Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului

 

Autor Mesaj
<  "Cercetați Scripturile"  ~  Tâlcuiri la Epistola către Galateni
s.claudiu
MesajTrimis Mar 06 Iul, 2010 4:06 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 12/Noi/2009
Mesaje: 1084
Locație: Deva

Introducere la Epistola către Galateni

Una din cele mai controversate probleme ale Noului Testament este determinarea primilor cititori ai Epistolei către Galateni. Și aceasta, datorită faptului că prin termenul Galatia se puteau înțelege în antichitate două arii diferite, după cum se avea în vedere o geografie etnică sau o geografie administrativă. În Asia Mică exista o Galatie de Nord sau Galatia Veche, teritoriu locuit de vechile seminții celtice și galice, triburi care pe la începutul secolului IV î. H. emigraseră din nordul Italiei, ajunseseră până în Panonia și Iliria, iar în anul 280 î. H. invadaseră Asia Mică; și exista o Galatie de Sud sau Galatia Nouă, prin care se înțelegea provincia romană Galatia, un teritoriu mult mai vast decât cea de Nord, care cuprindea părți însemnate din Frigia, Pisidia, Licaonia și Isauria, și ale cărui frontiere variau de la epocă la epocă, fie înglobând și Galatia de Nord, fie nu. Important de reținut este faptul că în Galatia de Nord populația covârșitor majoritară era aceea a Galatilor (care dăduseră și numele ariei geografice), popor care-și păstra credința și obiceiurile celtice, dar care împrumutase și destule elemente din cultul orgiastic al zeiței frigiene Cybela, în timp ce Galatia de Sud era locuită majoritar de populație grecească.

Exegeții sunt și astăzi împărțiți în trei: unii susțin că Epistola le este adresată numai locuitorilor din Galatia Veche; alții, numai celor din Galatia Nouă (fără cea Veche); iar alții cred că destinatarii Epistolei sunt locuitorii întregii provincii romane, Galati și Greci la un loc. Întemeindu-se pe majoritatea exegeților și pe argumentele lor, școala biblică românească a optat pentru prima variant Știm sigur că Apostolul Pavel a trecut prin Galatia (Veche) în timpul celei de a doua călătorii misionare, în drum spre Troa, dar că nu avea intenția să se oprească. Rânduiala lui Dumnezeu însă a făcut ca tocmai acolo să se îmbolnăvească. Obligat să rămână în mijlocul Galatenilor o bună bucată de vreme, până la însănătoșire, neobositul Apostol a folosit prilejul spre a le propovădui Evanghelia și a-i converti la creștinism. El avea să-i mai cerceteze o dată, în cursul celei de a treia călătorii misionare, așa cum făcea cu mai toate comunitățile întemeiate de el, spre a consolida ceea ce începuse.

Între timp însă (și, probabil, îndată după această a doua vizită), Biserica din Galatia cunoaște mari și grele tulburări, provocate (după cât se pare) nu din sânul ei, ci de iudaizanți veniți din afară, care pretind că păgânii convertiți la creștinism trebuie ca mai întâi să fie circumciși și apoi, după botez, să păstreze practica tuturor prescripțiilor Legii Vechi, singura cale de a deveni ei fii ai lui Avraam și moștenitori ai făgăduințelor lui Dumnezeu (adică teza contrară doctrinei pauline). Spre a-i îndepărta de Pavel, ei încep o campanie de discreditare a acestuia, sub cuvânt că el nu e un apostol autentic, de vreme ce nu L-a cunoscut pe Hristos, că nu e altceva decât un oportunist care umărește glorie și câștiguri camuflate. Campania e cu atât mai primejdioasă cu cât ea se desfășoară pe fondul incidentului pe care Pavel îl avusese în Antiohia cu Apostolul Petru, sancționând comportarea duplicitară a acestuia cu privire la observarea Legii Vechi (incident pe care Luca, din delicatețe și condescendență, îl omite în Faptele Apostolilor, dar pe care însuși Pavel îl relatează în Ga 2, 11-21, tocmai pentru că el reprezintă muchia de cuțit prin care Biserica își neagă profilul de „variantă iudaică“ și-și afirmă statutul autonom, proclamându-și „libertatea în Hristos“).

În acest timp, Pavel se află în Efes. De aici, în anul 54 sau 55, le scrie el Galatenilor cea mai călduroasă și mai curgătoare dintre epistolele sale, scriere care, într-adevăr, avea să pună capăt tulburărilor.

Epistola către Galateni se numără printre cele patru „epistole mari“ (alături de Romani, 1 și 2 Corinteni). Planul ei se poate schița astfel:

Preambul (adresare, salutare, intrare în subiect)
(1, 1-9).
Partea apologetică. Pavel se apără împotriva detractorilor (Evanghelia propovăduită de el e de la Iisus Hristos; ea nu o contrazice pe aceea a celor doisprezece; ea nu admite adaptări sau compromisuri) (1, 10 - 2, 21).
Partea dogmatică. Circumcizia și practicarea Legii Vechi nu au nimic de-a face cu credința mântuitoare în Iisus (3, 1 - 5, 12).
Partea morală. Despre iubirea frățească. Lucrările trupului și ale duhului (5, 13 - 6, 10).


(IPS Bartolomeu Anania - Sfanta Scriptura)

_________________
"Rămâi prieten cu Iisus", pentru că dacă vei fi prieten cu El, am șanse și eu la prietenia ta."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
s.claudiu
MesajTrimis Joi 08 Iul, 2010 8:57 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 12/Noi/2009
Mesaje: 1084
Locație: Deva

„EVANGHELIA NU ESTE DUPĂ OM”
Galateni 1, 11-19 - Pr. James Thornton – Predica la Apostolul din Duminica după Nașterea Domnului - AICI

"...Faptul că Sfântul Pavel le arată galatenilor că evanghelia ceea ce s-a binevestit [...] nu este după om, că această evanghelie i-a venit prin descoperirea lui Iisus Hristos și că nu a luat sfat de la trup și de la sânge este, prin urmare, în deplină conformitate cu trăirea nenumăraților sfinți ortodocși. învățăturile creștinismului ortodox – toate – nu sunt nici ele după om, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Marii sfinți ai Ortodoxiei nu au luat nici ei sfat de la trup și de la sânge, ci au fost părtași vederii lui Dumnezeu și au fost luminați prin aceasta. Înțelegerea de către formele neortodoxe de creștinism a tuturor lucrurilor la care m-am referit poate fi asemănată, fără greșeală, unei căutări în întuneric sau unei orbecăiri în necunoaștere. Aceasta, deoarece versiunile lor „reșapate” de creștinism au fost întemeiate pe baze secular-filosofice, spre deosebire de temeliile duhovnicești ale Ortodoxiei..."

_________________
"Rămâi prieten cu Iisus", pentru că dacă vei fi prieten cu El, am șanse și eu la prietenia ta."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Ora este GMT + 3 ore

Subiectul următor
Subiectul anterior
Pagina 1 din 1
Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului  ~  "Cercetați Scripturile"

Crează un subiect nou   Răspunde la subiect

Mergi direct la:  

  Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum

  Utilizator:    Parola:      Autentifică-mă automat la fiecare vizită       



phpBB si NoseBleed