Tu eşti mereu cu mine, eu zic nu „EU“ – ci „NOI“,
nu-i zi, nu-i ceas, nu-i clipă să nu fim amândoi;
de-ai fi la mii de mile, – eşti tot în preajma mea,
mi-eşti în fiinţa-ntreagă,
oriunde-mi este ea!
La ceasul rugăciunii, în dreapta mea-Ţi fac loc
şi şoaptele mi-s miere,
şi lacrimile foc;
în ceasul adormirii, mă leagănă-al Tău gând
şi visul meu e dulce,
şi somnul meu e blând.
În dreapta mea, la masă, ţin locul Tău mereu
şi doar când Tu Te saturi mănânc tihnit şi eu;
şi-n mâna suferinţei întinsă către noi,
eu darul mulţumirii îl pun pentru-amândoi.
La jugul muncii sfinte, noi tragem într-un pas,
iar rodul ei l-aducem spre Tatăl într-un glas;
– nu-i zi, nu-i ceas, nu-i clipă să nu fim amândoi,
o, Scumpul meu Iisuse, eu zic nu „EU“ – ci „NOI“…
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
