Mărturii Meditaţii

Afluenţii desfrâului – LĂCOMIA

LĂCOMIA este principalul afluent al desfrânării.

Prin lăcomie înţelegem pofta nestăpânită de a mânca şi a bea peste măsură. Hrana trebuie să fie pentru oameni doar mijloc de întreţinere al sănătăţii trupului, nu scopul vieţii.

Se ştie că Adam şi Eva, pe vremea când erau blânzi şi ascultători, se hrăneau numai cu roadele pământului, aşa cum au fost ele lăsate de Creator; abia după căderea în păcat şi izgonirea din Eden au început să mănânce şi carne. Văzând că omul, prietenul de odinioară, le prinde şi le varsă sângele, animalele s-au speriat şi au fugit, intuind primejdia. Mai târziu, unele dintre ele, când se ivea prilejul, încercau să se răzbune şi-l sfâşiau pe om. Nici băutura ameţitoare nu era cunoscută în vremea paradisiacă.

Atât carnea, cât şi băutura veneau parcă în sprijinul plăcerilor şi poftelor trupeşti în care oamenii se adânceau tot mai mult, în urma nesocotirii poruncii divine.

În vremea creştinismului, Sfinţii Părinţi, Părinţii pustiei, sihaştrii şi călugării din multe mânăstiri au observat cât de grea este lupta împotriva patimilor trupului atunci când hrana cea de toate zilele conţine şi carne. Hotărârea a fost categorică: înlăturarea ei definitivă. Astfel, în mânăstirile din Muntele Athos, dar şi în unele de la noi (Sihăstria, Frăsinei) s-a renunţat la carne pentru totdeauna.

Posturile, rânduite de tradiţia milenară a Bisericii noastre drept-măritoare, au rostul şi binecuvântarea lor de netăgăduit atât pentru puritatea vieţii spirituale, cât şi pentru purificarea şi sănătatea trupului.

Pentru menţinerea unei stări bune de sănătate, chiar medicii recomandă o zi pe săptămână fără hrană şi fără apă.

Iată acum o încercare grăitoare petrecută în propria mea viaţă: Am parcurs cele 40 de zile din postul Naşterii Domnului, într-o stare excelentă de sănătate şi putere de muncă. Mă culcam târziu, dar dormeam liniştit; iar dimineaţa eram odihnit şi bine dispus. În seara de Ajun, fără nici o reţinere, m-am repezit şi am mâncat pe săturate sarmale, friptură de porc, cozonac, prăjituri şi puţin vin. După câteva ore de mişcare şi voie bună, prilejuite de umblatul cu colinda, pe la mijlocul nopţii, am mai adăugat câteva sarmale şi cozonac, apoi m-am culcat. N-a trecut prea mult şi m-am trezit transpirat şi într-o stare de agitaţie neobişnuită; apoi până spre dimineaţă, doar m-am zvârcolit în fragmente de visuri urâte. La ora când trebuia să mă scol, eram obosit şi mahmur.

Am înţeles parcă mai bine ca oricând ce mare duşman al sănătăţii omului este lăcomia pântecelui. M‑am simţit vinovat şi L-am rugat pe Pruncul Sfânt născut în ieslea cea săracă din Betleem să-mi ajute ca măcar de-acum înainte să pot fi mai stăpân pe dorinţele trupului şi mai cumpătat.

„Îmbuibarea este cel dintâi pas pe calea desfrâ­ului… Din pricina poftei odrăslite în suflet de pe urma îmbuibării cu mâncare şi vin, oamenii ajung ca nişte armăsari înverşunaţi. Legăturile nefireşti dintre oameni sunt datorate beţivilor; ei caută pe femeie în bărbat şi pe bărbat în femeie.” (Sf. Vasile cel Mare)

„Cel care vrea să învingă demonul desfrânării prin lăcomie şi îmbuibare este asemenea celui care stinge incendiul cu ulei”. (Sf. Ioan Scărarul)

va urma

Pedeapsa neascultării sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale / prof. Ion Lazăr. – Sibiu : Oastea Domnului, 2009

Lasă un răspuns