Sfinţi Părinţi

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să stăruim în citirea Sfintei Scripturi

Sfântul Ioan Gură de Aur și-a împlinit datoria de a-i îndemna și a-i sfătui pe credincioși să cerceteze cuvintele lui Dumnezeu, potrivit poruncii Domnului Iisus Hristos, Care a zis: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viața veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Această dorință-îndemn divin avea să fie transpusă în faptă și de creștinii din vremea Sfântului Apostol Pavel: „Ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt așa” (Fapte 17, 11). Firește că Sfântul Ioan îi îndemna și el pe credincioși la lectură, pentru ca această tradiție apostolică să nu se stingă.

Întâi de toate, Sf. Ioan Gură de Aur a fost el însuși un mare cunoscător al Sfintei Scripturi. Aceasta și pentru că mare i-a fost osteneala în vederea împlinirii acestui măreț scop. El cunoștea Biblia pe de rost. O citează, o explică, o comentează și recomandă permanent citirea acesteia. El rupea din timpul stabilit servirii mesei pentru a studia, a aprofunda și a tâlcui Scriptura, deoarece se simțea întru totul răspunzător în fața poporului, în ceea ce privește cunoașterea acesteia, și astfel nici o parte din ea nu a rămas necunoscută Sfântului Părinte. S-a spus despre el că era omul unei singure Cărți și că Biblia sa nu era niciodată închisă (John Heston Willey, Chrysostom: The Orator (Men of Kingdom), 1906, p. 171).

În tinerețe, Sf. Ioan se dedică total citirii Sfintei Scripturi și rugăciunii, frecventând asketerionul lui Diodor de Tars (â€394) și Carterios. I-a convins să facă același lucru și pe doi foști colegi ai săi: pe Teodor și pe Maxim. Primul dintre ei va deveni mai târziu episcop de Mopsuestia, iar al doilea, episcop de Seleucia. Când află că Teodor vrea să părăsească asketerionul pentru a se întoarce în lume, Ioan îi trimite o scrisoare magistrală, cu gânduri și cuvinte care depășesc mintea omenească, convingându-l să îmbrățișeze din nou viața înțeleaptă. Puterea persuasivă a acestei scrisori vorbește despre înțelepciunea și agilitatea Sfântului Ioan, care convinsese pe unul care strălucea ca și el, pe unul care putea ca și el să vorbească și să convingă. Despre forța sa persuasivă, istoricul Sozomen ne relatează: „Nu-i convingea ca să fie de acord cu el, cu vreo tehnică sau putere specială a cuvântului, ci prin faptul că exprima cu sinceritate sensul Sfintelor Scripturi” (Istoria bisericească). Este bine cunoscut faptul că marele arhipăstor antiohian a petrecut ani de zile, într-o peșteră din apropierea Antiohiei, învățând pe de rost textele scripturistice.

E necesar ca fiecare credincios să-și procure Sfânta Scriptură

Sf. Ioan ne-a lăsat cele mai impresionante caracterizări ale Sfintei Scripturi, cu mișcătoare exortații – de a o avea, a o citi și a medita la cuvintele ei. Astfel, într-o omilie la cartea Genezei (cap. XI), Sf. Ioan Gură de Aur își începe cuvântarea cu această fermecătoare prezentare a Sfintei Scripturi: „Precum o livadă înflorită are fel de fel de flori, tot așa și dumnezeiască Scriptură are în ea virtuțile drepților, nu numai ca să ne desfătăm ca de flori câtăva vreme de buna lor mireasmă, ci ca să culegem din ele necontenit folos. Într-o grădină, numai ce luăm o floare în mână, floarea se și veștejește și-și pierde farmecul ei, aici nu-i așa, ci, când auzim de virtuțile drepților și le așezăm în sânurile minții noastre, putem să ne desfătăm, dacă vrem, tot timpul de buna lor mireasmă.

Haide, dar, pentru că așa este buna mireasmă a sfinților din Sfânta Scriptură, să aflăm astăzi buna mireasmă a lui Lot …” (Omilii la Facere, omilia XLIII, I).

La Sf. Ioan Gură de Aur, una din preocupări era și aceea ca fiecare credincios creștin să-și procure un exemplar al Sfintei Scripturi, pentru a-și hrăni sufletul (Omilia a LIV-a la Evanghelia după Ioan, 3).

Sf. Ioan îi îndemna pe credincioși nu doar să aibă în locuințe și în mâini Sfânta Scriptură, ci să păstreze și în inimile lor cuvintele ei (Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan, 1).

Mai ales laicii se sustrăgeau de la citirea Sfintei Scripturi. Ei invocau diferite motive, de pildă exercitarea unei meserii, faptul că sunt căsătoriți, au copii și sunt copleșiți de griji, că nu sunt precum monahii care au renunțat la lume și cărora le revine de fapt obligația de a studia Scriptura. Într-adevăr, pe atunci călugării consacrau aproape întregul lor timp lecturii și aprofundării ei. După rugăciunile și slujbele de dimineață, călugării se retrăgeau în chiliile lor, unde se consacrau citirii cărților sfinte, pe care nu o întrerupeau decât pentru a participa la rugăciunile comune. Apoi, iarăși, „îndată ce ieșeau de la adunarea sfântă, unul se întreținea cu Isaia, altul cu Apostolii; unul vedea scrierile altui autor” (Omilii la Matei, LXVIII, 4-5).

Marele ierarh antiohian îi deplânge însă pe mireni, zicându-le : „Ce ziceți, dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteți prea ocupați? Vă spun însă că voi aveți mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt feriți chiar prin felul lor de viață de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteți în luptă, sunteți expuși neîncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de neliniște, de descurajare, de vanitate vă înconjoară mereu. Dușmanul vostru lucrează continuu noi săgeți împotriva voastră. Pentru aceasta, voi aveți nevoie să găsiți forța voastră în Sfânta Scriptură” (Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan, 1).

Unii păstrau Sfânta Scriptură ca obiect de podoabă, neglijând lectura ei

În epoca respectivă, unii creștini acordau o cinstire deosebită Sfintei Scripturi, asemănătoare venerației. Mulți dintre ei, mai ales bogații și unele persoane de elită ale societății, dețineau exemplare de lux, caligrafiate artistic pe pergament, păstrân-du-le expuse, în bibliotecă sau birou. Unii le păstrau însă doar ca obiecte de podoabă, neglijând citirea și aprofundarea lor. Acestora, Sf. Ioan Gură de Aur le adresează cuvinte de mustrare, zicând: „La ce bun aceasta? Sfintele Scripturi nu ne-au fost date ca să le lăsăm în cărți, ci pentru ca, prin citire și meditare, să le imprimăm în inimile noastre. Mulțumirea de-a avea poruncile scrise pe pergament frumos este de-o lăudăroșenie zadarnică. Legea nu ne-a fost dată la început așa, ci a fost scrisă pe table vii, care sunt inimile noastre” (apud teologul Vandemberghe).

Cu diferite prilejuri, în omiliile sale, Sf. Ioan Gură de Aur recomandă ascultătorilor săi citirea Sfintei Scripturi cu evlavia și atenția cuvenite, arătând în același timp bogatele roade duhovnicești pe care le dobândește creștinul din viețuirea în strânsă legătură cu conținutul cărților sfinte. În repetate rânduri, în omiliile sale, Sf. Ioan reproșează creștinilor ignoranța lor cu privire la cunoașterea Sfintei Scripturi. Sfântul Părinte îi apostrofează, spunându-le că ei se dau în vânt după spectacolele de curse hipice și pot spune cu exactitate și numele, și herghelia ,și rasa, și locul de proveniență, și modul de hrănire al cailor, și vârsta lor, și cum s-au comportat la curse, și cine cu cine se întrec pentru a răpi premiul etc. Iar cei ce sunt preocupați de cele de pe scenele de spectacole nu sunt mai prejos decât aceștia, ba chiar arată mai multă nebunie pentru cei ce fac necuviințe în teatre – adică pentru actori și formații de muzică – și le cunosc neamul, și de unde sunt, și cum au crescut, și toate celelalte. „Iar noi, spune marele predicator, dacă întrebăm câte și care sunt epistolele lui Pavel, nici măcar numărul lor nu știm să-l spunem. Iar dacă totuși știm care sunt și numărul lor, orașele care au primit epistolele nu le cunoaștem. Iar eunucul acela barbar (Fapte 8), tras de mii de griji și mii de treburi, așa stăruia în citirea Bibliei, că nici în vremea călătoriei nu înceta, ci șezând în trăsură, cerceta cu mare stăruință și amănunțime Scripturile. Iar noi, neavând aproape nimic din îndatoririle aceluia, care să ne cheltuie timpul, suntem străini și de numele epistolelor, deși le citim aici în fiecare duminică și ne bucurăm de dumnezeiasca ascultare a lor” (Îmbrățișați pe Priscilla și Aquila, cuv. I).

Aprofundarea Bibliei este o necesitate naturală a sufletului omenesc

Citirea Scripturii este nu numai o datorie a fiecărui creștin, dar chiar o necesitate naturală a sufletului omenesc, pentru că ea cuprinde Revelația divină. Pe această cale, omul „dobândește cunoștința tainelor divine, își aduce aminte de virtutea celor drepți, înțelege cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu și cât de multe sunt recompensele pe care El le dăruiește tuturor celor care-L iubesc pe El” (dr. Iustin Moisescu, Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sfântul Ioan Hrisostom, în Revista teologică, 1943, Nr. 1-2, p. 91).

Amintind de scriitorii profani, Sf. Ioan spune despre aceștia că întrebuințează multe cuvinte atrăgându-și auditorii prin multa lor vorbire, însă, în final, îi lasă cu mâinile goale, neaducându-le nici un fruct cu lungile și nefolositoarele lor discursuri. Nu este tot astfel Sfânta Scriptură, ci cu totul din contră. „Cele mai mici cuvinte inspiră înțelepciune și nu trebuie adesea decât unul singur pentru a ne îndrepta în tot cursul vieții noastre” (Primele patru omilii despre statui ale Sfântului Ioan Chrisostom, omilia I).

În viziunea marelui antiohian, este necesar ca bunii creștini să nu uite de câte cunoștințe folositoare și sfaturi mântuitoare se bucură cel ce și-a făcut o pasiune din citirea Sfintelor Scripturi: „Adu înaintea lui (a sufletului – n.n.) pe profeți! Acestor doctori nu trebuie să le dai bani; nici nu cer plată pentru osteneala lor, nici pentru doctoriile ce le pregătesc. Te silesc însă să faci o cheltuială. Să dai milostenie! În celelalte privințe îți dau ei ție bani; de pildă, când îți poruncesc să trăiești în castitate, te scapă de o mulțime de cheltuieli zadarnice și prostești; când îți poruncesc să te lași de beție, te fac mai bogat. Ai văzut arta acestor doctori? Te fac sănătos și-ți mai dau și bani” (Omilii la Matei, omilia LXXIV, IV).

Sf. Ioan Hrisostom a lansat aceste înflăcărate și persuasive exortații la cercetarea Sfintei Scripturi, în cuvinte de o zguduitoare simplitate și cu sinceritatea caracteristică neînfricatului său curaj creștinesc. Aceste îndemnuri și-au păstrat peste veacuri aceeași actualitate.

Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 ianuarie 2010 (www.ziarullumina.ro)

Lasă un răspuns