Postări cu etichetele: ‘Pr. Iosif Trifa’

M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie şi n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.

Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliţii s au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor şi păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri şi pedepse. Pentru păcatele lor, israeliţii au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veţi intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voştri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»“ (Numeri 14, 26-32). Cuvântul Domnului s-a împlinit. Israeliţii au murit în pustie, numai copiii lor au ajuns în Canaan. Nici lui Moise nu i s-a dat să ajungă în Canaan. „Domnul S-a mâniat şi pe mine din pricina voastră – zice Moise – şi a zis: «Nici tu nu vei intra în Canaan»“ (Deut. 1, 37). Înainte de a muri, Moise se sui pe vârful muntelui Nebo de unde Dumnezeu i-a arătat Canaanul, zicându-i: „Acesta este pământul ce-l voi da seminţiei tale; ţi l-am arătat să-l vezi, dar tu nu vei intra într-însul“ (Deut. 34, 4). Imaginea de alături înfăţişează clipa în care Dumnezeu îi arată lui Moise Canaanul, înainte de a muri. Citeşte în continuare »

„…Cititorule, uită-te cât de frumos este semnul ce-l vor purta cei care s-au hotărât să scoată beţia, sudalma şi alte păcate din viaţa lor! Vrei şi tu să porţi acest semn de mântuire sufletească? Intră în Oastea noastră!

Dar bagă de seamă, cititorule, că semnul nostru nu-i făcut numai să-l pui la piept în semn de fală şi de mândrie, ci cu semnul nostru trebuie să trăieşti şi în    viaţa ta.

Trei lucruri se cer de la mine, de la tine şi de la alţii care voiesc să intre în Oastea noastră şi să poarte medalia noastră:

1. În Oastea lui Iisus trebuie să te supui cu credinţă şi cu ascultare tuturor poruncilor Lui (aşa precum trebuie să te porţi în orice armată). Toate purtările tale, toate faptele şi lucrările tale trebuie să le pui în slujba lui Iisus, căci El e Stăpânul tău. Citeşte în continuare »

Fiule!
Ostaşule!
Cititorule!

Nu uita că poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii de pe Golgota!

Creştinismul nu stă atât din „porunci” şi „oprelişti”, ci stă din darul şi puterea ce ni s-au dat şi ni se dau prin sângele vărsat pe crucea Golgotei.

Cum spunea Apostolul Pavel. Creştinismul e dar, nu lege, căci altcum Darul (harul) n-ar mai fi Dar şi Hristos a murit în zadar (Rom. 11, 6 şi Gal. 2,21).

Citeşte în continuare »

Parintele Iosif TrifaPeste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.

Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“

Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n-au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Citeşte în continuare »

O, prea dulcele meu Iisuse Mântuitorule! Tu ne-ai făgăduit că nu ne vei lăsa singuri, ci ne vei trimite un Mângâietor, pe Duhul Sfânt (Ioan 14, 18-26), care să ne fie ajutor şi mângâiere, tărie şi putere în toate necazurile şi ispitele acestei lumi.

Acest Duh Sfânt S-a coborât în ziua Cincizecimii peste Apostoli şi peste popor. Şi cei peste care Se coborâse Duhul Sfânt au început a grăi despre Dumnezeu şi lucrurile mântuirii sufleteşti. Dar ce s-a întâmplat? „Alţii îşi băteau joc de ei şi ziceau că sunt plini de must“, adică beţi (Faptele Apostolilor 2, 13).

Oamenilor li se părea că sunt beţi cei peste care Se pogorâse Duhul Sfânt. Dar „beţia“ aceasta era o „beţie“ sfântă şi dulce. Duhul Sfânt are şi El puterea de a face o beţie dulce şi sfântă. „Beţia“ aceasta îl face pe om să plângă, să cânte, să se roage, să grăiască din Scripturi etc. Beţia aceasta îl schimbă pe om; îi schimbă vorbele, îi schimbă cântările, îi schimbă umblările şi purtările. Despre „beţia“ aceasta zice Apostolul Pavel: „Nu beţi vin întru care este curvie, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări şi cântări duhovniceşti“ (Efes. 5, 18-19). Citeşte în continuare »

O noapte cu sânge

Era noaptea de 25 octombrie 1932. Mă chinuia tusea. Şi simţeam o durere ascuţită în piept. Pe la miezul nopţii, o tuse grea mă trezeşte din somn. Şi când aprind lumina, mă înfricoşez. Perna şi patul meu erau pline de sânge. Se deschise cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit şi am plâns împreună. Sângele îmi spunea că trebuie să plec iar pe drumul spitalului… să-mi las iar casa, copilul şi tipografia.

Dimineaţa mi-am pus întrebarea: să plec sau să nu plec? Sângele îmi spunea că trebuie să plec, dar situaţia grea îmi spunea că trebuie să rămân, mai ales că peste două luni se apropiau şi 10 ani de Oaste.

M-am rugat cu lacrimi şi am zis: «Doamne, totul pentru Tine şi lucrul Tău! Eu rămân la front. Înainte de a muri, la 10 ani de Oaste, vreau să mai spun ceea ce Tu îmi vei arăta, şi apoi mă voi apleca liniştit în braţele Tale»…

Şi am rămas. La 10 ani de Oaste, am scris, cu sânge, acel număr festiv din foaia «Oastea Domnului», în care era şi testamentul cu «Moara şi piticul» (nr. 1, an 1933).

o însemnare a Părintelui Iosif Trifa, din „Istoria unei Jertfe”, Vol. II

Din toate părţile primesc întrebări despre tainele mântuirii sufleteşti. Taina cea mare a mântuirii sufleteşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Citeşte în continuare »

Despre cum S-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli şi peste credincioşi. Creştinii cei dintâi, creştinii cei adevăraţi au ieşit şi ies şi azi din revărsarea Duhului Sfânt

Citiţi istoria pogorârii Duhului Sfânt, în Faptele Apostolilor, cap. 2-10 şi veţi vedea acolo minunata lucrare a Duhului Sfânt! Întâi şi întâi, pogorârea Duhului Sfânt a făcut o mare schimbare în viaţa apostolilor. Cât de neajutoraţi erau mai înainte! Le lipsea tăria credinţei, le lipsea curajul evanghelic, le lipsea însufleţirea, înălţarea Mântuitorului îi lăsase întristaţi.
Şi, iată-i, după pogorârea Duhului Sfânt, sunt alţii! Ei predică plini de curaj pe Iisus cel Răstignit; vorbesc cu putere mare; sunt plini de Duh Sfânt; sunt acum plini până la revărsare de acel foc sufletesc, de acea „beţie” sfântă, pe care o face Duhul cel Sfânt. Ei stau acum voioşi în faţa prigoanelor şi suferinţelor pentru Domnul. Citeşte în continuare »

Legãmântul nostru trebuie sã fie un hotar de viațã nouã, un început de viațã nouã, un început de creștere în Domnul. Legãmântul cu care intrã cineva în Oastea Domnului este, trebuie sã fie, ziua nașterii lui celei duhovnicești. Începând cu aceastã zi a nașterii, ostașul trebuie sã creascã mereu în Domnul.

Așadar, creșterea cea duhovniceascã cere multe, multe lucruri de seamã. Ce lucru dureros este sã vezi creștini care își închipuie cã pot crește în cele duhovnicești cu câteva cruci aruncate cu grabã seara și dimineața și cu câte un Tatãl nostru spus la repezealã!

Ap. Pavel spune cã omul nostru cel dintâi este din pãmânt, iar omul al doilea este din cer (1 Cor. 15, 47). Ce dureros este sã vezi cum oamenii dau totul pentru omul cel din pãmânt, iar pentru cel din cer dau bucatele cele mai slabe, ca oarecând Cain din Biblie. Citeşte în continuare »

Fraţi ostaşi, cu toţii mâna pe „plug”, pe „sapă”,pe „seceră”!
— Acestea sunt „statutele” şi „regulamentele” noastre.

Am arătat pe larg ce ispită şi pierzare este lenea cea duhovnicească.
Şi cum îşi pierde mântuirea leneşul cel duhovnicesc.
Un creştin adevărat este un lucrător harnic, un plugar harnic.
Un creştin adevărat este veşnic cu mâna pe ,,plug”, pe „sapă”, pe „seceră”.
El lucrează neâncetat în ogorul mântuirii lui şi al altora. Citeşte în continuare »

Iată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.

Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!

Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.

La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă. Citeşte în continuare »

Afară începu să ningă cu fulgi mari şi moi, ca un văl de înmormântare sau ca o mângâiere…

Ce măreţ şi ce liniştit intrase în veşnicie acest uriaş al lui Dumnezeu, solemn şi calm ca o corabie care a luptat o noapte îndelungată cu înspăimântătoarele primejdii ale unei vrăjmaşe furtuni, iar acum, în lumina unui strălucitor răsărit, intră zdrenţuită, dar biruitoare, în portul liniştit, mântuitor.

Din pricină că îi eram încă atât de aproape, nu-i puteam vedea adevărata lui măreţie…

De ce oare a vrut el să rămână singur chiar în ultima lui clipă? Nu ştiu.

Poate, pentru ca frumuseţea fericitei sale întâlniri cu Dulcele său Mântuitor să-i fie deplin slobodă; prezenţa mea ar fi stingherit această intimitate sfântă… Poate pentru că mila şi iubirea noastră îi deveniseră prea grele… Poate pentru că trebuia să plece, iar prezenţa noastră îl prea reţinea… Citeşte în continuare »

Sfârşind cu rugăciunea mea personală, m-am rugat pentru cei din Oastea Domnului, zicând:

„Eu mă rog Ţie, Mântuitorul meu, şi pentru cei pe care i-ai trezit prin mine din somnul păcatelor… mă rog pentru cei care s-au hotărât să iasă din ticăloşia păcatelor şi s-au strâns sub steagul Tău la luptă contra păcatelor, ca nişte „buni ostaşi ai Tăi”(2 Timotei2,3).
Eu mă rog pentru ei, ca să-i atragi şi pe ei aici la picioarele Crucii Tale, căci fără această atragere şi fără Jertfa Crucii Tale nu poate fi nimeni un ostaş biruitor. Citeşte în continuare »

Un credincios  ajunse în ceasul morţii. Cei din jurul patului îl întrebau pe rând:
-Soţule dragă, mă cunoşti? Sunt soţia ta!…
-Tată dragă, mă cunoşti? Sunt fiul tău!…
-Socrule dragă, mă cunoşti? Sunt ginerele tău!…
-Vere dragă, mă cunoşti? Sunt vărul tău!…
-Vecine dragă, mă cunoşti? Sunt vecinul tău!…
Dar, la toate întrebările, muribundul arăta nepăsare şi necunoaştere. Nu mai cunoştea pe nimeni. Citeşte în continuare »

În primul număr din anul II, se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».
Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu şi prin toate celelalte pagini şi numere ale foii, reluat de fiecare subiect al ştirilor şi predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt, nou şi limpede striga puternic cititorilor, de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimis de Dumnezeu, înştiinţând şi trezind conştiinţele tuturor:

Necazurile de azi se vor ţine de noi şi vor trece cu noi dintr-un an în altul, până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem aceste păcate din traiul şi din inima noastră şi să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos – suna de peste tot, trâmbiţa gazetei.
Hotărăşte-te şi tu, cititorule, şi stăruieşte şi de alţii, pentru că altcum în zadar aşteptăm şi suspinăm după vremuri mai bune şi mai uşoare!… Citeşte în continuare »

„Pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc 2, 14)
„Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: Nu! ci dezbinare” (Lc 12, 51)
„N-am venit să aduc pacea, ci sabia!” (Mt 10, 34)

La Crăciun se vorbeşte mult despre pacea pe care au cântat-o îngerii din cer: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar sunt atât de puţini creştinii care cunosc înţelesul cel adevărat al acestei păci.

Domnul Iisus s-a născut şi a venit pe pământ să nimicească vrăjmăşia dintre om şi Dumnezeu, pe care o făcuse Adam prin păcatul neascultării. Domnul Iisus a veni să-l împace din nou pe om cu Dumnezeu; să împace din nou omenirea cu Dumnezeu. Vestea cea bună a acestei împăcări a adus-o Naşterea Domnului. Dar naşterea era numai vestirea acestei împăcări. Ea trebuia pecetluită prin sângele Crucii. Sus, pe Crucea Golgotei Domnul Iisus ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a făcut din nou fiii Lui. Citeşte în continuare »

Duminica dinaintea Naşterii Domnului
Ev. Matei I, 1-25

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea Neamului lui Iisus”. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.

Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc.

Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului. Citeşte în continuare »

Ev. Luca XIV, 16-24

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi.

Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti. Citeşte în continuare »

După ce apostolii făcuseră toate pregătirile pentru Cină, Mântuitorul Se puse la masă împreună cu apostolii şi luând cuvântul începu: „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea…” (Luca 22,15), şi luând pâinea o binecuvânta şi, frângând, dete ucenicilor, zicând: „Luati, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le dete ucenicilor zicând: „Beti dintru acesta toti, căci acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26,26-28).

Aceasta este Taina cea mare şi sfântă a Sf. Cumiecături. Aceasta este Taina tainelor prin care-L priim pe Domnul în casa sufletului nostru, ca să trăim cu El şi El cu noi. Citeşte în continuare »

Pr-Iosif-5Grozavă căutare mai are țăranul … pe timpul alegerilor! Toți îl omoară cu dragostea. Toate  partidele se prăpădesc de dragostea poporului și de binele lui. Răsună făgăduințele, răsună pădurile, pășunaturile, răsună ușurarea dărilor, repararea drumurilor, etc, etc. Toate  se dau și toate se făgăduiesc pe timpul cât țin alegerile.

Dar îndată ce oamenii și-au băgat votul în ladă, craii politici se fac canfor… și până la alte alegeri nu se mai cam ivesc. „Mi-ai dat votul…atât îmi trebuia…rămâi acum tu poporule, în știrea lui Dumnezeu cu necazurile tale…

Tot cam așa e și cu partidele de opoziție. Din opoziție, partidele făgăduie poporului marea cu sarea, dar cântecul se schimbă îndată ce partidul ajunge la putere.

Un sistem păcătos se face la noi în felul de a face politică. Partidele ies în popor cu doba făgăduințelor: cine dă mai mult! Dar în tot răul și un bine, iar binele e acesta: poporul nu mai crede vorbele goale. Și scade și vrăjmășia politică ce se cuibărește în popor. Nu se mai bat și nu se mai dușmănesc oamenii pentru d-nii politicieni și nici la votare nu prea aleargă.

Poporul a făcut școala politică și politicienii trebuie să țină seama de acest lucru.

Părintele Iosif Trifa
din Calendarul „Lumina satelor”, anul 1933

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR