Mărturii Meditaţii Traian Dorz

Susana Lador din Chiuieşti

Sora Susana, a doua din dreapta

Sora Susana Lador s-a născut în Chiuieşti, în fostul judeţ Someş (azi judeţul Cluj), în luna septembrie 1905.

 Până la vârsta de 25 de ani a trăit şi ea în felul lumii acesteia, dar în anul 1930, în ziua de 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli, luând parte la o slujbă religioasă în co­muna Guga, unde era călugărul Nicodim Măndiţa, la o predică a acestuia de chemare în Oastea Domnului, sora Susana cu încă două femei s-au hotărât pentru Domnul şi s-au înscris în Oastea Domnului. Una era sora ei de trup, iar cealaltă, sora Susana Botcă, tot din Chiuieşti. Şi de atunci, din clipa predării lor, ea a rămas cu toată inima ei hotărâtă şi alipită până la moarte în Oastea Domnului Iisus.

Din ceasul legământului ei cu Domnul, ziua de 8 noiembrie a fost sărbătorită de sora Susana cu post şi rugăciune până la sfârşitul vieţii ei, în anul 1980.

Susana Lador din Chiuieşti

În decursul celor 50 de ani ai ei cu Domnul, lucrarea Oastei Domnului din ţară a trecut prin multe şi grele frământări, mai ales în Nordul Ardealului. În frământările pământeşti şi istorice cu tulburările războiului, cu cedarea Ardealului de Nord, unde era şi comuna surorii Susana, cu refugierile şi cu mutările oamenilor de la rosturile lor şi cu toate celelalte necazuri, sora Susana a luptat din toate puterile ei, a suferit şi a muncit ca să-şi păstreze statornică nu numai credinţa ei şi a familiei sale, ci pe a tuturor celor din adunarea din Chiuieşti. Şi până departe, în toate adunările frăţeşti din părţile acelea.

La necazurile trupeşti s-au adăugata atunci necazurile cele şi mai mari: frământările duhovniceşti. Marile învălmăşeli de învăţături străine care au dat năvală peste duhul Oastei din toate părţile, spre a dezbina adunările şi sufletele fraţilor, spre a împrăştia şi nimici familia noastră sufletească. În aceste lupte şi ispite nespus de grele, foarte mulţi fraţi şi surori n-au putut rezista şi au căzut unii într-un fel, alţii în altul. Dar sora Susana, în mijlocul acestor furtuni şi prăbuşiri, a stat neclintită lângă Domnul Iisus şi în duhul Oastei Lui, credincioasă legământului aşa cum l-a pus ea cu Domnul în clipa predării ei. S-au dus unii, au venit alţii, fără [ca ea] să descurajeze, iar Domnul a binecuvântat totdeauna lupta ei, pentru că ea n-a încetat să postească şi să se roage.

Postul şi Rugăciunea au fost armele ei de luptă cu toţi vrăjmaşii ei, atât trupeşti, cât şi duhovniceşti. Prin acestea ea a biruit chiar şi în cele mai grele momente ale vieţii ei. Când sora ei de trup cu care pusese deodată legământul a plecat la alte crezuri, sora Susana i-a spus: „Du-te, dar să ştii că te desparţi de mine nu numai pentru viaţa aceasta, ci şi pentru viaţa veşnică. Eu nu-mi voi călca legământul pentru nimic în lumea asta, căci legământul meu este sfânt şi unic.”

Când alţii se lăsau amăgiţi de laudele omeneşti ori de libertatea autorizaţiei, ea spunea: „Hristos e unul şi Credinţa e una – eu rămân pe totdeauna cu Domnul meu şi cu credinţa mea până la moarte”.

Chiar când fata ei, Maria, şi soţul ei au avut o dată o frământare în privinţa asta, sora Susana le-a scris ca un cuvânt testamentar poezia de mai jos:

 

„…Tu să rămâi la calea şi dragostea dintâi,

chiar de-ai rămâne singur, acolo să rămâi,

să ţii învăţătura ce-o ştii de la-nceput,

oricâte drumuri aspre mai ai de străbătut;

să stai în locul unde Hristos te-a aşezat,

chiar toţi de-ar fi să poată călca ce s-au legat,

să crezi la fel ca-n clipa din sfântul legământ,

cu prima ta credinţă să intri în mormânt…”

 

După acest cuvânt, frământările lor s-au liniştit pen­tru totdeauna.

 

Fiica ei, Maria, amintindu-şi despre mama ei, spunea:

„Pe vremea aceea erau mulţi săraci care cutreierau satele, trăind din mila şi pomana celor binevoitori. Toţi aceştia ştiau casa mamei Susana ca locul lor de dormit şi de popas. Mai ales unul era cel mai neputincios. Acesta, când îl umpleau păduchii şi zdrenţele, venea totdeauna în casa noastră. Mama încălzea apă, îl spăla, îl tundea şi îl primenea cu haine noi şi numai după aceea îl lăsa să plece… Şi cu mulţi alţii făcea aşa totdeauna când îi vedea în astfel de stări… Noi, copiii ei, o întrebam:

– Cum, mamă, nu ţi-e scârbă de ei? Iar ea ne răspundea:

– Cum să-mi fie mie scârbă de Domnul Iisus? N-a spus El că ceea ce le facem lor Îi facem Lui?

Eram copii mici pe atunci şi, de câte ori vedeam venind la noi pe unul dintre aceştia, o strigam pe mama, zicând: Mamă, iată, vine la noi Domnul Iisus!…

Când, în 1946, a fost foametea în Moldova, mama Susana le-a scris fraţilor de acolo să ne trimită şi nouă copii pentru a-i îngriji. Atunci ea a plecat cu patru căruţe, zeci de kilometri, până la gara Dej şi a adus la noi 25 de copii, până ce a trecut vremea necazului.”

 

De cele mai multe ori casa era plină, iar masa, goală, dar nu oaspeţii sufereau, ci copiii ei şi soţul ei. Copiii ei rămâneau flămânzi, dar ai săracilor nu. Soţul ei şi copiii ei puteau dormi şi în şură, la frig, dar cei străini dormeau în casă, la căldură. Soţul ei a fost un suflet de aur. N-a împiedicat-o niciodată din lucrul Domnului.

Când adunările erau în toi, ea era nelipsită, încurajând şi înflăcărând pe fraţi cu chemările, cu cântările şi declamările ei. Soţul ei n-a oprit-o niciodată. Ea mergea la adunare, el mergea la sapă singur. Îl râdea lumea, dar el o apăra, spunând: „Ea este la un lucru mai bun decât al meu…”

Sora Susana între fraţii din Ungaria (în mijloc, ţinând carte deschisă)

Când Ardealul de Nord a fost cuprins la Ungaria, sora Susana i-a adunat pe unii dintre fraţii cei mai buni şi a mers pe la toţi fraţii şi surorile din vechea Ungarie, ducându-le cărţi şi Biblii din cele rămase de la noi în Cluj, când ne-am refugiat de acolo. Astfel a ţinut ea, ani de zile, legătura cu toţi aceşti fraţi, ajutându-i şi încura­jându-i în dragostea Oastei Domnului.

Şcoala biblică de la Chiuieşti, octombrie 1947

În anul 1947 a fost o săptămână de Şcoală biblică pe ţară, la care au participat sute de fraţi, mai ales tineret, din toate părţile. Şi şcoala asta s-a ţinut în Chiuieşti – şi centrul pregătirii şi desfăşurării ei a fost în casa surorii Susana. Aceasta n-ar fi putut avea loc, dacă nu era acolo o soră ca Susana. Ce amintiri neuitate pe veci am păstrat toţi cei care am luat parte atunci! În foaia «Isus Biruitorul» au rămas nişte mărturii zguduitor de frumoase despre minunatele roade ale Şcolii biblice din zilele acelea. În săptămâna aceea nici unii din familia ei n-au avut nici hrană, nici odihnă în casa lor, nici zi şi nici noapte. Dar nici soţul ei, nici copiii n-au murmurat pentru asta. Domnul le va da şi lor o veşnică răsplată pentru că n-au împiedicat-o în lucrul ei pentru Dumnezeu La toate acestea au ajutat-o mult şi celelalte surori din Chiuieşti, mai ales sora Susana Botcă şi sora Mag­dalena.

 

A trecut la Domnul în anul 1980. Cu o noapte înainte s-a pregătit, fiind înştiinţată de Domnul de plecarea ei. Toată noaptea a citit Biblia şi s-a rugat. A doua zi, toată ziua a stat de vorbă cu surorile şi vecinele ei despre mântuirea lor… Pe urmă a mers acasă şi s-a aşezat pe genunchi la rugăciune. După trei ceasuri s-a sculat, s-a aşezat în pat, a adormit – şi nu s-a mai trezit. A trăit frumos şi a murit frumos, cum şi-a dorit, pentru Domnul Iisus.

A fost petrecută la mormânt cu multe lacrimi şi mare durere de către toţi.

Dar pilda ei şi faptele vieţii ei nespus de frumoase şi alese ne-au rămas îndemnuri şi încurajare pe calea statornică şi dulce a familiei noastre sufleteşti Oastea Domnului. Domnul Iisus, pentru Care a alergat şi a suferit ea nespus de mult, să-i dea în Împărăţia Cerească un loc şi o cunună veşnice. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

Lasă un răspuns