1. Despre vorbirea în limbi, care părea în primul veac creştin că este un dar prea puţin răspândit şi încurajat, nu se vorbeşte în Biblie decât celor din Corint – şi nici bine, nici rău.
Pe când despre calea cea nespus mai bună decât toate de la I Corinteni 13 – şi din care izvorăsc şi se întreţin toate darurile Duhului –, ce minunat vorbeşte Biblia şi ce mult o recomandă şi o doreşte ea în toate versetele tuturor scrierilor sale!
2. La fel şi noi, – cred că nu este bine să dispreţuim nici un dar pe care noi nu-l avem, dar îl au alţii, – dacă într-adevăr acesta este un dar adevărat, iar nu o prefăcătorie şi o imitaţie înşelătoare a unui duh viclean.
Această deosebire a duhurilor este iarăşi un dar ceresc… Şi acest dar, Dumnezeu îl dă fiecărui cuget curat şi smerit, fiindcă de el avem neapărată nevoie oricare dintre noi, pentru că mulţimea duhurilor înşelătoare s-a năpustit acum ca o hoardă de lăcuste peste tot ogorul Evangheliei.
3. Unul dintre cele mai alese şi binecuvântate daruri ale lui Dumnezeu în Biserica Sa este întrajutorarea frăţească.
Într-adevăr, darul acesta este unul dintre cele mai frumoase; el este răspândit însă atât de puţin şi azi! Îl au numai cei mai săraci, şi nu cei mai bogaţi dintre credin¬cioşi. El se arată cel mai fericit şi cel mai dulce doar în adunările cele cu mai puţină vază, nu în cele mai cu multă.
Fiindcă cine face binele acesta bine, acela nu-l face să-l ştie stânga – mai ales stânga. Şi nu-l face nici ca să fie văzut… mai ales văzut…
4. De altfel, pe unele daruri despre care am zis mai nainte nici Cuvântul lui Dumnezeu nu le încurajează. Nicăieri nu se spune special despre vreo răsplătire deosebită pentru ele. Printre astea sunt şi profeţia şi vorbirea în felurite limbi.
Nici o laudă nu aduce Biblia celor ce se lăudau cu aceste daruri.
Şi nici o răsplată nu făgăduieşte nimănui pentru ele, numai mustrări.
5. Nu te mustră pe tine, soră, blana ta scumpă pe care o porţi, când, lângă tine, sora ta cu o familie grea tremură într-o haină subţire şi uzată? Sau nici nu te-ai gândit niciodată la asta?
Nu strigă pâinea ta când o arunci?
Şi hainele tale pe care le lepezi, încă bune, fără măcar să le dăruieşti celor care sunt lipsiţi?
Şi banii tăi cheltuiţi pe lux sau risipă – în timp ce lângă tine sunt fraţi lipsiţi, goi, flămânzi, bolnavi,
– şi Lucrarea lui Dumnezeu care suferă?
6. Cum poţi tu, frate să nu auzi mobila ta cea cu multe zeci de mii de lei cum te osândeşte înaintea lui Dumnezeu – căci ea simte cât ar trebui să meargă din costul ei la fraţii lipsiţi… dar inima ta nu simte?!
Nu simte inima ta nici povara păcatului lăcomiei prin care au venit aceşti bani nedrepţi în casa ta?
Şi nu simte nici sabia blestemului veşnic gata să cadă peste toate acestea, peste tine şi peste toate ale tale, din pricina călcării cu ştiinţa a atâtor cuvinte ale lui Dumnezeu?
7. Cele mai multe duhuri necurate, prefăcute, viclene şi ispititoare îţi ies în cale mai ales când mergi la locul de rugăciune, la locul de înfrânare, de post, de reculegere şi de meditaţie.
De aceea, în acele zile şi locuri ţi se cere cea mai mare grijă, veghere şi luptă.
8. Diavolul ştie că noi avem cea mai mare nevoie de împrospătarea puterii noastre în lupta cu ispitele lui din lăuntrul nostru şi din afara noastră.
Şi, pentru a ne opri din mersul nostru spre locurile unde putem primi această împrospătare, el pune în calea noastră tot felul de piedici şi scoate în faţa noastră tot felul de oameni ai lui.
9. Toată lupta vrăjmaşului nostru este să ne abată din drumul înfrânării şi al rugăciunii. Iar dacă nu ne poate nici opri înainte de a pleca şi nu ne poate nici abate după ce am pornit, – atunci el caută măcar să ne tulbure duhul, să ne împrăştie gândurile, să ne strice pacea adâncirii în rugăciune şi meditaţie,
– pentru ca noi să nu ne alegem cu nimic sau cu cât mai puţin folos din acest ceas al rugăciunii şi din acest timp al meditaţiei noastre.
10. Faţă de cei lumeşti, diavolul nu are nevoie să se prefacă prea mult… Li se înfăţişează aşa cum e el: negru, urât şi murdar, cum este păcatul pe care li-l îmbie lor.
Dar faţă de cei duhovniceşti, diavolul se preface în înger de lumină
şi vine cu cele mai atrăgătoare mijloace, care par biblice, adevărate şi folositoare Evangheliei.
Iar această înfăţişare este cea mai primejdioasă şi mai vinovată.
11. Fraţii şi surorile mele, fiţi cu foarte multă luare-aminte la oricine vă iese înainte când voi vă veţi pregăti de rugăciune, de adunare sau de biserică.
De cele mai multe ori acela este un duh trimis de satana, ca să vă oprească, să vă încurce şi să vă tulbure.
Nu vă lăsaţi împiedicaţi de ameninţările lui.
Nu vă lăsaţi abătuţi din drum de chemările lui.
Nu vă lăsaţi încântaţi de laudele lui.
Nici tulburaţi sau necăjiţi de insultele şi de hulele lui.
Fie-vă hotărârea nestrămutată,
fie-vă paşii neabătuţi,
fie-vă sufletul tare şi fie-vă gândul netulburat.
12. Mergeţi la rugăciune, orice v-ar opri,
mergeţi la biserică, orice-ar veni ca să nu vă lase.
Şi mergeţi înainte spre împlinirea gândului bun şi a îndemnului sfânt pe care l-aţi pus pentru Domnul, – oricâţi ispititori v-ar pune în cale duhul cel rău.
Domnul vă va da biruinţa în luptă. Iar sufletul vostru cu atâta va fi mai răsplătit de Dumnezeu, cu cât a fost mai greu încercat de satana.
13. Cele mai primejdioase ispite sunt ispitele duhovniceşti.
Şi cel mai ticălos demon este acela care se preface înger, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi (Mt 24, 24).
Într-adevăr, ce greu este să deosebiţi duhurile satanei când ele vin lăudând pe Dumnezeu şi se ţin după cei credincioşi, prefăcându-se că sunt şi ele în slujba lui Hristos!
14. Ce greu este să nu-l crezi un înger pe cel care cântă aşa de lăudăros despre Dumnezeu,
care predică aşa de mult şi care strigă aşa de tare!
Care este peste tot, care umblă pe oriunde şi care este ca toţi – prefăcându-se că dă ceva duhovnicesc, numai să primească câte ceva material de la fiecare.
15. E greu, într-adevăr, să deosebeşti că acela nu este un înger de lumină, ci este un demon ascuns,
că nu umblă pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru scopurile satanei.
Că nu are în el duhul lui Hristos – ci duhul lui Antihrist.
E greu să-l deosebească numai cine nu are în el lumina. Dar cel ce o are, – aceluia nu-i este greu să-l vadă după roadele lui pe cel prefăcut. Duhul Adevărului îţi arată ce urmăreşte acel „trimis” – sau acel care-l trimite.
Tulburătorul şi dezbinătorul fraţilor a avut şi va avea mereu astfel de trimişi ai lui printre oile Domnului.
16. Să luăm bine seama la toţi cei care fac prea multă strigare în jurul lor,
care umblă prea să se facă cunoscuţi,
cărora le prea place să fie văzuţi numai în misiuni pe la alţii,
numai în preajma aleşilor lui Hristos,
numai în fruntea tuturor…
De cele mai multe ori, duhurile acestora sunt nişte slujnice ale satanei – şi umblă să facă numai rău Lucrării lui Dumnezeu.
Fie atunci, fie ceva mai târziu…
17. Uitaţi-vă la atâtea cetăţi în care au propovăduit Evanghelia apostoli atât de minunaţi ai lui Hristos. Ce lucrare sfântă şi frumoasă făcuseră ei, cu câte osteneli şi jertfe au luptat şi s-au ostenit ei până când au putut adu¬na acolo sutele de suflete pentru Hristos!
Dar cum a apărut acolo dintr-o dată o „slujnică” de asta a diavolului, ca în Filipi – care, aşezându-se în frun¬te, a început să strige, să cânte şi să răstălmăcească –, ea a dus la ruină, la prăpăd şi la foc totul.
Cine a nimicit atâtea adunări frăţeşti – şi este pe cale să le mai nimicească încă tot aşa şi pe altele? Oare nu acest duh rău, prin câte o „slujnică” de asta?…
18. Oricând veţi vedea prin adunările Domnului câte un astfel de duh,
porunciţi puternic, în Numele lui Hristos, acestor duhuri să iasă dintre voi
– şi luptaţi cu hotărâre împotriva duhurilor acestora prefăcute.
Vorbele lor sunt frumoase, dar cei ce le spun nu le fo¬losesc decât pentru a înşela cu ele sufletele neştiutoare…
Faptele lor sunt rele, iar roadele acestor fapte sunt numai în folosul diavolului şi în paguba lui Hristos.
Nu vă faceţi părtaşi la osânda lor.
Ajungă cât rău au făcut până acum! Şi ajungă cât i aţi sprijinit, crezându-i că sunt îngeri.
19. Atâta vreme cât propovăduirea noastră nu face nici o pagubă lui satana, – el nici nu se interesează de noi.
Câtă vreme „slujnicele” diavolului, păcatele lui, vasele lui, învăţăturile lui şi interesele lui ne însoţesc sau petrec printre noi şi chiar propovăduiesc printre noi fără să luăm nici o atitudine împotriva lor,
– atâta vreme lui satana îi convine asta.
Şi nici el nu ia nici o atitudine şi nici o măsură contra noastră.
Putem să mergem la rugăciune cu slujnicele lui şi chiar să facem adunări de rugăciune împreună cu încredinţările şi crezurile lui,
putem să facem chiar „Şcoală bibilică” laolaltă cu duhurile lor…
Ba încă slujnicele astea se înghesuie în frunte, ca să ia ele conducerea adunării noastre de rugăciune sau a „Şcolii noastre biblice”… Pentru a îndruma apoi totul aşa cum vor stăpânii lor. Adică totul să fie şi să rămână o amestecătură de câte un adevăr şi zece minciuni. De câte un verset şi zece răstălmăciri. De câte o picătură de miere şi zece de fiere.
20. Atunci Lucrarea Domnului, oricât de frumos ar fi fost ea începută, va deveni în curând o adunătură de prefăcuţi care vor vorbi toţi, dar nu va asculta nimeni; vor învăţa toţi, dar nu va împlini nimeni.
Vor spune toţi, dar nu va crede nimeni.
Se vor „pocăi” toţi, dar nu se va schimba nimeni.
Se vor „boteza” toţi, dar nu se va naşte din nou nimeni.
Exact aşa vrea şi diavolul.
Atunci oricât de mare va fi fost această adunare înainte, – ea în curând se va nimici.
Oricât de unită să fi fost înainte, ea în curând se va dezbina.
Şi oricât de largi şi încărcate să fi fost crengile ei înainte, – ele se vor usca şi se vor rupe.
Şi exact aşa vrea şi diavolul.
O, Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, apără toate adunările Tale şi ale noastre de astfel de lucrători răi şi prefăcuţi.
Scoate-i dintre noi şi adu între ai Tăi oameni plini de dragostea, de smerenia şi de curăţia Ta.
Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
