Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului

 

Autor Mesaj
<  Alți înaintași  ~  Comemorare - Fratele Valer Mîndroni
Nelu Lazar
MesajTrimis Sâm 06 Mar, 2010 9:08 am  Răspunde cu citat (quote)
Administrator


Data înscrierii: 10/Iul/2006
Mesaje: 116
Locație: Piatra Neamț



LA 50 DE ANI

Cu 50 de ani în urmă în celula 13 din penitenciarul Gherla, bolnav și lipsit de medicamentele de care avea nevoie pentru boala sa, la vârsta de 58 de ani, fratele Valer Mîndroni de la Ciula Mare, județul Hunedoara, avea să treacă pragul veșniciei, în brațele Mantuitorului său pe care l-a iubit și pentru care și-a jertfit viața.
Se întâmpla aceasta, în ziua de 7 martie 1960, orele 11.
Era ostaș al Domnului și fusese închis pentru credința în Iisus Hristos și pentru mărturisirea Cuvântului Sfânt în adunările Oastei Domnului. În urma procesului de la Deva, din 19 nov.1959 fusese condamnat la 14 ani de muncă silnică, 7 ani de degradare civică (pierderea juridică a unor drepturi cetățenești) și la confiscarea totală a averii pentru așa-zisa „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.
Fiul său Iulius Mândroni, a angajat avocați de renume ca să-l apere, dar nu s-a putut face nimic. Și pentru că practica acelei vremi, acolo în închisoare, era ca trupul celui mort să fie înmormântat într-un loc necunoscut, în anul 2003, la 50 de ani de la intrarea sa în Oastea Domnului, familia a ridicat în grădina casei din Ciula Mare un monument în amintirea celui ce s-a făcut pe sine vrednic ostaș al lui Hristos.
Cu această ocazie, slujba de sfințire a monumentului a fost săvârșită cu binecuvântarea și participarea P.S.Timotei și P.S. Daniil.
Acum în 2010, în ziua de 7 martie, duminică, se împlinește o jumătate de veac de la trecerea în veșnicie a fratelui Valer.
Și pentru că mormântul eroului Oastei Domnului rămâne necunoscut, se cuvine să aducem, cei ce l-au cunoscut dar și noi cei ce nu l-am știut, - de departe ori lângă monumentul din grădină - o rugăciune, o lacrimă și-o floare, celui ce n-a ținut la viața sa ca și cum i-ar fi fost scumpă, ci a pus-o în slujba lui Hristos, deplin și fără cruțare, până la moarte.


Domnul Judecătorul cel Drept, să-l așeze alături de sfinții Săi, întru binemeritată odihnă, iar noi cei de azi ori cei de mâine să privim cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și să le urmăm credința.


(detalii despre viața fratelui Valer în cartea "FERICIȚII NOȘTRI ÎNAINTAȘI" la pag.131)

Slăvit să fie Domnul!

_________________
Slăvit să fie Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Ora este GMT + 3 ore

Subiectul următor
Subiectul anterior
Pagina 1 din 1
Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului  ~  Alți înaintași

Crează un subiect nou   Răspunde la subiect

Mergi direct la:  

  Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum

  Utilizator:    Parola:      Autentifică-mă automat la fiecare vizită       



phpBB si NoseBleed