Postări cu etichetele: ‘Preot Cătălin VARGA’

Despre drepturile pământești ale unui apostol

 

Pericopa de față abordează cea mai importantă slujire a Bisericii, misiunea de apostol, pe care sfântul Pavel și-o arogă ca fiind o împuternicire divină (Gal. 1,12). La originea apostolatului stă întotdeauna chemarea Domnului față de cel care va fi trimis în lume să propovăduiască Evanghelia (cuvântul apostol provine din rădăcina grecească apostellō care înseamnă a trimite[1]), de aceea apostolul insistă asupra momentului convertirii lui de pe drumul Damascului, moment ce culminează cu primirea mandatului apostolesc din partea Mântuitorului Iisus (FA 9,3-6), pecetluind trimiterea sa cu însăși încreștinarea corintenilor (Dan. 9,24), “lucrul său întru Domnul” (9,1-2). Citeşte în continuare »

Apostolatul, o jertfă continuă întru zidirea Bisericii

 

Din pericopa de astăzi observăm că slujba apostolilor nu a fost deloc una comodă, ci din contră, expusă la tot felul de riscuri și privațiuni, la prigoniri și ostracizări, după cum Mântuitorul Însuși i-a înștiințat pe ucenici (In. 15,18-21). Sfântul Pavel vorbește în repetate rânduri despre suferințele sale pentru cauza Evangheliei (2 Cor. 6,8-10; 7,4; Ef. 3, 13; Col. 1, 24; 1 Tes. 1,6; 2 Tim. 2,10) însă pe un ton plin de nădejde, bucurându-se întru Duhul Sfânt că a fost învrednicit să sufere pentru Domnul Hristos (FA. 16,25). Ca slujitor (gr. leitourgos) al lui Hristos, după cum afirmă în Rm. 15,16 el are ca țintă aducerea neamurilor pe altarul Domnului Iisus, iar pentru ca aceasta să se împlinească, trebuie și el să se jertfească și să sufere, că nu este slujitor mai mare decât stăpânul său (In. 15,20), până ce Chipul Domnului Iisus va străluci în inimile ascultătorilor săi[1] (Ga. 4,19). Citeşte în continuare »

Păzirea adevărului de credință întru rodirea virtuților

 

Apostolul Schimbării la Față aparține ultimei epistole sobornicești redactată de sfântul Petru cu puțin timp înaintea morții sale (1,13-15), ea purtând și numele de epistolă testament[1], fiindcă sintetizează întreaga gândire teologică a apostolului, pe care o predă acum pentru ultima dată păstoriților săi. Pericopa de astăzi face parte dintr-un context lărgit în care se insistă pe nevoia părtășiei cu Dumnezeu (1,4) după ce în prealabil s-a inițiat lupta despătimirii (1,5-8), adică sinergia omului cu harul lui Dumnezeu – împreună lucrare ce-și găsește împlinirea în virtuțile amintite[2], căci nu se poate ajunge la taina unirii omului cu Bunul Dumnezeu decât la finele unui proces amplu de sfințire neîntreruptă prin practicarea virtuților[3]Citeşte în continuare »

Din robi ai fărădelegii, robi ai dreptății

             Iubiți frați și surori. Sfântul Apostol Pavel, în textul de față se adresează creștinilor din Roma care au fost deja botezați, de aceea întâi le amintește despre trecutul lor păcătos de dinaintea Botezului, ca mai apoi să-i îndemne să stăruiască întru harul nașterii de sus dobândită la Sfântul Botez, actualizându-l neîncetat prin fapte vrednice de sfințire (6, 20-22). Tot unor creștini botezați le atrage atenția dreptul Pavel și efesenilor când le scrie să se înnoiască continuu în duhul minții lor, îmbrăcându-se întru omul cel nou, zidit după sfințenia Domnului[1] (4, 17-24). Observăm din această scurtă privire asupra subiectului credinței, că sfântul Pavel niciodată nu îndeamnă spre o credință pasivă, după cum învață unii protestanți, ci ea este mereu vie, mereu activă, supusă zilnic unui examen critic al conștiinței de creștin născut la o viață nouă, a cărui unic atribut este prin excelență sfințenia (Levitic 19, 2). Citeşte în continuare »

Roadele îndreptățirii prin credință

             Iubiți frați și surori. Credința fără fapte moartă este în ea însăși ne spune apostolul Iacob (2, 26), iar apostolul Pavel insistă pe roadele Duhului care trebuie să caracterizeze viața oricărui credincios (Galateni 5, 22-23). Textul apostolului nostru (5, 3-5) rezumă această învățătură apostolică, insistând și el pe necesitatea rodirii faptelor bune ale credinței, fără de care nu există viață veșnică (1 Corinteni 6, 9-10). Viața unui creștin autentic trebuie să fie o viață de profundă asceză, de luptă cu patimile (1 Corinteni 9, 24-27), iar aceste semne ale lepădării de sine, sunt cele mai naturale roade ale îndreptării prin credință. Ce este această îndreptare prin credință amintită de sfântul Pavel? Citeşte în continuare »

Legea mozaică – cunoaștere nedeplină a Domnului

Iubiți frați și surori. Pericopa aceasta face referire exclusivă la Legea lui Dumnezeu dată lui Moise pe muntele Sinai, pentru ca poporul respectându-o, să rămână credincioși lui Yahweh. Cuvântul ebraic Torah tradus prin „Lege” derivă de la verbul Yarah care semnifică „a arăta cu degetul, a învăța”, redând ideea că Legea cuprinde normele ce aveau să reglementeze viața religioasă și morală a poporului lui Dumnezeu. Citeşte în continuare »

Suferința este taina privirii Golgotei întru dobândirea Împărăției

 

Iubiți frați și surori. Apostolul de astăzi ne vorbește despre suferințele îndurate de eroii Vechiului Testament, care au ars pe altarul suferinței de dragul Domnului, adânc încredințați în făgăduința izbăvirii lor de sub lumea patimilor. Virtutea dominantă a tuturor celor pomeniți de sfântul Pavel este credința în Dumnezeu, pentru păstrarea căreia au ales să plătească cu propria viață. Ei au avut cinstea de-a da mărturie despre adevăratul și unicul Dumnezeu YHWH (Ieșirea 3, 14) în mijlocul popoarelor păgâne care stăteau „în umbra morții” (Isaia 42, 7), pentru că porunca propovăduirii lui Dumnezeu era clară. Aceștia au fost chemați să devină martori (mucenici) ai Dumnezeului părinților lor[1] (Isaia 43, 10-12). Nu s-au plâns aceștia, n-au cârtit, decât cu unele excepții (Psalm 72, 2-5; Plângerile lui Ieremia 3, 1-18) fiindcă un astfel de gest necugetat era sinonim cu a-L face pe Yahweh Jireh (Cel Veșnic Care îngrijește) neputincios și a-L lipsi de însușirea dragostei și bunătății – fiindcă te lasă să suferi[2]. Citeşte în continuare »

Cincizecimea ioanină și cea de la Rusalii. Asemănări sau diferențe?

Iubiți frați și surori. Textul Noului Testament ne prezintă două momente total diferite ca timp al acțiunii, în care ucenicii și apostolii primesc Sfântul Duh, cel din Apostolul de astăzi, care se petrece la 50 de zile de la Paști și cel de la Sfântul Evanghelist Ioan 20, 19-23, care se petrece în seara Învierii. Problema care se ridică este următoarea: în care din aceste două momente istorice, primesc ucenicii Sfântul Duh? Răspunsul este în ambele momente, însă gradual. Vom detalia în cele ce urmează. Citeşte în continuare »

Discursul irenic al Sfântului Pavel în Milet

 

Iubiți frați și surori. Grăbindu-se spre a duce Bisericii din Ierusalim colecta inițiată spre ajutorarea materială a creștinilor marginalizați de aici, apostolul Pavel nu mai tranversează Efesul din rațiuni legate de timp, ci îi cheamă la Milet, un punct intermediar din cea de-a treia călătorie misionară, pe preoții și episcopii din Efes (Fapte 20, 17). Lor le rostește o înflăcărată cuvântare duhovnicească, eminamente pastorală, insistând pe dezvoltarea moștenirii lăsate de el, în special prin păzirea turmei de lupii cei răpitori ai eresurilor[1] (Fapte 20, 28-30). Citeşte în continuare »

De la suferințe și prigoane întru ospățul convertirii

 

Iubiți frați și surori. Aflându-se în cea de-a doua sa călătorie misionară (cu scopul de a cerceta Bisericile întemeiate în călătoria misionară precedentă), Sfântul Pavel alături de colaboratorul său Sila, poposesc în Filipi, o colonie romană, un oraș latinizat, a cărui administrație o copia pe cea a Romei[1]. Aici după ce o botează pe Lidia, o vânzătoare de porfiră, împreună cu toată casa ei[2] (Fapte 16, 14-15), vindecă o slujitoare cu duh pitonicesc (adică duh de ghicire, trăgându-și numele de la șarpele Python care era simbolul oracolului de la Delphi, patronat de zeul Apollo[3]), fapt ce atrage asupra lor, ura stăpânilor dornici de câștig facil (Fapte 16, 19-22). Au reușit aceștia printr-un complot rușinos să îndrepte ura dezlănțuită a mulțimii împotriva lor, iar după ce au fost aspru persecutați (bătuți cu vergi), au fost aruncați în temniță (Fapte 16, 23-24). Citeşte în continuare »

Profetul Ieremia

Importanța profetului în mijlocul comunității

 

            Iubiți frați și surori. Textul din duminica aceasta ne relatează cum apostolii propovăduiau întoarcerea la adevărata credință în Antiohia, folosindu-se probabil de diferite tehnici retorice ale vremii pentru a-i convinge pe ascultătorii lor de superioritatea mesajului creștin, deși textul biblic nu ne spune aceasta[1]. Locația aceasta face și astăzi deliciul arheologilor așezați în apropierea orașului turcesc Ialobaci pentru studierea relicvelor, datorită apeductelor cu arcade, a meselor de joc unde soldații își petreceau timpul liber cât și a celor trei arcuri de triumf aparținătoare Antiohiei timpurilor sfinților apostoli, descoperite în anul 1833 de către renumitul arheolog Francis V.J. Arundell[2]. Pe noi creștinii de astăzi, ne fascinează Antiohia, nu atât datorită vestigiilor ei proaspăt descoperite, ci pentru că de aici ne tragem noi obârșia, aici a fost locul unde ucenicii Domnului s-au numit pentru prima oară „creștini”, ne spune textul din 11, 26. Citeşte în continuare »

Cu apostolul Petru pe urmele Domnului Iisus Hristos
 
Iubiți frați și surori. Apostolul de astăzi ne relatează două minuni săvârșite de apostolul Petru față de paraliticul Enea și credincioasa Tavita, în numele și cu ajutorul Domnului Iisus Hristos. Dacă cercetăm cu atenție cuvintele rostite de sfântul Petru, pentru săvârșirea celor două minuni, observăm că ele se inspiră exact din cuvintele Mântuitorului Iisus. Apostolul Petru îi spune paraliticului Enea: “Ridică-te și strângeți patul” în 9, 34 – cuvinte ce seamănă izbitor cu cele ale Domnului Iisus, la săvârșirea minunii cu slăbănogul din Capernaum: “Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta” din Marcu 2, 9. În cazul învierii din morți a ucenicei Tavita,  Petru rostește următoarele cuvinte: “Tavita, scoală-te!” în 9, 40 – cuvinte care de asemenea par identice cu cele spuse de Iisus Hristos în cazul învierii fiicei lui Iair: “Talita kumi, care se tâcuiește Fiică, ție zic, scoală-te!” din Marcu 5, 41. Citeşte în continuare »

Bucuria viețuirii întru Iisus Hristos

 

            Iubiți frați și surori, îndemnul apostolului este unul mai mult decât actual, astăzi când trăim într-o societate timorată, care a pierdut cu nonșalanță noțiunea jubilației interioare născătoare de preafrumos. Mă întreb și eu privind în jurul meu, ca și poetul Alexandru Vlahuță: “Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii / Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii…”. Unde sunt astăzi creștinii cei cu zâmbetul pe buze, ca roadă distinctă și intrinsecă totodată a trăirii lor profunde cu Domnul Hristos? În preajma Mântuitorului Hristos nu avem voie să stăm posomorâți, taciturni, cu grimasă… pentru a nu ne asemăna celor care își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor credincioși exotici, mercenari ai fanatismului; căci ne spune Scriptura, și-au luat plata lor (Matei 5, 16). Citeşte în continuare »

Sfințirea adusă nouă de Arhiereul bunătăților veșnice

            Iubiți frați și surori. Sfințirea oferită nouă de Sângele Mielului Iisus Hristos, ne spune apostolul Petru, (1 Petru 1, 2) ne cheamă la responsabilitate și conlucrare cu harul primit, pentru că sfințirea vieții nu este o opțiune, ci un imperativ. Noi am fost aleși de Dumnezeu spre a ne sfinți neîncetat!

            Apostolul de astăzi face trimitere indirectă la o realitate genuină a Vechiului Testament, la sistemul jertfelor, când preoții din seminția lui Aaron, aduceau jertfe de animale pe jertfelnicul din curtea cortului întâlnirii, pentru ca Dumnezeu să ierte păcatele poporului Său (Evrei 9, 12), care s-a îndepărtat de sfințenie.  Citeşte în continuare »

Iubiți frați și surori. Jurământul pe care Dumnezeu îl face lui Avraam cu privire la viața urmașilor săi, este cel mai din urmă mod de convingere a faptului că, făgăduința nașterii unui popor ales, este un adevăr incontestabil (Facerea 12, 1-3). Chiar dacă Sarra a râs în sinea ei la momentul respectiv, nevrând să dea crezare la cuvântul Domnului care-i înștiința că vor naște pe singurul lor fiu legitim (Facerea 18, 10-15). Din păcate, acest râs vinovat a rămas ca o cicatrice pe trupul omenirii, care ne face să înțelegem cu întristare că de fiecare dată când Dumnezeu promite împotriva oricărei logici liniare, reacția primă a omului ancorat în teluric, este de a lua în derâdere înștiințarea. Doar cei care încă cred cu încăpățânare în mister și taină, poziționându-se prin gestul lor împotriva oricărei critici a interpreților de serviciu, mai păstrează vie în adâncul lor această flacără avraamică a credinței dătătoare de binecuvântări divine (Evrei 6, 14-15). Toți ceilalți în schimb, care și-au raționalizat ființa, devin niște cruci încă vii, niște mormane de sare, niște osificați în spirit, niște saltimbanci asemănători Sarrei din trecut. Citeşte în continuare »

Iubiți frați și surori. Apostolul Pavel, în această pericopă punctează încă o calitate a lui Hristos ca Arhiereu, și anume “compătimirea”, El suferă alături de noi în necazurile noastre, purtând Crucea El întâi, și pe urma Lui și noi. De aceea, toți martirii care au primit acest har al compătimirii alături de Hristos, au reușit să își ducă până la capăt jertfa, fără să se îngrozească de ceea ce îi așteaptă, de barda călăului nemilos, fiindcă sub crucea lor era prezent și Domnul Hristos. De aceea mărturisea poetul Traian Dorz în memoriile sale, că atunci când era închis în temnițele comuniste, primul pumn al torționarului îl încasa el, iar pe urmă, celelalte lovituri le suferea Hristos în locul lui. Sau poetul Radu Gyr spunea în poeziile sale următoarele: “De ce nu se face așa o lumină / să văd că-n ușa celulei răsare / Maica Domnului c-o strachină mare / cu lapte și azimă plină”. Toate acestea deoarece Domnul Hristos și Maica Sa suferea alături de sfinții închisorilor. Și asemenea suferă și lângă noi în suferințele noastre, dar dacă noi nu Îl simțim alături, probabil că noi suntem cei care am lepădat povara crucii – nu El. Citeşte în continuare »

Iubiți frați și surori. Apostolul de astăzi este unul foarte bogat în informații, poate cel mai cuprinzător din întreg anul liturgic, însumând patru pericope de text din epistola către evrei. Firește că ne putem întreba care este legătura dintre aceste patru bucăți de text, care par alese aleator la o privire mai superficială asupra lor, și care ele însele se pot constitui în bucăți de texte independente, putând fiecare în parte să stea drept un întreg apostol dintr-o duminică de peste an. Citeşte în continuare »

            Iubiți frați și surori. Întregul capitol 11 al scrisorii Sfântului Pavel către evrei este un veritabil elogiu la adresa credinței, una din cele trei mari virtuți teologice, alături de dragoste și nădejde (1 Corinteni 13, 13). Prima parte a apostolului ne înfățișează dragostea necondiționată a profetului Moise pentru poporul său, o iubire ce n-a putut fi eclipsată de ofertele unei vieți de lux, venite din partea fiicei lui Faraon, care îl dorea ca fiu al său. A preferat mai degrabă să rămână solidar suferințelor poporului său, în loc să ducă o viață plină de desfătări și onoruri. Nu putea Moise să se bucure când neamul său era obidit, nu putea zâmbi când frații lui plângeau, nu putea să aleagă desfătarea când evreii erau încă sub cruce. Așa este inima unui adevărat părinte, el nu își găsește pacea cât timp copiii săi suferă și plâng. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR