Postări cu etichetele: ‘Profetul vremurilor noastre’

În seara arestării Sale, Mântuitorul nostru iubit a spus un cuvânt testamentar ucenicilor Săi: „În lume veţi avea necazuri“ (Ioan 16, 33).

Şi într-adevăr, copiii lui Dumnezeu, toţi copiii lui Dumnezeu au necazuri în această lume.

Domnul însă nu le-a spus că în lume vor avea numai necazuri, ci a spus că vor avea necazuri.

Viaţa unui adevărat copil al lui Dumnezeu este plină de bucurii ca o noapte senină de vară cu cer albastru şi cu lună plină. Citeşte în continuare »

Între anii 1923 şi 1925, Părintele Iosif a suferit şi cu ochii, fapt care l-a determinat să urmeze un tratament special şi să poarte ochelari. În legătură cu aceasta, după întoarcerea sa de la Ierusalim, în cartea «Pe urmele Mântuitorului» se destăinuieşte în felul următor:

La lacul Siloamului

Cred că ştiţi cu toţii evanghelia orbului din naştere pe care l-a tămăduit Iisus ungându-i ochii cu tină şi trimiţându-l să se spele în lacul Siloamului. Citiţi pe larg această minune la Ioan 9, 1-41.

Această vindecare s-a petrecut în Ierusalim.

Ierusalimul este aşezat sus pe colina muntelui Sionului, iar lacul Silo­amului este în afara Ierusalimului, tocmai în valea Chedron, în sudul Ierusalimului. Din Ierusalim trebuie să cobori mult până ajungi la lacul Siloamului. Citeşte în continuare »

Pentru reconstituirea unei statui, piesă de muzeu din Grecia, a fost nevoie de o aşteptare timp de tocmai o sută de ani.

Se spune că cel mai bogat muzeu din lume este fundul mărilor şi al oceanelor. Acestei statui din Grecia, găsită pe fundul oceanului, exact la o sută de ani şi exact din acelaşi loc i-a fost scos şi braţul ce-i lipsise până atunci timp de un secol.

Pentru cunoscători, nu neapărat o statuetă, ci chiar şi un ciob are valoare incalculabilă, ca pentru un istoric, un petec de pergament antic. Acestea pentru un necunoscător nu înseamnă nimic. Şi totuşi ce valoroase sunt!

Beduinul de pe malul Mării Moarte putea să-şi facă dintr-o bucată de manuscris de piele, găsit în peştera de la Qumran, curea la opinci. Pentru că nu vedea importanţa şi valoarea unui manuscris antic. De aceea nu trebuie să ne mirăm de cei care zic că „au ochi“ când folosesc trecutul încărcat de glorie eternă pentru a-şi face curea la opincile umbletelor lor. Citeşte în continuare »

Frica morţii a pierit prin iubirea faţă de Hristos şi faţă de aproapele, făcând posibilă mărturisirea Sfântului Cuvânt şi a numelui lui Iisus Hristos cel Răstignit, lumii întregi.

Iată începutul măsurilor luate împotriva ucenicilor Domnului în primele zile după înălţarea Lui la cer:

Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod… Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult, până acolo că scoteau bolnavii chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei… Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis: Citeşte în continuare »

În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului:

„Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi!

Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce, fiecare, de la calea lor cea rea şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul“. Citeşte în continuare »

După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui“.

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. Citeşte în continuare »

Prezenţa unor fiinţe sau lucruri pe pământul acesta a constituit pentru actualul stăpânitor al acestei lumi (Ioan 14, 30) o enorm de mare primejdie, fapt care l-a determinat să ia anumite măsuri împotriva lor. Sigur că cei vizaţi de el au fost unii dintre cei mai periculoşi adversari ai nedreptei lui stăpâniri.

Acest înrăit duşman al lor este diavolul.

Luăm din Sfânta Scriptură câteva mărturii, spre a putea înţelege mai bine acceptarea riscului în lupta ce trebuie dusă împotriva acestui vrăjmaş al Adevărului. Citeşte în continuare »

O ÎNCHEIERE RECUNOSCĂTOARE

Părinte Iosif!

Ca dintr-un potir fermecat ne-ai adăpat cu un răcoritor şi sfânt cuvânt, păstrat curat şi nealterat de moşii şi strămoşii noştri şi în bisericuţa din Certege, vechea bisericuţă de lemn, înnegrită de fumul tămâiei multor veacuri şi a candelelor din faţa icoanelor tocite de evlavia înaintaşilor iubiţi.

Ne-ai transplantat în suflet şi în inimă fiorul sacru şi nemuritor al vremurilor apostolice, nealterat de otrava nici unui amestec străin.

Şi, în veşmânt curat de nuntă, în haină de lumină, ne-ai vrut îmbrăcaţi, gata să ieşim plini de tinereţe şi de vigoare în întâmpinarea Mirelui, la Praznicul Eternei Bucurii.

Dar de atât de puţini şi atât de puţin ai putut fi înţeles… Citeşte în continuare »

Tit lângă crucea Părintelui Iosif – 1945

Sibiul va deveni „Ierusalim“!

Din depărtări de sute de kilometri, vor veni suflete dornice să-l vadă şi să-l cunoască pe binefăcătorul lor. Unii dintre cei lipsiţi de mijloace materiale veneau chiar şi pe jos; alţii îşi vindeau din puţinele lor bunuri, ca acel ţăran care şi-a vândut văcuţa pentru a putea ajunge la Sibiu.

Fiind pătruns de duhul smerit al ascultării de Hristos, dorea ca asupra tuturor să imprime o deplină ascultare faţă de Evanghelie. Văzând în aceasta singura soluţie pentru rezolvarea marilor probleme care frământau aceste vremuri, dorea ca la Crucea Mântuitorului să cheme şi să-i întâlnească pe toţi fiii acestui neam şi aici să se înfrăţească şi să se îmbrăţişeze, în interiorul – nu în afara – strămoşeştilor aşezăminte.

Poporul şi cei mulţi l-au înţeles.

Dar de unde să poată fi înţeles şi de cei mari ai vremii lui, dacă Mântuitorul Însuşi nu a aflat la ei înţelegere? Citeşte în continuare »

„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum strânge găina puii sub aripile ei şi n-aţi vrut!

Iată că vi se lasă casa pustie…“ (Matei 23, 37-38).

 

Psalmistul David s-a legat cu blestem, zicând:

„Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu-mi voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!“ (Psalm 137, 5-6).

Pe parcursul istoriei, Ierusalimul totuşi a fost uitat, nemaiconstituind pentru nimeni o pricină de bucurie sau cântec, ba din contră, de mari şi amare dureri. Fiindcă el ucisese nu numai pe proorocii lui Dumnezeu, ci şi pe Fiul Lui. Citeşte în continuare »

Fiecare adevăr îşi are vremea sa şi fiecare profet îşi are timpul său. Când vremea unui adevăr s-a împlinit – el tace. Când timpul unui profet s-a împlinit – el pleacă.

Dar cei în mijlocul cărora a strălucit adevărul nu mai rămân cum erau înainte de a-l vedea. Şi cei cărora le-a strigat profetul nu mai sunt cum au fost înainte de a-l auzi. Unii se vor întoarce, cu faţa strălucind de binecuvântarea primirii Adevărului. Alţii, întunecaţi pe veci de blestemul împotrivirii sau osândiţi de uciderea lui.

În dis-de-dimineaţa zilei de 12 Februarie 1938 s-a împlinit vremea unui mare adevăr şi a tăcut gura unui mare profet.

Pagina 1 a foii «Glasul Dreptăţii» cu anunţul trecerii la Domnul a Părintelui Iosif Citeşte în continuare »

7. 1937. A şaptea şi ultima operaţie

 

Durerea îl încearcă iarăşi din greu. Sunt abia două luni de zile de când scumpul nostru Părinte Iosif a avut de suferit, pentru a şasea oară, o operaţie care l-a slăbit nespus de mult. A rămas numai pielea şi oasele. În fiecare zi e mutat de două-trei ori de pe un pat pe altul.

Suferinţele îi sunt nespus de grele. Oare cum mai poate acest corp să mai ducă greul atâtor dureri amare?

În fiecare zi, cu febră până la peste 39 de grade, omul durerilor se topeşte ca o lumânare pe altar.

Şi, în această stare grea fiind, a trebuit să fie dus din nou la operaţie. Un os este atacat de boală şi trebuie tăiat. Şi astfel, marţi, 27 iulie 1937, cuţitul şi ferăstrăul doctorului au tăiat din nou, deschizând o nouă rană în corpul acela plin de răni şi de dureri (a şaptea operaţie!). Citeşte în continuare »

5. 1936. Operaţia din Braşov

 

Plecat la Braşov pentru a răsufla, după cum zicea el, în urma unei munci istovitoare, pentru a cincea oară este operat, în luna august.

Operaţia e făcută tot la intestinul gros. Aici i s-a făcut tratament cu uraniu.

Despre această încercare grea pomeneşte Părintele Iosif când spune că a trecut prin groaznicele chinuri ale celor 40 de nopţi, când temperatura i se ridica până la 40 de grade.

Din această stare, Părintele Iosif le zice fraţilor: Citeşte în continuare »

3. 1933. Din nou la Sanatoriul Luther din Sibiu

 

După întoarcerea de la Davos, este silit să se interneze din nou la Geoagiu.

Aici i se agravează rana deschisă de la intestin şi e silit să se întoarcă la Sanatoriul Luther din Sibiu, unde a treia oară cuţitul medicului taie în trupşorul lui slăbit.

Operaţia se face tot de dr. Eitel, la sfârşitul anului 1933.

 

4. 1934. Din nou, de la Geoagiu la Sibiu Citeşte în continuare »

Davos with the Schatzalp sanatorium, top left. (Image: documentation library, Davos)

2. 1933. Sanatoriul Davos din Elveţia

 

În acest an, este internat la un sanatoriu al oraşului Davos din Elveţia, unde i se face o intervenţie chirurgicală la plămâni, fapt care îl obligă să stea opt luni în acest sanatoriu.

La întoarcerea din sanatoriu face această declaraţie:

Mă întorc de la Davos cu un nume nou: „Slăbănogul Oastei“.

Cu acest nume vreau să rămân până la sfârşit.

E numele ce mi l-a dat Cerul de sus, într-un moment de inspiraţie.

E numele ce spune şi el că Oastea Domnului nu este a mea, ci este a Domnului. Din şcoala de la Davos mă reîntorc cu o rugăciune pe care am învăţat-o acolo: Citeşte în continuare »

Lucrarea pe care a săvârşit-o Părintele Iosif a fost făcută printr-o neîntreruptă răstignire pe crucea unor suferinţe care l-au însângerat prin cele şapte operaţii, pe parcursul a zece ani de chin, cu răni trupeşti deschise.

Suferinţa lui însă nu a început în 1927, la prima operaţie, prin cuţitul doctorului Eitel, ci atunci când, la şapte anişori, a rămas fără de mamă.

Apoi cea de la nouă ani. Apoi cea după terminarea Gimnaziului din Brad când, în urma reumatismului primit, a trebuit să umble în cârje.

Au urmat, mai târziu, durerile cele mari cu pierderea soţiei şi a celor trei copilaşi, rămânând văduv şi singur, numai cu copilaşul Tit.

Şi au urmat, mărindu-se, până când Dumnezeu Însuşi l-a scutit de operaţia a opta, în 12 Februarie 1938. Nu un Iosif din vreo Arimateea, ci Însuşi El, Iisus cel Milostiv şi Îndurat, l-a desprins de pe crucea răstignirii lui şi l-a luat la El, în braţele Lui, redându-i odihna mult meritată. Citeşte în continuare »

 

Testamentul meu

 

Când eram bolnav la Davos, m-am gândit să fac şi un fel de testament pentru Oastea Domnului. Dar, pe urmă, m-am lăsat de acest gând, zicându-mi: acest lucru nu încape în cadrul unei coli de hârtie. Mişcarea Oastei s-a înfiripat într-o şcoală duhovnicească; într-o lungă şcoală duhovnicească, în care Duhul Domnului a ţinut lecţii cu un şcolar mic şi slab. Oastea este rodul acestor lecţii.

Oastea este un ogor ce a stat sub o revărsare duhovnicească. Oastea   s-a înfiripat prin revărsări duhovniceşti, iar aceste revărsări se află împrăştiate prin cărţile şi foile Oastei. Citeşte în continuare »

5. Făgăduinţa de la Matei 18, 20

 

În Biblie sunt multe făgăduinţe pe care noi însă nu le folosim. Nu le trăim. Ele stau acolo ca nişte haine de paradă pe care nu le îmbracă nimeni. Cam aşa e şi cu făgăduinţa de la Matei 18, 20. Oare unde am putea afla, în această lume, această făgăduinţă şi unde am putea-o simţi? Căutare zadarnică.

Dar să nu mai vorbim de lume, căci lumea de azi «zace în cel rău».

Eu mă întreb: oare trăim această făgăduinţă noi, cei care căutăm mântuirea? Oare trăim noi, ostaşii Domnului, această făgăduinţă, în Oastea Domnului şi în adunările Oastei?

Căci, iubiţii mei, şi adunările noastre sunt clădite şi trebuie să fie clădite pe scumpa făgăduinţă: „Unde sunt doi sau trei adunaţi…“

 Adunarea Oastei este o strângere în Numele Domnului Iisus… o strângere în jurul Crucii Lui… o strângere de suflete care Îl cheamă pe Domnul în mijlocul lor. Citeşte în continuare »

  • 4. Curierul

 

Iubiţii mei fraţi ostaşi!

În Franţa s-a ridicat statuie unui soldat din vremea războiului.

Făcea pe curierul acest soldat: adică ţinea legătura între Marele Comandant şi trupele de la front.

Într-o zi, atacul vrăjmaşului se înteţise foarte. Armata de la front era într-o grea încercare. Soldatul curier primi de la Comandant însărcinarea să ducă solie luptătorilor de la front, că le soseşte ajutor. Curierul plecă într-o ploaie de gloanţe. Pe la jumătatea drumului, un glonţ îi sfredeli mâna stângă. Merse mai departe. Un alt glonţ îl izbi în piept. Simţea că e pierdut. Se gândea însă la solia ce i se încredinţase. Atunci făcu un lucru de mare curaj şi uimire. Se aşeză cu faţa în sus; apucă solia cu mâna dreaptă; ridică apoi mâna în sus şi muri în poziţia aceasta, cu mâna înţepenită drept în sus. În gândul său, muribundul şi-a zis: Nu mai pot face nimic; tot ce mai pot face e atât: să mor cu solia ridicată în sus, poate vor veni alţii şi, văzând-o, o vor duce la front. Citeşte în continuare »

  1. O vorbire de despărţire la adunarea din Sibiu

 

Iubiţii mei fraţi! Cu o veste nu prea bună am venit azi, aici, între voi. Pentru căutarea sănătăţii, trebuie să plec iarăşi dintre voi. Şi, de data asta, trebuie să plec mai departe.

Trebuie să plec în străinătate.

Folosesc cuvântul „străinătate“ în felul lumii, pentru că în „străinătate“ suntem şi aici, „acasă“, cum se zice. Toţi suntem nişte călători şi străini pe acest pământ. „Cetăţenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3, 20). E vorba numai despre o distanţă geografică ce se măreşte între mine şi voi. Dar oricât de mare ar fi această distanţă, ea nu ne poate despărţi sufleteşte. Slăvit să fie Domnul, Care ne-a întâlnit într-o dragoste şi frăţie pe care nici distanţele, „nici sabia, nici moartea, nici viaţa“ nu le pot frânge (Rom. 8, 38).

Şi totuşi mă gândesc cu duioşie la despărţirea noastră. Îmi vine în gând duioasa despărţire de la Milet, când Apostolul Pavel s-a despărţit de fraţii lui, cu lacrimi multe, multe (Fapte 20, 17-38). Citeşte în continuare »

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR