Mărturii Meditaţii

„LUAŢI SEAMA CU DE-AMĂNUNTUL” (III)

din cuvântul fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Timişoara – duminică, 3 noiembrie 1974

Oricât ar fi de adânci rădăcinile acestui păcat, ele trebuie neîntârziat smulse şi să ne îmbrăcăm în puterea lui Dumnezeu. Aici avem nevoie de post şi de rugăciune. Aici avem nevoie de legătura noastră cu Dumnezeu şi, prin El, să primim putere să omorâm aceste mădulare care strică atât de mult lucrarea lui Dumnezeu din inima noastră.

Şi-apoi spune mai departe: „Vorbiţi între voi în psalmi”. Fraţi mei dragi, nu prea putem vorbi în psalmi… Îmbrăcaţi în haina păcatului, mai putem vorbi în psalmi? Într-o casă a păcatului nu putem vorbi în psalmi.

În psalmi putem vorbi prin cântarea lui Dumnezeu, prin vorbirea lui Dumnezeu. Dar aceasta se poate face în adunarea lui Dumnezeu, într-o casă închinată lui Dumnezeu şi slujirii Lui, când toţi dorim să-L preamărim pe Dumnezeu şi El să fie în mijlocul nostru, ca Duhul Sfânt să ne aprindă inimile noastre de lucrarea lui Dumnezeu.

David spune aşa: „Fericit este omul care la sfatul celor răi nu se duce, pe scaunul celor batjocoritori nu stă…” Poate că tocmai de aceea fraţii noştri cei trupeşti se supără pe noi că nu-i mai căutăm ca altă dată… Nu mai putem sta la sfat cu ei. Nu mai putem să ascultăm minciunile şi poveţele lor lumeşti. Ne-am legat inimile, cum spune Cuvântul: „Prietenii mei sunt cei ce Te iubesc pe Tine, Doamne!” Ceea ce Dumnezeu a pus în inimile noastre a întrecut dragostea de părinţi, de fraţi şi de surori trupeşti, pentru că părinţii noştri adevăraţi sunt cei care iubesc pe Dumnezeu şi fac voia lui Dumnezeu.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că, iată, acum aceşti copii crescuţi în adunările noastre au fost crescuţi de părinţi duhovniceşti care şi-au pus în joc viaţa lor. Nu viaţa trupească, ci, pe lângă viaţa trupească, şi-au pus în joc viaţa duhovnicească. Prin multă silinţă, prin multă lepădare de sine, prin multe jertfe s-a ajuns de au ţinut sus Cuvântul lui Dumnezeu, ca să fie nişte povăţuitori pentru tinerii noştri, care sunt copiii, pentru tinerele noastre, care sunt fetele noastre. Cărora le dorim din toată inima fericirea, dar, ca părinţi, trebuie să le atragem atenţia şi să-i sfătuim, pentru a creşte sănătos în toate privinţele: în felul de purtare, în felul de îmbrăcăminte, în felul de vorbire, în felul de a merge la adunare. Pentru că ne doare – că sunt copiii noştri – atunci când cei străini privesc batjocoritor la tinerii şi tinerele noastre când nu se poartă cuviincios în toate purtările lor, după Cuvântul lui Dumnezeu.

Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi nouă să venim de departe până la această sfântă bucurie. Am cunoscut pe aceşti părinţi şi îndeosebi pe fraţii miri. Am cunoscut pe tatăl mirelui într-o şcoală grea, unde am stat împreună cinci ani de zile cot la cot. Şi m-am legat sufleteşte de acest om, ca şi de mulţi alţi fraţi din Timişoara alături de care am luptat cu greu pentru cauza lui Dumnezeu. Şi acolo unde am mâncat pâine amară, ne-am rugat pentru Lucrarea lui Dumnezeu, ca să ne ajute El să rămânem până la mormânt credincioşi. Cum am putea să rămânem nepăsători faţă de aceste bucurii ale adunărilor şi nunţilor noastre? Mai ales noi, cei care am gustat şi vremile de lipsă, când nu puteam fi alături de voi, fraţilor scumpi.

De aceea am venit cu dragostea lui Dumnezeu, ca să ne bucurăm împreună, să cântăm împreună, să plângem împreună cu frăţiile voastre de pe meleagurile Banatului şi să vă aducem salutul nostru de pe meleagurile Hunedoarei, încredin­ţân­du-vă de lupta hotărâtă şi statornică pe care o ducem şi noi în părţile noastre.

Aşa este Soarele-Hristos şi pe meleagurile noastre, cum este şi pe meleagurile frăţiilor voastre. Aceste învăţături sănătoase, aceste învăţături pline de putere le propovăduim şi pe meleagurile noastre şi peste tot unde Dumnezeu ne trimite să ducem Cuvântul Său.

Ne rugăm din toată inima şi plecăm fericiţi la casele noastre că am avut prilejul minunat de a ne bucura în noaptea trecută şi în ziua aceasta. Dar iată că soseşte ceasul ca din nou să ne despărţim. Dar cât vom trăi, vom stărui cu aceeaşi hotărâre sfântă să ducem lupta cea bună a credinţei alături de fraţii noştri.

Aceasta este hotărârea noastră şi lupta pe care dorim să o ducem până la sfârşit. Să nu ne lase Dumnezeu să dăm înapoi niciodată. Şi să nu ne lase Dumnezeu să stăm pe loc. Când o lume întreagă piere în moarte şi în necunoştinţă de Hristos, cum poţi să stai cu mâinile încrucişate?

Noi rugăm pe Dumnezeu ca să îi binecuvânteze pe tinerii noştri miri, să binecuvânteze părinţii care i-au crescut credincioşi, să le dea mângâiere şi să-i sprijinească şi în viitor. Că dacă tinerii vor fi sprijiniţi de rugăciunile părinţilor lor, ei vor fi şi în viitor ajutaţi şi va ajunge căminul lor să fie fericit, spre bucuria părinţilor lor.

Iar fraţii lucrători de aici din Timişoara sunt rugaţi din toată inima să caute în continuare, cu multă grijă, de aceşti copii ai noştri şi ai voştri. Cercetaţi-le mereu familiile. Sfătuiţi-i mereu şi să-i aveţi în adunare în mijlocul vostru. Apropiaţi-vă cu dragoste de ei şi daţi-le învăţăturile sănătoase, căci ei au nevoie de creştere. Şi creşterea aceasta trebuie să le-o daţi voi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă că şi ei au făcut un legământ cu Dumnezeu, şi dacă se vor pierde veţi răspunde în faţa Domnului. Dacă vor avea şi greşeli în viaţa lor, nu trebuie criticaţi, ci trebuie ajutaţi cu dragostea lui Dumnezeu. Un om, când nu merge pe picioare, fiind bolnav, nu are ajutor în sine. Aşa-i că nu se mai slujeşte de picioare? Să nu aşteptăm ca tinerii noştri să cadă, să nu mai umble pe picioare. Să întărim picioarele lor slăbănogite. Să-i ajutăm pe ei să stea pe picioarele lor şi să poată creşte. Când nu vin la adunare, cercetaţi-i acasă şi ajutaţi-i cu dragoste, să nu lipsească din mijlocul fraţilor şi al adunării.

N-am dori să mai auzim ceea ce am mai auzit, că sunt mulţi tineri căsătoriţi care nu mai sunt căutaţi de fraţii lucrători. Dacă am luptat atâta timp să câştigăm suflete pentru Domnul, acum, după ce au făcut pasul căsătoriei, să nu-i lăsăm să se piardă. Ci, cu atât mai mult, cu dragoste, să-i căutaţi şi să-i ţineţi lângă Hristos şi lângă fraţii voştri.

Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne sfinţească, fraţilor dragi, şi să-i binecuvânteze pe tinerii miri, ca să pună în practică învăţăturile pe care le-au primit de la părinţii şi de la fraţii lor mai mari. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1

Lasă un răspuns