Dumnezeul Iubirii și al Puterilor (Ps. 80, 19) știe în orice vreme de starea fiecãrui fiu al Sãu
și poate totdeauna veni în ajutorul cui Îl cheamã.
El poate sã-i izbãveascã pe credincioșii Sãi din orice încercare și din orice încurcãturi în orice vreme și oricare ar putea ajunge în vreun rãu.
Și El îi izbãvește în chip așa de frumos pe ai Sãi, încât izbãvirea lor pare ceva foarte natural, ca și cum nu ar avea loc o minune acolo.
Pare cã izbãvirea vine în mod normal
și de la sine,
prin mersul vremii sau al întâmplãrilor
și nu prin minunata lucrare a dragostei Sale fațã de noi.
Domnul, dând la ai Sãi pâine ca în somn (Ps. 127, 2),
și dându-le case, sãnãtate și familii,
și dându-le izbãviri și ajutorãri printr-o orânduire plinã de înțelepciune cu care El îndrumã toate cele în viața lor, minunile pe care Domnul le face cu ai Sãi și pentru ei trec neobservate de cãtre strãini.
Numai ochiul credinciosului treaz
și inima lui atentã la acestea le vede și-L laudã.
O, ce înduioșat și recunoscãtor vede omul lui Dumnezeu toate minunile pe care El le face în viața alor Sãi!…
Și ce bine știe el cã toate acestea le face numai iubirea Domnului, care zilnic face pentru el minuni, aranjându-i-le toate în chipul în care, el însuși n-ar fi putut ști niciodatã sã le aranjeze,
nici n-ar fi putut crede sau gândi la așa ceva (Efes. 3, 20).
Dacã credinciosul Domnului este ca Lot în Sodoma, atunci Domnul îl pãzește de orice rãu
și pãzește din pricina lui și locul nelegiuit în care el este necesar sã mai stea (1 Petru 2, 4-10).
Având milã și grijã în chip deosebit numai de credinciosul Sãu, Domnul îi apãrã și îi îngrijește și pe cei din jurul lui,
care n-ar merita altfel sã mai trãiascã.
În așa fel îi îngrijește Domnul și pe ei, încât nici unii din ei nu bagã de seamã cã viața lor se datorește numai credinței celui drept care mai este cu ei.
Numai la urmã se vede aceasta când, adesea, el nu mai este printre ei, când Domnul l-a și luat la El.
Dacã credinciosul este stãpânul unui ogor, Domnul trimite ploaia Sa peste un ținut întreg, dar ceilalți nu știu cã darul lui Dumnezeu s-a revãrsat și peste ei numai din pricina unuia singur, al ogorului celui iubit de Dumnezeu.
Dacã un credincios, fiind în cãlãtorie, trece prin întâmplãri rele, prin primejdii
sau când furtuni și nenorociri se abat asupra unor întinderi
sau când în mod normal totul ar trebui sã fie nimicit și pierdut, —
atunci Dumnezeu îi salveazã pe toți cei care sunt împreunã cu un credincios al Lui numai din pricina acestuia (Ioan 1, 14-16; Fapte 7, 24).
Dar rareori cei salvați știu din pricina cui au mai vãzut ei lumina izbãvirii.
Dacã Domnul știe sã-i izbãveascã pe ai Lui în mod normal, în vremi normale
și în chip obișnuit în vremi obișnuite,
cu atât mai mult în vremi neobișnuite El are puterea și grija sã-i izbãveascã pe ai Lui chiar în chip neobișnuit.
În bunãtatea Lui, Domnul îi ascultã pe ai Sãi totdeauna.
Dar când trebuie sã facã pentru ei minuni spre a-i salva, atunci El face și minuni.
De aceea credinciosul adevãrat are totdeauna încredere în Domnul
și Îi slujește fãrã teamã,
orice ar fi sã întâmpine.
Pentru cã știe bine cã atunci când pe cãi naturale nu mai poate fi apãrat și izbãvit de nenorocire
sau de asupritor,
Domnul va întrebuința și cãile supranaturale pentru asta,
cãci Lui toate Îi sunt cu putințã.
Dar chiar și minunile Domnului apar atât de apropiate de ceea ce este natural, atât de ușoare, atât de cu putințã și atât de frumos de înfãptuit la Dumnezeu, ca și cum nici n-ar fi minuni.
De aceea fãgãduința: Nu vã temeți! — este plinã de conținut, de adevãr și de siguranțã pentru sufletul care se bizuie pe Domnul în orice vreme
și care nu se îndoiește niciodatã de împlinirea întocmai și la timp a izbãvirii Domnului.
Chiar dacã nu știe niciodatã calea și felul pe care le va întrebuința Domnul spre a-l salva, omul Domnului va crede puternic și va fi izbãvit.
O Preaslãvite Dumnezeul și Tatãl nostru,
binecuvântat sã fie Numele Tãu, Stânca și Salvarea noastrã veșnicã!
Binecuvântatã sã fie dragostea Ta nemãrginitã fațã de ai Tãi.
Binecuvântatã grija Ta plinã de simțire.
Binecuvântatã bunãtatea Ta înțelegãtoare.
Și binecuvântatã înțelepciunea Ta, care are mii de cãi pentru a descurca drumurile noastre
și a ne salva sufletele
din nenumãr
atele curse și primejdii printre care mergem spre Tine.
Binecuvântatã fie puterea Ta care vine totdeauna în ajutor,
salvându-ne chiar și prin minuni,
în zilelele și locurile din care n-am putea ieși altfel.
O Doamne al Minunilor, câte minuni ai fãcut Tu în viața noastrã
și câte izbãviri ne-ai dat prin minuni pe care parcã numai pentru noi le-ai fãcut.
Niciodatã nu le vom uita, Doamne,
și pânã în vecii vecilor vom binecuvânta Numele Tãu,
numai Numele Tãu cel Minunat ( Isaia 9,6; Judec. 13, 18),
pentru toate.
Amin.
