeu cu necazurile tale…

Tot cam așa e și cu partidele de opoziție. Din opoziție, partidele făgăduie poporului marea cu sarea, dar cântecul se schimbă îndată ce partidul ajunge la putere.

Un sistem păcătos se face la noi în felul de a face politică. Partidele ies în popor cu doba făgăduințelor: cine dă mai mult! Dar în tot răul și un bine, iar binele e acesta: poporul nu mai crede vorbele goale. Și scade și vrăjmășia politică ce se cuibărește în popor. Nu se mai bat și nu se mai dușmănesc oamenii pentru d-nii politicieni și nici la votare nu prea aleargă.

Poporul a făcut școala politică și politicienii trebuie să țină seama de acest lucru.

Părintele Iosif Trifa
din Calendarul „Lumina satelor”, anul 1933

„În epistola sa către Efeseni cap. 6, Apostolul Pavel are o minunată înfăţişare a creştinului luptător contra ispititorului diavol. Iată ce fel de arme recomandă Apostolul Pavel pentru un bun ostaş al lui Hristos:
«Îmbrăcaţi-vă în toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii… Pentru aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua aceea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.
Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu… Faceţi în toată vremea tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi cu rugăciune pentru toţi sfinţii (fraţii)» (Efes. 6, 11-18).
Să cercetăm mai cu de-amănuntul cele spuse mai sus de Sf. Ap. Pavel – căci ele ne privesc îndeaproape pe noi, toţi ostaşii Domnului.
Ele sunt în chip deosebit ale noastre. Citeşte în continuare »

„Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creştin adevărat, luptător şi biruitor. Cu atât mai mult un ostaş al Domnului trebuie să fie încins cu această „sabie”.
Apostolul Pavel a folosit asemănarea cu sabia pentru că atunci nu erau puşti. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaş al Domnului (cititor de carte) fără sabia cuvântului biblic este un soldat fără puşcă. Ce biruinţă ar putea avea un astfel de soldat?
Când eram în şcoala suferinţelor de la Geoa­giu, m-a cercetat un frate ostaş care venea de departe, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin ţară să-şi cerceteze fraţii şi să vestească Oastea Domnului. Ce bucurie pe mine!
Dar ce întristare, pe urmă, când am aflat ce fel de „arme” avea. Citeşte în continuare »

Luca 13, 10-17

„Evanghelia acestei duminici cuprinde minunea tămăduirii unei femei care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pentru noi şi de aceea vom cerceta cu de-amănuntul să vedem cum s a întâmplat minunea.

Prin trei stări au trecut boala şi tămăduirea femeii. Întâia dată, ne spune Evanghelia că „avea, de optsprezece ani, duhul neputinţei“ şi „nu putea să se ridice nicidecum“. A doua oară, ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o şi S-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere şi întâlnire a femeii cu Iisus, a urmat a treia stare: scăparea şi tămăduirea femeii din cumplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste trei stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră sufletească. Întâia dată, trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie. „Şi nu putea să se ridice nicidecum“, ne spune evanghelia despre femeia cea bolnavă. Asta-i şi starea omului cuprins de patimi şi păcate: nu se poate ridica din mocirlă la o viaţă mai curată şi mai bună. Citeşte în continuare »

„…Iată-l acum pe Ion, omul nostru, intrat în taina cea mare a mântuirii sufleteşti.
La picioarele Crucii i s-au deschis lui Ion mintea şi înţelegerea să afle că el a fost un osândit, un condamnat la pieire sufletească şi trupească pentru păcatele sale… Că el a scăpat de această moarte prin Jertfa Crucii. Domnul Iisus a răbdat chinuri înfricoşate pentru el şi mântuirea lui.
Această înţelegere îl zguduie, îi deschide inima ca să intre în ea Iisus, Cel răstignit pentru păcatele lui. Această înţelegere îi cutremură sufletul. Chipul lui Iisus cel Răstignit se înfige în inima lui. Icoana lui Iisus cel Răstignit rămâne săpată, rămâne întipărită în inima lui, întocmai cum pe marama Veronicăi a rămas întipărit chipul Mântuitorului.
Abia acum îşi dă omul seama că el trăieşte ca un scăpat de moarte, ca un iertat, ca un înviat prin Jertfa cea mare a Crucii… Viaţa lui e un dar… întreagă viaţa lui sufletească şi trupească e un dar al Celui răstignit Pe Cruce… Citeşte în continuare »

M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie şi n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.

Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliţii s au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor şi păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri şi pedepse. Pentru păcatele lor, israeliţii au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veţi intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voştri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»“ (Numeri 14, 26-32). Cuvântul Domnului s-a împlinit. Israeliţii au murit în pustie, numai copiii lor au ajuns în Canaan. Nici lui Moise nu i s-a dat să ajungă în Canaan. „Domnul S-a mâniat şi pe mine din pricina voastră – zice Moise – şi a zis: «Nici tu nu vei intra în Canaan»“ (Deut. 1, 37). Înainte de a muri, Moise se sui pe vârful muntelui Nebo de unde Dumnezeu i-a arătat Canaanul, zicându-i: „Acesta este pământul ce-l voi da seminţiei tale; ţi l-am arătat să-l vezi, dar tu nu vei intra într-însul“ (Deut. 34, 4). Imaginea de alături înfăţişează clipa în care Dumnezeu îi arată lui Moise Canaanul, înainte de a muri. Citeşte în continuare »

„…Cititorule, uită-te cât de frumos este semnul ce-l vor purta cei care s-au hotărât să scoată beţia, sudalma şi alte păcate din viaţa lor! Vrei şi tu să porţi acest semn de mântuire sufletească? Intră în Oastea noastră!

Dar bagă de seamă, cititorule, că semnul nostru nu-i făcut numai să-l pui la piept în semn de fală şi de mândrie, ci cu semnul nostru trebuie să trăieşti şi în    viaţa ta.

Trei lucruri se cer de la mine, de la tine şi de la alţii care voiesc să intre în Oastea noastră şi să poarte medalia noastră:

1. În Oastea lui Iisus trebuie să te supui cu credinţă şi cu ascultare tuturor poruncilor Lui (aşa precum trebuie să te porţi în orice armată). Toate purtările tale, toate faptele şi lucrările tale trebuie să le pui în slujba lui Iisus, căci El e Stăpânul tău. Citeşte în continuare »

„ Dacă veţi asculta glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei”, le-a zis Domnul (Ieşirea 19, 6).

Întrebarea este: au ţinut israelitenii acest legământ? Au ţinut cele zece porunci şi legământul?
Hotărât că nu!
Viţelul de aur, tablele sfărâmate, rânduielile necinstite, trimişii Domnului ucişi cu pietre, Hristos răstignit, Sfântul Duh întristat,sunt martori despre aceasta.
Şi nici nu prea se putea să fie altcum, pentru că Legea era numai „cunoştinţa păcatului”. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR