Postări cu etichetele: ‘Traian Dorz’

Poruncile Iubirii sfinte sunt pentru noi eterne legi
ce trebuie de noi ştiute, iubite şi păzite-ntregi,
că-n ele este adevărul – la început atât de-ascuns –
dar care dragostea ni-l face apoi tot mai frumos pătruns;
ferice, fiul meu, de tine, a’ lui porunci când le iubeşti
şi care cu întregul suflet le cercetezi şi le-mplineşti. Citeşte în continuare »

A trecut apoi toată luna iulie fără să mai urmeze nimic după procesul nostru din ziua martiriului celor doi Apostoli, Petru şi Pavel.
Între timp, am luat parte la nişte frumoase nunţi frăţeşti la care fusesem invitat mai stăruitor. Dintre aceste nunţi, două au fost mai deosebite: una în judeţul Timiş, iar alta, la sfârşitul lunii, în judeţul Caraş-Severin. La fiecare dintre aceste nunţi participaseră cam câte două mii de fraţi şi surori şi se petrecuseră nişte lucruri destul de însemnate, la care se cerea neapărat să fiu de faţă…
Tot acolo şi atunci am auzit că începuseră să fie arestaţi şi unii dintre fraţii care fuseseră judecaţi în acelaşi proces cu mine. Întâi fratele Roşianu din Sibiu, apoi fratele Lucian din Alba Iulia.
După ce am ajuns acasă de la ultima dintre nunţi, când mă aşteptam să vină şi arestarea mea, în dimineaţa zilei de 3 august, iată că într-adevăr miliţianul comunei intră în curte. Venea cu mandatul meu de arestare. Da. Era adevărat. Citeşte în continuare »

De ziua acestor Rusalii, care în acest an se sărbătorea în 26 iunie, hotărâsem cu câţiva fraţi şi surori un parastas cu daruri, colăcei şi lumânări la mormântul părintelui. După bunul şi străbunul nostru obicei. Era şi o datorie a noastră creştinească faţă de memoria părintelui nostru şi a celor din familia lui şi a noastră, dar şi respectarea unui procedeu frumos şi biblic, după cum spune la Matei 10, 42 şi la Marcu 9, 41.

Am hotărât deci cu aceşti fraţi şi cu familia trupească – urmaşii Părin­telui Iosif: Jenica, văduva lui Titus, şi Cristina şi Iulia, fiicele ei – să ne pregătim pentru o rugăciune deosebită, che­mând şi pe părintele locului, care, împreună cu alţi fraţi preoţi din Oastea Domnului, să facă slujba obişnuită de rugăciune la mormânt la încheierea programului adunării frăţeşti. Cam după ora douăsprezece. La această slujbă noi, toţi cei prezenţi, vom însoţi cântările preoţeşti cu glasurile şi cu lacrimile noastre. Se obişnuieşte, cum am spus, ca în aceste ocazii să se dea celor prezenţi, în numele omului neprihănit în memoria căruia se face rugăciunea aceasta, câte o pâinişoară şi o lumânare care se aprin­de în timpul slujbei, ca un simbol al participării noastre la rugăciunea şi reculegerea aceasta. Citeşte în continuare »

Să nu ne mai îndoim nici unii şi niciodată de izbânda şi viitorul acestei sfinte Lucrări!… Domnul a înfiinţat-o – şi nimeni n-o va mai putea desfiinţa. Domnul o conduce – şi nimeni nu o va mai putea opri. Domnul o apără – şi nimeni nu o va putea nimici. Despre noi ne vom putea îndoi, dar despre ea nu.

Se spune că la sfârşitul vieţii sale, Moise, profetul Domnului, a fost dus de Domnul pe muntele Nebo şi de acolo, Domnul, arătându-i de departe Canaanul, i-a zis:

– Poporul tău va ajunge şi va intra acolo, dar tu nu vei intra. Citeşte în continuare »

În închisoare începuse un suflu nou. Hrana se îmbunătăţise mult. Începuse o nouă perioadă de reeducare, dar altfel decât cea din urmă cu ani.

În camere se primeau ziare şi cărţi… Slujbaşii închisorii se purtau altfel… Eram scoşi din când în când în marele hol al închisorii unde începuseră să ruleze filme.

Aşteptam aceste filme cu vădită nerăbdare nu pentru fleacurile ce le arătau, ci fiindcă acolo aveam prilejul să ne întâlnim cu unii dintre ceilalţi fraţi şi cunoscuţi de care eram despărţiţi prin celule, de luni şi ani…

Deşi eram scoşi pe celule, fiind împinşi şi strigaţi din toate părţile de către gardienii care ne supravegheau, totuşi, trecând unii pe lângă alţii, în marea mişcare ce se făcea, ne puteam strecura cu un rând sau două mai înainte sau mai înapoi, lângă cei pe care îi căutam. Până ce eram despărţiţi sau până ce se termina filmul, noi aveam un timp scump să stăm de vorbă. Citeşte în continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

[…]E lucru de mare mirare cum unii aşa-zişi credincioşi iau în chip atât de uşuratic şi de simplu vorba cea mare a mântuirii lor, condiţiile ei şi dobândirea ei.

Din dorinţa de câştig lumesc şi de laudă firească, pentru a se face cât mai uşor primiţi şi urmaţi de cei lesne-crezători, aceştia le promit o mântuire foarte uşoară şi foarte la îndemână: o credinţă simplă, o formalitate simplă, o trecere simplă la un crez simplu – şi gata, eşti mântuit… Citeşte în continuare »

O, când Hristos vã cheamã, când El vã lumineazã
voi tineri, duceţi pacea în locul urii crunte
şi fiţi mereu nainte, cununa vã urmeazã! –
chemarea voastrã-i munca şi locul vostru-i frunte! Citeşte în continuare »

Dupã alt timp de pregãtire, pe ziua de 13 iunie, am plecat însoțit de acasã, de astã datã, de fratele Sandu, spre împlinirea uneia dintre cele mai fericite misiuni, la Episcopia de la Galați. În aceastã vizitã voi avea, dupã treizeci de ani, o altã confruntare cu IPS Antim Nica, atunci, în 1956-1958, dânsul fiind șeful Permanenței Sfântului Sinod la București, iar acum Arhiepiscop la Galați… Era singurul care mai trãia dintre cei cu care avusesem confruntarea cea grea de atunci și la care iatã cã iarãși trebuie sã merg și acum.

Am trecut întâi, cum este rânduiala, pe la secretariat, unde, la fel ca la Iași, am bãgat îndatã de seamã cã se știa cã voi veni. Mi s-a pãrut chiar cã se fãcuse o publicitate cam exageratã pe chestia asta, dându-mi-se o mult mai mare importanțã de cum aveam. Cei care mai așeptau pe salã o audiențã la Înaltul Antim au fost lãsați sã aștepte și eu am fost invitat primul chiar de cãtre episcopul-vicar. Dar, în cele câteva minute de când sosisem în biroul Secretariatului, am vãzut o mulțime de figuri, în reverendã sau fãrã, trecând din întâmplare ori numai deschizând ușa sã mã vadã cum arãt. Cred cã toți, vãzându-mi înfãțișarea, au plecat dezamãgiți. Desigur, ei se așteptaserã sã arãt altfel… Unul dintre ei mi-a și recomandat foarte discret și insistent: Citeşte în continuare »

Despre însemnătatea postului, ştim cu toţii. Despre roadele lui, suntem încredinţaţi mulţi… Dar despre felul cum trebuie împlinit postul, ştim încă prea puţin; însă despre fericirea împlinirii acestora cu fapta nu ştim câţi ştim.
Că trebuie să postim toate posturile, asta o ştim cu toţii. Că trebuie să le postim întocmai cum au fost aşe­zate de la început, şi asta o ştim, poate, iar unii o mai şi împlinim, deşi acest lucru nu trebuie să‑l trâmbiţăm, că ştie Domnul Dumnezeu cât poate şi cât face fiecare din împlinirea poruncilor înfrânării… Dar sunt mereu tot mai puţini cei care se mai interesează de asta acum, când lumea face tot ce poate spre a se îmbolnăvi şi a muri cât mai grabnic de îmbuibare şi de desfrâu. Citeşte în continuare »

Înainte ca Duhul Sfânt sã-şi înceapã lucrarea Sa Vie şi mântuitoare într-o inimã omeneascã, omul sãvârşeşte toate hulele şi toate pãcatele împotriva Domnului – în necunoştinţã de adevãr.
Dar dupã ce Duhul Sfânt a trezit în om cunoştinţa pãcatului, iar omul a venit prin credinţa în Iisus Hristos la Tatãl şi a primit iertarea pãcatelor sale, – sufletul se aflã mai departe sub stãpânirea Duhului Sfânt ( E f e s . 1 , 1 3 – 1 4 ; 4 , 3 0 ; R o m . 8 , 9 – 1 5 ; 2 C o r . 1 , 2 2 ; 3 , 6 ,etc.).
O, nu-L mai întristaţi niciodatã pe acest Dulce şi Sfânt Mângîietor al nostru.

1-Dragostea Tatãlui a hotãrât şi a pregãtit mântuirea.
2-Dragostea Fiului a înfãptuit-o.
3-Iar dragostea Duhului ne-o dãruieşte şi ne-o pãstreazã.
Ultima lucrare este a Duhului Sfânt.
Dupã aceasta nu mai este o alta; cu aceasta omul trece în viaţa veşnicã. Citeşte în continuare »

Veniţi toţi să-I cerem Duhului Ceresc
roadele Lui sfinte care ne lipsesc!

Duhule Preasfinte, umple-ne mereu,
ca s-aducem roade pentru Dumnezeu.

Fă viaţa noastră vasul Tău divin
unde-a Tale daruri să le pui din plin.

Harul rugăciunii, mila de cei goi,
duhul umilinţei pune-le în noi!

Căile curate fă-ne să umblăm,
pe Iisus ce Vine noi să-L aşteptăm.

Căci întotdeauna de vom fi aşa,
vom putea fi vrednici de răsplata Sa.

de Traian Dorz

În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. S-a pogorât ca un foc aprinzător de suflete. Aprinşi de focul acesta, ar­deau şi apostolii şi ardea şi mulţimea.

Când citeşti la Faptele Apostolilor, cap. 2, parcă vezi şi parcă simţi aprinderea cea sfântă şi Focul cel Sfânt din Ziua Cincizecimii. Acest Foc îi făcuse pe oameni să depună totul la picioarele apostolilor şi la picioarele Domnului. Să se predea cu totul Domnului. Acest Foc făcuse „una sufletul şi inima” mulţimii. Acest Foc a aprins apoi lumea întreagă; a aprins o lume întreagă pentru Domnul.
Creştinismul cel dintâi a fost foc, a fost aprindere, a fost clocot, a fost viaţă vie şi nebunie pentru Hristos. Dar, în curgerea vremii, acest foc s-a stins mereu. Creştinii s-au răcit mereu. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai focul. Citeşte în continuare »

Plângerile lui Ieremia 5, 14

Aceasta este cea mai mare durere a credincioșilor Domnului în vremea cea grea a ocării și nedreptății: faptul că cei rămași înapoi sunt stăpâniți de frică sau de deznădejde.

Starea de nepăsare care urmează imediat oricărei prigoniri asupra Bisericii are asupra multora o urmare nimicitoare.

În primele zile de la pornirea valului de suferințe și de încercări, cei mai mulți se zăpăcesc de tot… Bătrânii nu mai merg… Tinerii nu mai cântă…

Zac toți apăsați, fiecare în adăpostul său, ca niște păsări în furtună și în noapte. Citeşte în continuare »

1 – Adevãrat este cã sufletele unite cu Hristos şi despãrţite de pãcat şi de satana, înainteazã şi cresc frumos din bine în mai bine, din sus în mai sus, pânã ajung pãrtaşe firii Dumnezeieşti (2 Petru 1, 4).
2 – Dar tot atât de adevãrat este cã şi sufletele unite cu pãcatul şi cu satana şi despãrţite de Hristos, se prãbuşesc mereu din jos în tot mai jos, din rãu în tot mai rãu, pânã ce ajung pãrtaşe firii diavoleşti.
3 – Fie în bine, fie în rãu, nu existã o stare pe loc, ci o urcare ori o prãbuşire necontenitã.
4 – Pe cel bun, faptele lui bune de ieri, îl fac sã fie mai bun astãzi. Iar pe cel rãu, pãcatele lui de astãzi îl vor face sã fie mai rãu mâine. Citeşte în continuare »

Adevãrat, adevãrat, vã spun,
cã dacã grãuntele de grâu,
care a cãzut pe pãmînt,
nu moare, rãmâne singur;
dar dacã moare, aduce multã roadã.

Domnul Iisus a spus: Adevãrat, adevãrat vã spun cã dacã grãuntele de grâu, ajuns în pãmânt nu moare, rãmâne singur, dar dacã moare, aduce multã roadã.
Arãtând prin aceasta mai întâi cã dacã El nu ar fi primit sã moarã pentru mântuirea noastrã, ar fi rãmas pentru totdeauna în Slavã, dar pe totdeauna fãrã noi Acolo.
Ar fi rãmas fãrã Cruce, dar şi fãrã Bisericã.
Ar fi rãmas fãrã pãtimire, dar şi fãrã urmaşi. Citeşte în continuare »

– 1948 –

Se apropia Săptămâna Patimilor şi veneau Paştile. Printre zăbrelele groase ca mâna, de la ferestre, vedeam afară – dincolo, peste Someş, şi dincoace – cum începeau să iasă plugurile cu boi la arat. Un aer de primăvară se răspândea pretutindeni.

Un aer de primăvară veni şi în lagăr o dată cu prima listă de eliberaţi, care sosi în chiar prima zi din Săptămâna Patimilor. Un strigăt se răspândi prin toate coridoarele:

– Lista de eliberare! Lista de eliberare!… Citeşte în continuare »

Traian DorzSunt fericit, Iisuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapa
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar. Citeşte în continuare »

Din arhiva www.Radio.OasteaDomnului.ro în lectura autorului, Traian Dorz:

Doamne-n săptămâna asta, grea a patimilor Tale
fă să-ţi suferim alături, când Tu sui a Crucii cale
Să simţim şi noi cum crucea ne apasă şi ne doare
Să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare. Citeşte în continuare »

Vine-i vremea fiecui
ca să-şi ia răsplata lui
pentru fiece cuvânt
şi-orice pas de pe pământ.
Pentru orice rău făcut
şi ştiut, şi neştiut,
şi pe faţă, şi-n ascuns,
şi-ntrebare, şi răspuns,
şi cu faptă, şi cu gând,
şi spunând, şi nespunând.
Căci cunoaşte Cel de Sus
şi ce-ai spus – şi ce n-ai spus…

Vine-i vremea – şi-n curând –
fiecăruia, pe rând,
fie mort ori fie viu,
nici devreme, nici târziu,
fie drept ori păcătos,
fie sus ori fie jos,
fie bun ori fie rău,
oricui vine ceasul său,
ceasul său şi plata sa
fie bună, fie rea –
nici cel sfânt, nici cel stricat,
nimeni nu va fi uitat…

Duhul meu cel amărât,
şi-al tău ceas e hotărât;
inima mea cea plângând,
vine şi-al tău ceas curând;
numele meu cel hulit,
şi-al tău ceas e rânduit.
Vine-Acela ce-a văzut
tot ce-am spus şi ce-am făcut
şi El va plăti cinstit
şi ce-am zis, şi ce-am gândit,
şi mie cum am trăit,
şi celor ce m-au bârfit.

Traian Dorz

Fiecare să spună de-aproapelui său adevărul! asta este porunca sfântă.

Orice minciună fiind de la diavolul, este clar că oricine o foloseşte este un slujitor al tatălui minciunii. De aceea cel ce spune minciuni, prin aceasta, se judecă singur la osândă, fiindcă nu se îndreaptă, deşi ştie atât păcatul său, cât şi cuvântul osânditor. Şi, neîndreptându-se, el se pedepseşte singur, din cuvintele sale.

Fiindcă se ştie adevărul care spune: Din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12, 37).

Osânda aceasta nu vine de la om, ci ca urmare a păcatului său.

Căci omul nelegiuit se înşală singur, fiindcă îşi închipuie că veşnic îi va merge aşa.

O, cum se înşală inima nelegiuită şi făţarnică a celui ce nu are nici dorinţa să se lase de păcat şi nici teama să nu se pretindă credincios – dacă nu este! Vai de cel ce nu are cinstea curajului de a se lăsa de predică – dacă nu se poate lăsa de păcat! Ci crede că Îl poate înşela pe Dumnezeu, despăgubin­du‑L prin vorbe de ceea ce Îl păgubeşte prin fapte. Citeşte în continuare »

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
CATEGORII
VIDEO
COLECŢIA ISUS BIRUITORUL
LUMINA DE LA CERTEGE

CALENDAR
ICOANA ZILEI
SINAXAR