Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului

 

Autor Mesaj
<  Atelier de creație  ~  POEZII - creații proprii
Miriam
MesajTrimis Vin 06 Iun, 2008 11:58 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

( iunie - 2008...când ne lipsește curajul de a ne striga durerea...șoptim suspinele prin vers...)




LĂSAȚI-MI, VĂ ROG!

Lăsați-mi, vă rog,
minunea florii de cais!
E tot ce-mi înflorește
când lacrimi se preling în vis...

Lăsați-mi, vă rog,
minunea zborului de flutur!
E-atâta-nfiorare
când flori din Cer se scutur...

Lăsați-mi, vă rog,
minunea lacrimii din zori!
E roua Cerului pe gene
ascunsă în albastre flori...

Lăsați-mi, vă rog,
minunea gândului curat!
E legănarea inimii
dintr-un tărâm spre celălalt...

Lăsați-mi, vă rog,
minunea-mpărtășirii!
Când suflete s-aștern sfios
în palmele Iubirii...

Lăsați-mi, vă rog,
minunea versului șoptit!
E-un psalm în care cânt
minunea de a fi iubit...

Lăsați-mi, vă rog,
taina sfântă-a rugăciunii!
Să-mi înflorească mulțumiri
pe-aripile minunii.

Lasă-mi, Domnul meu, Te rog,
clipa sfântă a iubirii!
E minunea Ta, Iisus!
E minunea nemuririi!...

Miriam


_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 10:28 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Vecernie


Prietene, mi-e dor, ca mai demult,
De o vecernie-n răcoarea blând-a serii
Din sfânta mânăstire dulce-a verii,
Când îngerii-mi cântau ca să-i ascult…

Și mă topeam în lacrima tăcerii
Ce picura din stelele din naos
Ca o eternă-ntoarcere-n repaos,
Auzului sfințind spaima plăcerii…

Precum lumina ce-a țâșnit din haos
În ziua-ntâi, născută prin Cuvânt,
M-a îmbăiat Sângele Tău cel Sfânt
În armonia Harului, adaos…

Mă dăruiau cerescului Tău cânt,
În zbor tăcut, sfielnici, serafimii…
Cu ochi atotputernici, heruvimii
Incinerau firescul meu pământ…

Amețitor vuit-a adâncimii
De-nțelepciune, taină și putere,
Întreaga Universului cădere
Ascunsă-n Sfânta Tain-a Păresimii…

Te-ai coborât, făcându-Te ,,cădere“,
Vibrație de dor de Infinit,
Nemărginindu-mă, Fior Nemărginit,
Cu Dragoste, cu Jertfă și Vedere…

De-atunci Îți cânt, Iisuse Preaiubit…
De câte ori mă doare fericirea,
De câte ori mă-ntunec-amăgirea,
Simt Crucea Ta un dar deosebit…

N-am mai gustat de-atunci nenorocirea:
De frica lumii, să Te las stingher;
Te luminez cu partea mea de Cer
Pentru-a se împlini proorocirea:

,,Turna-voi peste toți din Duhul Meu,
Acum și-aici sunt zilele din urmă,
Voi fi Păstor și ei Îmi vor fi turmă
Și Mă vor preamări ca Dumnezeu…

Și nimeni nu va spune celuilalt:
,,- Învață-mă, căci nu știu ce înseamnă!“,
Pe fiecare, Duhul îl îndeamnă
Să se închine Celui Preaînalt!“

…………………………………

Mi-am revărsat al inimii tumult
Ca un copil, în miezul dulce-al verii:
De o vecernie-n răcoarea blând-a serii,
Prietene, mi-e dor, ca mai demult...

marți, 3 iulie 2007

Prietenului
și fratelui meu întru Hristos,
Bogdan.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Miriam
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 10:54 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

...Of! Așa sunt eu!!! Vă rog nu mă judecați!...Nu mă pot abține când ceva e prea frumos!...
Neogen, am citit cu respirația tăiată...aș putea spune că nu sunt versurile tale...ci sunt versuri scrise de o mână de înger...ce să mai spun?!...,,Citesc și plâng, plâng și citesc"...e plânsul acela de ,,prea-frumos" , e emoția aceea pe care ți-o dă prezența Lui Dumnezeu...
Te roooog, mai postează și alte poezii!!!
Îți mulțumesc că ai adus în sufletul meu ,,vecernia"...

Fiecare strofă e șoaptă tainică de înger...nu știam ce să aleg...

Te-ai coborât, făcându-Te ,,cădere“,
Vibrație de dor de Infinit,
Nemărginindu-mă, Fior Nemărginit,
Cu Dragoste, cu Jertfă și Vedere…


...și mai zic prin versurile mele

Lăsați-mi, vă rog,
minunea versului șoptit!
E-un psalm în care cânt
minunea de a fi iubit...

_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 10:59 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Înălțare


E vară și e bine și e cald,
E-o zi de joi ca orișicare alta…
Mă simt atins de-al morții rece fald
Cum lemnul în icoană-l taie dalta...

Dar iată cum ceva parcă se schimbă,
Ori numai ochii, doar, ni s-au schimbat,
Sau poate doar lumina ce se plimbă
De vină-i pentru tot ce s-a-ntâmplat…

E-atâta viață-n toate că pământul
De verdele luminii se-nfioară
Și-n toate se străvede clar, Cuvântul,
Prin ochii noștri, pentru-a câta oară?…

Iar mintea nu mai poate să cuprindă,
Doar inima să simtă de-ar putea
În toate cum începe să se-aprindă,
Ca la-nceput, câte-un nucleu de stea...

„Și totuși, la tristețe mă îndeamnă
Un dor de cer și-un dor de Altceva…
Și sărbătoarea asta, ce înseamnă,
Mai știe, Doamne, știe cineva?…

Că-n lume, prea devreme totu-i nins,
Fiara uitării ghearele își linge…
Focul pe care astăzi l-ai aprins
Suflarea iernii, Doamne, nu-l va stinge?…“


Ca tot ce-i viu, în veci să nu mai moară,
Spre ceruri, în Lumină-nveșmântat,
Se-nalță astăzi - pentru-a câta oară? -
Iisus Hristos cel mort și înviat!

iunie 1997
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 11:34 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Multumesc, Miriam! Toata slava sa fie numai a Domnului! Doar Lui i se cuvin in vecii vecilor cinstea si inchinarea, ptr tot si toate!

Te-am regăsit!

Te-am regăsit, Iisuse! Ce să-Ți spun?
Ce-adânc de dor am fost, o, Preaiubite:
De vers, de cer, de lacrimi… Și ce bun
E vinul nou al inimii zdrobite!…

Te-am regăsit, Iisuse! Ce să-Ți fac?
Vreau lumii-ntregi să-mi strig, azi, bucuria!
De nu m-o auzi, mai bine tac
Și-mi va vedea din fapte, mărturia…

Te-am regăsit, Iisuse! Ce să-Ți dau?
Doar viața mea… Oricum, Îți aparține!
Aș vrea să pot să nu mai pot să vreau
O închinare ce străin m-ar ține…

Te-am regăsit, Iisuse! Ce să-Ți cer
Când Tu mi-ai dăruit Nemărginirea?
În suflet - Rai, pământului meu - Cer,
Atâta cât să-mi împlinesc menirea…

Te-am regăsit, Iisuse! Cum să-Ți cânt
Când Tu m-ai legănat în glas de îngeri?
Mi-ai curs în vine Noul Legământ;
N-am meritat…Dar Tu încă mai sângeri…

Te-am regăsit, Iisuse! Cum să-Ți plâng?
Sunt lacrima tăcută, arzătoare,
Ce s-a prelins din ochiul Tău cel stâng
Când mă-nchinam la stele căzătoare…

Te-am regăsit, Iisuse, Domnul meu,
„Cel care-a fost“ și „Cel care-o să fie“,
Prieten, Frate, Om și Dumnezeu,
Izvorul meu curat de apă vie…

Te-am regăsit, Iisuse, dragul meu,
Lumina întunericului meu!

marți, 12 iunie 2007
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 11:41 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Recunoștință


Îți mulțumesc, Doamne Iisuse-așa cum pot,
Pentru copaci și cer și iarbă, pentru tot…
Pentru-adierea din zăduful zilei
Ca rugăciune-alungătoare-a silei…

Pentru culorile rămase-n flori și-n fluturi
Din Raiul alor noastre începuturi…
Și pentru râma care intră în pământ
Cum intră oamenii din leagăn în mormânt…

Pentru aroma dulce-a fructelor din piață
Ca a aceluia oprit, din Prima Viață…
Și pentru soarele ce-afară ne îmbie,
Pentru Lumina Ta ce-omoară și învie…

Și pentru noaptea-n care teama se-odihnește,
Pentru că tot ce nu ne-omoară, ne-ntărește…
Și pentru stelele pe care le-ai aprins
Ca să-nfioare-n oameni dor de Necuprins…

Și pentru sfânta, milostiva dimineață
Prin care punem început de nouă viață…
Pentru prietenii primiți prin harul Tău,
Pentru dușmanii care-arată-n noi ce-i rău…

Pentru copiii ce râzând ne-mbrățișează
Și Dragostea Ta Sfântă-nfățișează…
Pentru puținul greu ce-avem și noi de dus
Până când soarele va fi către apus…

Pentru puterea-n Duh de-a încerca
Pe Tine, Doamne, a Te cerceta…
Pentru că ai murit ca să-nviem
Și-apoi pe alții-n Tine să-nfiem…

Pentru că suntem fii de Dumnezeu,
Îți mulțumesc, Iisus, Fratele meu!...

miercuri, 4 iulie 2007
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 11:52 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Gata pe ziua de azi!
Mai las loc si altora...
Iertare ptr cat de mult am scris.
Slavit sa fie Domnul!


Lacrima

Motto:
„Ce-am crezut?!
Mai cred și-acuma!
Dar s-a tot făcut târziu…
Tremurând, îmi șterg cu mâna
Amintirea de-a fi viu!…“

Fragment din poezia:
„Suflet pereche!“
de G.A.

Mi-a mai rămas vreo Lacrimă în noapte
Din vremea când voiam și eu să știu:
Cine mi-a interzis fructele coapte?
Când am fost otrăvit cu negre șoapte?
De ce păzește-un înger Pomul Viu?

Mi-a mai rămas vreo Lacrimă în viață,
De când pliveam cu ochii de copil
Grădini, în geamul florilor de gheață?
Și-ntr-a iluziilor rece dimineață,
Mă jefuia un soare trist, debil!...

Mi-a mai rămas vreo Lacrimă ascunsă
Într-un abis de minte indecent,
De când zburam, idee neajunsă,
Cu gândul, sfântă taină nepătrunsă,
Și visul meu era har inocent?...

Mi-a mai rămas vreo Lacrimă tăcută
S-o-mpărtășesc, în ruga unui vers,
Cu un prieten - stea neprefăcută?
Din Dragoste născută, nu făcută,
’Nainte chiar de veci și Univers!...

O, Lacrimă prin care-am fost făcut,
Mai plânge-mă, sfințindu-mă-nc-o dată!…
Prin Harul Tău, văzut și nevăzut,
Ridică-mă, în moarte am căzut
Și-nvață-mă, Iisus, a plânge: „– Tată!“…

luni, 16 iulie 2007

Prietenului
și fratelui meu în Hristos,
Gabriel,
a cărui poezie mi-a dăruit
Lacrima…
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Abishag
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 3:16 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 24/Oct/2007
Mesaje: 116

superb! Neogen Domnul să te ajute să scrii în continuare cel puțin tot așa de frumos!
Aproape că mi-e rușine după tot ce văd postat aici să mai scriu...și totuși...deși sunt în grădini și crini și trandafiri...ce ne-am face primăvara fără simplele păpădii? Razz

Acum


Acum pot să Te-mbrățișez numai în parte
Pe rând cu fiece cuvânt citit
Și-aștept cu suflet atârnând în roua de pe gene
O zi când Te-oi cuprinde tot și nesfârșit.

Acum ca-ntr-o oglindă spartă și-nvechită
Privesc un ciob pe rând din plinătatea Ta,
Dar va veni o zi când și lumina
Va fi din hoinăritul ei prin galaxii oprită
Ca să se limpezească-n veșnicie slava care-o vei avea.

Acum te gustă sufletul în închisori de negură închis,
Te gustă și mintea care uită frântura de-adevăr
Ce-ai deslușit-o doar o clipă mai nainte.
Abia cuprind mărimea Ta de nedescris
Și-aștept...aștept să vii cum ai promis
Să te descoperi Doamne Sfânt întreg
Și totuși pentru veșnicie Necuprins.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Miriam
MesajTrimis Sâm 07 Iun, 2008 5:30 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

Smile Păi dacă tu ,,Abishag" ești o ,,simplă păpădie", eu ce sunt?!...
Cred că bietul firicel de iarbă, plăpând și timid, care tremură la orice adiere de vânt...
...Oricum, lăsând metaforele la o parte, cred că e minunat să fim parte din grădina în care Domnul să își plimbe cu drag pașii...
Iată că tot nu am scăpat de metafore!!! Very Happy

_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Dum 08 Iun, 2008 12:19 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Scumpele mele surori!
Abishag, simpla mea papadie!...
Miriam, firicelul meu de iarba plapand!...
Va rog sa nu ma confundati nici cu un crin, nici cu un trandafir din Gradina Domnului: eu nu sunt decat spinul care a intepat fruntea lui Iisus, iar ceea ce cititi voi sunt picaturi din Sfant Sangele Sau... Lucru pentru care imi cer iertare de la toti, voi frati si surori care m-ati putea crede mai presus decat ceea ce sunt.
Mi-am propus sa postez mai rar, ca sa nu monopolizez aceasta sectiune a forumului. Dar pentru ca Domnul m-a cercetat, iata, mai adaug inca 2 poezii scrise astazi. Le dedic surorilor mele in Hristos, Miriam si Abishag, pe care le rog din suflet sa continue sa scrie!


Ploaie de vară

Ploaie de vară, stropi de mir de nard
Căzuți în iarba de curând cosită:
Re-umple-mi alabastrul greu de bard
Al inimii, de patimi obosită…

Ploaie de vară, lacrimi din Etern
Pentru puțina mea recunoștință:
Întinde-ți curcubeul în Infern,
Să pot ieși din duh de Ne-Ființă…

Ploaie de vară, sfinte picături
Ce-au luminat cândva Lemnul Iertării:
Din văi adânci, să-mi crești ridicături,
Mici Golgote în sinea ne-certării…

Ploaie de vară, cu agheasma ta
Afundă-mi conștiința-n Rai de Ape:
Când Duhul Sfânt mi-o da mireasma Sa,
Slava deșartă-n lut să nu mă-ngroape…

Ploaie de vară, limbi de Foc Ceresc,
O, Taina Cinzecimii și-a Iubirii:
Aprinde-mă, să plâng, să mă smeresc
De Sfânt Pogorământul dezrobirii!...

7 iunie 2008
Pentru Miriam,
sora mea în Hristos.
Slăvit să fie Domnul!



Liber

Sunt liber ca pasărea, Doamne Iisuse,
Să zbor, să mă ’nalț mai presus de-orice nor,
Deasupra tăriei, din Ape de Dor,
S-aduc îngereștile taine, ne-spuse…

Cu ochii lucind de reflexii divine,
Cu aripi aprinse de Focul din Rai,
Să fiu doar Potirul cu Sfântul Tău Grai
Dat celor ce-așteaptă pe „Cel-care-vine“…

Și-n apele Timpului, negre, amare,
Să vărs al Tău Sânge, să spele deplin
Al lumii de patimi demonic declin,
Ca soarele verii ce-apune în mare…

Apoi să m-ascund în scântei de Lumină,
Sclipind cu-nțelesuri de taină, sfios,
În aspră mustrare sau psalm cuvios,
Cât veacul acesta va vrea să mă țină…

Dar când Răsăritul trimite-va zorii
Cu Vestea cea bună a Noului Tot,
Ca Filip, de Duhul răpit în Azot,
Voi fi doar un fulg în reversul ninsorii…

7 iunie 2008
Pentru Abishag,
sora mea în Hristos.
Slăvit să fie Domnul!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Miriam
MesajTrimis Dum 08 Iun, 2008 2:17 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

Slăvit să fie Domnul!

...când inima este un psalm duios, când sufletul respiră poemul divin, atunci viața creștinului este o poezie minunată alcătuită din gesturi-vers.
Un vers care rimează cu Cerul este acest gest de a dedica o poezie unui semen...Copleșitor!...
Aș putea spune că nu era nevoie, că nu merităm noi așa ceva etc...Dar nu o să zic, pentru că, în ce mă privește, DA, era nevoie, dar nu meritam...Domnul știa asta...și m-a iubit...
Vreau să fac o mică mărturisire: când am citit prima poezie ( Vecernie), fiind extrem de atinsă de frumusețea versului, a trăirilor, a fost ceva la sfârșit care ,, a pus capac" și anume dedicația: ,, Prietenului/ și fratelui meu întru Hristos, /Bogdan." ...Mi-am zis printre sughițuri: Doamne, iată că iubirea frățească există în cele mai frumoase dimensiuni divine...,,Prin aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste"...
Mi-am amintit de vremea când soțul meu îmi dedica versuri...și dintr-o dată mi s-a făcut dor de o poezioară mică dedicată mie...Mărturisesc cu rușine gândul meu, dorul meu fugar...a ținut doar o clipă...Dar a fost suficient ca Domnul ,,să știe" cum să mă răsfețe...prin stropii din ,,Ploaia de vară", ploaie răcoritoare și mângâietoare, ploaie ce curățire și despătimire, ploaie de har și înduhovnicire...În aceste momente de recunoștință, nu pot decât să mă rog...

,,O, Doamne, ești prea bun cu noi!!!În cele mai mici și ascunse detalii ale vieții, Tu ești atât de atent, atât de prezent! Doamne, cum să îți răsfăț eu privirea Ta când se va adânci în tainele pașilor mei? Cum, Doamne, dacă nu tot umblând de mână cu Tine pe cărările Tale cu pasul ușor pentru a nu vătăma nimic în jur, și cu dor de a fi mângâiere și răcoare și mireasmă ca a mirului de nard...O, Doamne, am crezut că știu să iubesc, dar...proba a dovedit contrariul... Învață-mă, Te rog, această taină!"

Zic MULȚUMESC!...și nu din politețe, sau că așa se obișnuiește, ci că așa bate inima mea acum în ritmul unui repetat ,,mulțumesc"...

...DA, voi mai scrie...Smile...nu poți să nu scrii când vezi bunătatea Domnului, frumusețea Lui, iubirea Lui...

Iertați-mi ,,proza" aceasta aici, la secțiunea Poezie! Smile

Slăvit să fie Domnul, Iisus!

_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Miriam
MesajTrimis Lun 09 Iun, 2008 12:45 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

...Din motive tehnice, ce țin de schimbarea serverului unde suntem gazduiti, s-au șters de la sine toate mesajele postate de ieri după amiază...așa că, trebuie postate din nou... Smile...Deci, Abishag, mai întâi, apoi Miriam, apoi Neogen, dacă mai vreți... Smile

_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
neogen
MesajTrimis Lun 09 Iun, 2008 1:23 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 30/Apr/2008
Mesaje: 681
Locație: Busteni

Iarta-ma, sora Miriam, ca am sarit peste ordinea recomandata de tine: as vrea doar sa-i fac o bucurie sorei Abishag...
Draga Abishag,
pentru minunea zamislita inlauntrul tau,
iti trimit un dar din partea Domnului Iisus:

Binecuvântare

Din depărtări de-adânc de necuprins,
Întind spre noi mânuțele, copiii,
Cu glas de îngeri ne sfințesc, zglobiii,
Și ne-nfioară zborul lor aprins…

Iar ochii mari, sclipind de infinit,
Ne sorb în Rai cu patimă divină:
Muguri de vise, fără nici o vină,
Stau să pleznească-n cerul ruginit…

Surâsul lor de blând Arhiereu
Pace și Har ne dăruie anume…
Prin ei, Cuvântu-a revenit în lume:
„– Binecuvântă, Fiu de Dumnezeu!“

sâmbătă, 29 martie 2008
Slăvit să fie Domnul!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Miriam
MesajTrimis Lun 09 Iun, 2008 1:46 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

E OK... mai ales ca surioara noastra e in plina sesiune, iar maine are licenta...saracuta...sa ne rugam pentru ea si pentru toti fratii si surorile care au examene...

_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Miriam
MesajTrimis Lun 09 Iun, 2008 2:31 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

( 9 iunie - 2008...când prea-marile dureri ale celor din jur ni le împropriem și când ne copleșește neputința de a oferi ceva alinător...)

AM STRÂNS...

Am strâns, în palmele căuș, strop cu strop de-amar,
Chircindu-mi neputința în taina unei șoapte...
Și-am vrut să-mprăștii-amarul dincolo de hotar,
Să nu mai fie lacrimi, să nu mai fie noapte.

Dar, Doamne, stropii-aceștia au înghețat în vers,
Și vin 'naintea Ta cu sloiuri de durere...
Mi-ngreunează ruga și pașii-îngheață-n mers,
Și tot lăuntrul meu se-nchide în tăcere...

O, Tată!...mi-e mult prea frig...mi-ngheață și iubirea...
Dă-mi Haina Ta pe umeri să-mi încălzesc poemul.
Dezgheață-mi cu iubire și versul și simțirea,
Și pune miere-n ele ca să-ndulcesc pelinul...

O, Doamne, te mai rog cu ruga mea de ger,
Să nu mai fie nimeni ce-amarul greu să-l guste!...
Mi-e teamă, Tată, să mă rog...doar asta-aș vrea să-Ți cer,
Să nu mai fie-amarul, nici versurile triste!...

Mă iartă, Domnul meu... sau bine-mă-cuvântă,
C-am strâns în palme plânsul semenului meu,
Și l-am turnat în suflet ca pe-o comoară sfântă,
Scăldându-l în nectarul din Tine, Dumnezeu!

Miriam



_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Ora este GMT + 3 ore

Subiectul următor
Subiectul anterior
Pagina 8 din 152
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3 ... 7, 8, 9 ... 150, 151, 152  Următoare
Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului  ~  Atelier de creație

Crează un subiect nou   Răspunde la subiect

Mergi direct la:  

  Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum

  Utilizator:    Parola:      Autentifică-mă automat la fiecare vizită       



phpBB si NoseBleed