Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului

 

Autor Mesaj
<  "Cercetați Scripturile"  ~  Evangheliile Duminicilor si a Praznicelor
Sorin
MesajTrimis Sâm 29 Oct, 2005 1:05 pm  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Predica la Duminica a 22-a dupa Rusalii - 30 octombrie 2005
Duminica V-a dupa Inaltarea Sfintei Cruci, a XXII-a dupa Rusalii

Evanghelia: Luca 16,19-31

"Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei. Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti."


Bogatul si Lazar
pr. Anthony M. Coniaris

Episodul cu bogatul si cu Lazar, ascultat in Evanghelia de astazi, a marcat radical viata lui Albert Schweitzer. Schweitzer a mers in Africa in 1913. In 1921 el explica cum aceasta parabola spusa de Isus l-a facut sa paraseasca functia de profesor la Universitatea din Strasbourg, sa renunte la activitatea sa literara si la cantatul la orga, pentru a merge in Africa Ecuatoriala ca medic. Pentru Schweitzer, bogatul din aceasta parabola era omul alb, binecuvantat de roadele culturii si stiintei, iar Lazar era negrul exploatat si oprimat, lipsit de asistenta medicala in boala si durerea sa. Pe scurt, Africa era cersetorul aflat la portile Europei.

Ce minunat sa vezi cum aceasta teribila si trista poveste pe care a spus-o Isus i-a inspirat unui mare om o viata de slujire. Schweitzer a fondat un spital in Africa unde a servit ca medic timp de cincizeci de ani. Gandindu-se la aceasta parabola, el l-a gasit pe Lazar de la portile sale. Sa examinam aceasta minunata parabola ca pe o drama in trei acte.



Actul intai

"Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui." Primul act se deschide cu o imagine a modului in care bogatul si Lazar traiau pe pamant. Bogatul traia o viata luxoasa. "Se imbraca in porfira si vison." Adica era imbracat in haine de mii de lei, cand majoritatea oamenilor castigau cativa lei pe zi. El se veselea "in toate zilele in chip stralucit". Domnul da de inteles ca bogatul ducea o viata de gurmand, cu mancaruri scumpe.

Domnul nu l-a criticat deloc pe barbat pentru ca a fost bogat. Nu l-a numit vreodata inselator al saracilor sau chiar lacom. A fost un om foarte de succes, o persoana respectabila, careia ii placeau lucrurile bune ale vietii. Domnul nu l-a condamnat pentru aceasta.

Afara, la poarta palatului celui bogat, statea un biet cersetor. Numele lui era Lazar, care inseamna "Dumnezeu este ajutorul meu". Si de fapt nimeni, in afara de Dumnezeu, nu ii acorda atentie. Era flamand. Era bolnav. Trupul sau era acoperit de bube. Era atat de slabit si de neajutorat incat nu se putea apara de cainii ce veneau sa ii linga ranile. Cainii de atunci nu erau animale de casa, ci bestii murdare. Lazar traia din resturile de paine aruncate de bogat. In acea vreme nu existau servetele la masa. Oaspetii isi foloseau degetele pentru a rupe bucati din paine, iar resturile le aruncau in strada pe fereastra. Aceasta era painea "ce cadea de la masa bogatului". Iata deci imaginea din actul intai: un bogat invelit in porfira si vison; Lazar acoperit de bube urate. Unul petrecea in fiecare zi; altul incerca sa supravietuiasca cu resturi. Unul avea tot felul de servitori sa-i implineasca poftele; altul avea doar caini sa ii linga ranile.



Actul al doilea

Al doilea act povesteste despre moartea a doi oameni: "Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat." Slabit, bolnav si infometat, era de asteptat ca Lazar nu va mai trai mult. Nu se spune nimic despre inmormantare. Era prea sarac pentru a-si permite asa ceva. Si de fapt nu avea nici un prieten. Totusi, el care nu a putut avea parte nici macar de o inmormantare decenta, el care nu a avut ca prieteni decat cainii, tocmai el este ridicat in ceruri de ingeri. "Si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avram." Situatia pentru bogat este diferita. El "a murit si a fost inmormantat". Aici parabola ne precizeaza existenta inmormantarii. Trupul a fost intotdeauna important pentru acest bogat, deci putem fi siguri ca a avut parte de o inmormantare la fel de fastuoasa ca viata traita. El a trait mai mult decat Lazar, pentru ca Dumnezeu, in mila sa, i-a permis o viata mai lunga pentru ca sa aiba timp sa se pocaiasca.



Actul al treilea

Al treilea act ne prezinta soarta celor doi dupa moarte. "Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el (bogatul adica) a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui." Amandoi se trezesc constienti pe lumea cealalta. Desi nu se cade sa construim o teologie a vietii de apoi pe baza acestei parabole, exista totusi unele fapte importante ce reies de aici. In primul rand vedem ca moartea nu distruge constiinta. Bogatul si Lazar nu dorm si nici nu sunt incapabili sa stie ce se intampla cu ei. Sunt constienti. In al doilea rand, moartea nu distruge identitatea. Lazar este tot Lazar, iar bogatul este tot bogatul. Moartea nu poate schimba personalitatea. Eul personal supravietuieste mortii. In al treilea rand, moartea nu distruge memoria. Bogatul isi aminteste de viata sa pe pamant. Isi aminteste si de Lazar, precum si de fratii sai. In fine, moartea nu poate distruge destinul nostru. Pe pamant, bogatul si Lazar au mers pe cai diferite. Au facut alegeri diferite. Au trait in lumi diferite. Aceleasi lumi diferite se regasesc si in eternitate. Ei sunt in cele doua lumi ale raiului si iadului.

Parabola ne spune ca bogatul s-a trezit in iad, iar Lazar, saracul, in rai. Intrebarea este: de ce? De ce s-a trezit bogatul in iad? Ce a facut de a meritat o asemenea soarta? Raspunsul este: nu a facut nimic. Nu a facut nimic pentru Lazar. Nu l-a persecutat niciodata. Nu l-a lovit niciodata trecand pe langa el. Nu l-a alungat niciodata de la poarta sa. Doar l-a ignorat. L-a acceptat pe Lazar ca parte a peisajului inevitabil al vietii. Lazar era chiar acolo, la poarta bogatului, dar acesta nici nu il mai sesiza. Cand Maria Antoaneta s-a casatorit, a dat porunca sa fie indepartati toti cersetorii de pe strazile de-a lungul carora urma sa treaca procesiunea ei de nunta. Ea nu a dorit ca vreo priveliste urata sau trista sa ii strice fericirea. Era cel putin constienta de existenta cersetorilor. Nu se poate spune acelasi lucru si despre bogatul din parabola. El era constient de existenta unei singure persoane: el insusi. Acesta a fost pacatul lui.

Parabola nu va nici un efect in viata noastra daca nu ne vedem pe noi insine in ea exact asa cum a facut-o Albert Schweitzer. Sa nu indraznim sa ne asezam altundeva decat langa omul bogat. "Dar", veti spune, "eu nu sunt bogat!" Sunteti insa, in comparatie cu cineva care are mult mai putin decat aveti Dvs. Exista intotdeauna cineva mult mai sarac decat Dvs. In timp ce luati masa, 417 oameni mor de foame in intreaga lume. Aceasta inseamna 7 morti in fiecare minut. 417 in fiecare ora. 10.000 morti in fiecare zi. Majoritatea dintre ei copii. Ce pot insa sa fac? Sunt multe lucruri pe care le puteti face. Puteti face o donatie la una dintre multele agentii care asigura hrana celor flamanzi, sau sa initiati o campanie in propria Dvs. parohie, pentru a se colecta hrana pentru cei flamanzi. Putem fi suficient de constienti pentru a fi preocupati.

Insa bogatiile nu se limiteaza la posesiunile materiale. Suntem bogati in iubire, in intelegere, in simpatie, in compasiune, in iertare. Peste tot in jurul nostru - si chiar pe pragul nostru - zace o lume infometata tocmai de aceste lucruri: iubire, intelegere, iertare.

De multe ori suntem socati de o sinucidere sau de o cadere nervoasa din cartierul nostru sau din parohia noastra. Deodata realizam faptul ca aici a fost o persoana care a cedat din cauza lipsei de iubire a noastre a tuturor; aici a fost o persoana care a trait in tenebre. Si noi insine am ocolit-o. Am simtit o oarecare teama si stinghereala in prezenta saraciei si a amaraciunii sale. Asa ca pur si simplu am impins-o intr-o mai adanca singuratate. Si nu a fost nimeni care sa o iubeasca pentru a o scoate din izolarea si din ratacirea sa.

Fiecare dintre noi are un Lazar la usa sa. Cel defavorizat, cel flamand, cel nedorit, somerul, cel bolnav, cel intristat, cel inchis in sine, cel nesigur, cel singur, cel neiubit - toti zac la usa noastra avand nevoie de iubirea lui Dumnezeu si a noastra. Au nevoie de mai mult decat faramiturile de la masa noastra.

Nu este un pacat sa fii bogat. Parintele Avraam, in al carui san a ajuns Lazar, a fost unul dintre cei mai bogati oameni ai timpului sau. Era bogat insa nu doar in posesiuni materiale, ci si in credinta si iubire. Nu este un pacat sa fii bogat, insa este un pacat sa fii bogat si sa nu iti pese, sa nu iubesti, sa nu fi preocupat, sa nu fi constient, sa nu observi, sa nu ajuti.



"Trimite pe Lazar"

Fiind in chinuri, bogatul experimenteaza pentru prima oara ceva asemanator cu iubirea. Se gandeste la cei cinci frati ai sai si ii cere lui Avraam sa il trimita pe Lazar inapoi pe pamant pentru a-i avertiza cu privire la soarta care ii asteapta daca nu isi indreapta caile. El ii spune lui Avraam: "Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin"

Nu este o iubire adevarata aceea care il face pe bogat sa se gandeasca la fratii sai. Insinueaza ca el insusi nu a fost avertizat in mod corespunzator. Incearca sa se justifice pe sine acuzandu-l pe Dumnezeu ca este nedrept. "Daca as fi fost suficient avertizat, daca as fi stiut ca acest loc va fi sfarsitul vietii mele pamantesti, nu as fi venit aici. Dar fa acum ca cel putin fratii mei sa fie avertizati".

"Nu", i-a spus Avraam, "au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei."

"Nu", a spus bogatul, "ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai."

Insa Avraam a spus: "Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti"

Minunea mare este ca dupa Moise si profeti, Dumnezeu a trimis intr-adevar pe cineva dintre morti sa ne avertizeze. L-a trimis pe Cristos. Asemenea lui Lazar, Cristos a fost "dispretuit si cel din urma dintre oameni". Asemenea lui Lazar, a stat la poarta lumii atunci cand s-a nascut in pestera din Betleem. Asemenea lui Lazar, trupul sau a fost acoperit de rani. A fost "strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre". A venit ca unul dintre noi - un frate - pentru a ne avertiza si a ne salva pe noi, cei cinci frati ai sai. Sa nu ne asteptam ca Dumnezeu sa dea un semn mai mare decat acesta; nu exista nici unul mai mare. "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut l-a dat ca orice crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."

Ascultati asadar cu atentie atunci cand Cristos va spune cuvantul lui Dumnezeu. Priviti la viata voastra pentru a vedea unde zace Lazarul Dvs. Dumnezeu l-a asezat acolo pe pragul Dvs. pentru a va ajuta sa ajungeti in rai!



de pe http://groups.yahoo.com/group/ROCHolyTrinity/


Ultima modificare efectuată Sorin la Joi 20 Apr, 2006 8:16 pm, modificat de 3 ori în total

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Sorin
MesajTrimis Sâm 29 Oct, 2005 1:22 pm  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Despre Lazarii de linga noi, imi aduc aminte de un vers a lui Tudor Gheorghe: "... ni-i trimite Sfintul, sa ne-ncerce mila".

Apoi parintele mai sus scrie bine: ""Dar", veti spune, "eu nu sunt bogat!" Sunteti insa, in comparatie cu cineva care are mult mai putin decat aveti Dvs. Exista intotdeauna cineva mult mai sarac decat Dvs. In timp ce luati masa, 417 oameni mor de foame in intreaga lume. Aceasta inseamna 7 morti in fiecare minut. 417 in fiecare ora. 10.000 morti in fiecare zi. Majoritatea dintre ei copii. Ce pot insa sa fac? Sunt multe lucruri pe care le puteti face. Puteti face o donatie la una dintre multele agentii care asigura hrana celor flamanzi, sau sa initiati o campanie in propria Dvs. parohie, pentru a se colecta hrana pentru cei flamanzi. Putem fi suficient de constienti pentru a fi preocupati.

Insa bogatiile nu se limiteaza la posesiunile materiale. Suntem bogati in iubire, in intelegere, in simpatie, in compasiune, in iertare. Peste tot in jurul nostru - si chiar pe pragul nostru - zace o lume infometata tocmai de aceste lucruri: iubire, intelegere, iertare. "

si

"Fiecare dintre noi are un Lazar la usa sa. Cel defavorizat, cel flamand, cel nedorit, somerul, cel bolnav, cel intristat, cel inchis in sine, cel nesigur, cel singur, cel neiubit - toti zac la usa noastra avand nevoie de iubirea lui Dumnezeu si a noastra. Au nevoie de mai mult decat faramiturile de la masa noastra."


Ce s-a scris mai sus sint motive serioase de reflectie si de actiune! Ajuta-ne Doamne...

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Cioara Eugen
MesajTrimis Dum 30 Oct, 2005 2:55 pm  Răspunde cu citat (quote)
Începător


Data înscrierii: 10/Iul/2005
Mesaje: 16
Locație: Ghilad, Timis

Exclamation Amin! Exclamation
Gigi
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Sorin
MesajTrimis Dum 06 Noi, 2005 9:16 am  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 6 noiembrie 2005

Duminica VII-a dupa Inaltarea Sfintei Cruci
a XXIV-a dupa Rusalii

Evanghelia: Luca 8,41-56
Si iata a venit un barbat, al carui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. Si cazand la picioarele lui Isus, Il ruga sa intre in casa Lui, caci avea numai o fiica, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte. Si, pe cand se ducea El, multimile Il impresurau. Si o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sange si cheltuise cu doctorii toata averea ei, si de nici unul nu putuse sa fie vindecata, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si indata s-a oprit curgerea sangelui ei. Si a zis Isus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toti tagaduind, Petru si ceilalti care erau cu El, au zis: Invatatorule, multimile Te imbulzesc si Te stramtoreaza si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Isus a zis: S-a atins de Mine cineva. Caci am simtit o putere care a iesit din Mine. Si, femeia, vazandu-se vadita, a venit tremurand si, cazand inaintea Lui, a spus de fata cu tot poporul din ce cauza s-a atins de El si cum s-a tamaduit indata. Iar El i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace. Si inca vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicand: A murit fiica ta. Nu mai supara pe Invatatorul. Dar Isus, auzind, i-a raspuns: Nu te teme; crede numai si se va izbavi. Si venind in casa n-a lasat pe nimeni sa intre cu El, decat numai pe Petru si pe Ioan si pe Iacov si pe tatal copilei si pe mama. Si toti plangeau si se tanguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plangeti; n-a murit, ci doarme. Si radeau de El, stiind ca a murit. Iar El, scotand pe toti afara si apucand-o de mana, a strigat, zicand: Copila, scoala-te! Si duhul ei s-a intors si a inviat indata; si a poruncit El sa i se dea sa manance. Si au ramas uimiti parintii ei. Iar El le-a poruncit sa nu spuna nimanui ce s-a intamplat.



Cine m-a atins?
pr. Anthony M. Coniaris

Exista un limbaj pe care ar trebui cu totii sa invatam sa il vorbim. Este un limbaj care comunica cu adevarat ceva; un limbaj care exprima efectiv caldura iubirii; un limbaj care poate sa sparga formidabile bariere ale comunicarii. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescopera acum acest limbaj uitat. Dar este in fapt un limbaj stravechi. Isus l-a folosit. Cand copiii veneau la El, ii lua in brate si in binecuvanta. Cand dorea sa vindece un lepros sau un orb, ii atingea. Cand dorea sa demonstreze profunzimea iubirii sale, El se folosea din nou de atingere, spaland picioarele discipolilor sai.

Un judecator povestea odata ca nu a vazut niciodata la tribunal un tata care se judeca cu fiul sau sa se atinga reciproc, ca semn de afectiune. Daca tatal ar pune mana pe umarul fiului sau, spunea judecatorul, i-ar transmite ceva. Dar nu o face. Eu, cand vizitez un preot in varsta, ii iau mana in mainile mele in timpul rugaciunii. Atingerile umane facute din iubire au ceva anume. Sunt atingerile lui Cristos insusi.

Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obisnuia sa intrebe cuplurile casatorite care aveau probleme: "Spuneti-mi, de cand nu v-ati mai plimbat cu sotia tinand-o de dupa umeri? Din cand in cand va asezati pe covor pentru a va juca cu copiii? Cand spuneti rugaciunea la masa, va tineti de mana?" Acelasi psihiatru se plangea de faptul ca in maternitati, bebelusii sunt izolati de mamele lor imediat dupa nastere. "As prefera sa ii vad pe acesti copiii in bratele mamelor, sau in leagane langa patul lor, chiar si tinuti stangaci de catre tati. Bebelusii care au acest privilegiu de a nu fi despartiti dupa nastere de mama tind sa fie ulterior mai stabili emotional." Chiar si bebelusii inteleg limbajul magic al atingerii.


"Cine m-a atins?"

Evanghelia de astazi ne prezinta una dintre cele mai remarcabile istorii din Noul Testament. Este povestea unei femei care a fost vindecata atingandu-l pe Isus. Ea era bolnava de doisprezece ani. A incercat tot felul de tratamente si a consultat nenumarati medici, dar nimic nu pare sa o fi ajutat. Suferea de hemoragie, care pe vremea aceea era o boala incurabila. Astazi s-ar apela la histerectomie, dar aceasta procedura chirurgicala nu era cunoscuta pe vremea lui Isus. Astfel, femeia pur si simplu suferea.

Nu era doar disconfortul fizic si durerea motive de mahnire pentru ea; mai era si faptul ca, dupa legea evreiasca, femeia cu hemoragie era considerata necurata. Orice si pe oricine atingea ea, era infectat cu murdarie, credeau evreii. De aceea, o astfel de persoana traia intr-o izolare totala, neputand nici participa la cult, nici sa faca parte din comunitate alaturi de ceilalti. Ea nici nu ar fi trebuit sa se afle atunci in multimea care il inconjura pe Isus. Daca oamenii ar fi recunoscut-o, ar fi strigat la ea sa dispara de acolo, pentru a nu-i murdari. Ea se temea sa nu fie descoperita, asa ca s-a strecurat in spatele lui Isus si l-a atins pe nepusa masa. Cauta disperata sa se atinga de ceva, de orice ar putea-o scapa de viata singuratica si umilitoare ce o avea.

Inainte de a ajunge la Isus, Sf. Marcu ne spune ca femeia ar fi gandit in sinea ei: "De ma voi atinge macar de haina Lui, ma voi vindeca!". Daca l-as putea atinge, trebuie ca a gandit ea, nu pe cap, caci nu se cade; nu pe mana, caci ar fi prea familiar. Daca as putea sa ii ating macar un ciucure al hainei, si stiu ca as fi vindecata. Invatatorii evrei din timpul lui Isus purtau robe cu ciucuri, pentru a-si aminti de fiecare data cand le imbracau ca sunt oameni ai lui Dumnezeu, angajati sa respecte legile lui Dumnezeu. Astazi ciucurii se mai gasesc in ornatele ortodocsilor din Ierusalim, dar se poarta in interior. In vechime ciucurii se purtau insa in exteriorul robei, si astfel a putut femeia sa atinga. Cand l-a gasit pe Isus, acesta era inconjurat de multime mare, si era dificil sa il atinga. Dar a insistat si in final a reusit. Si cum l-a atins, a simtit o putere vindecatoare ce ii inunda trupul, ca un soc electric: "si indata s-a oprit curgerea sangelui ei". Ea a stiut ca a fost vindecata.

Cand Isus a intrebat: "Cine este cel ce s-a atins de Mine?", Petru s-a gandit ca e o intrebare copilareasca, din moment ce sute de oameni erau in jurul lui Isus tot timpul, majoritatea inghiontindu-l. El s-a apucat sa ii explice lui Isus ca a fost atins de o mare de oameni. Dar Isus nu este multumit de raspuns. El stie ca cineva din multime l-a atins in mod special, cu credinta si din disperare. Cineva l-a atins cu adevarat si vital. Cineva a primit puterea vindecatoare. "S-a atins de mine cineva", spune El, referindu-se nu la multime ci la acel cineva cu credinta. Apostolii credeau ca este absurd ca dintr-o multime de oameni care te ating sa poti sa distingi una anume. Dar El a distins atingerea! Aceasta este iubirea lui Dumnezeu! Aceasta este sensibilitatea Lui la nevoile umane si la atingerea credintei!

"S-a atins de mine cineva." Sunt cuvinte minunate, pentru noi si pentru femeia care a atins haina lui Isus.

Ele ne spun ca atunci cand ne intindem cu credinta catre Domnul, pentru a primi ajutorul sau, Domnul stie. Asa dupa cum Isus a simtit usoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, in mijlocul unei multimi, asa si Dumnezeu stie de rugaciunea fiecaruia dintre noi. Uneori oamenii intreaba: "Cu miliarde de oameni in aceasta lume, cum poate sa stie Dumnezeu de mine si sa vegheze asupra mea?" Isus ne arata in aceasta pericopa ca stie si are grija chiar si de cei mai mici dintre noi. Multimile ar putea sa ne ignore, dar Isus nu. Nici multimea, nici chiar universul cat este de mare, nu il poate bloca de la a simti o atingere de credinta.

Trebuie sa nu uitam de faptul ca atunci cand femeia l-a atins pe Isus, El era intr-o misiune urgenta. Singura fiica a unei persoane importante si respectate, Iair, mai-marele sinagogii, era pe moarte. Isus era in drum spre casa lui Iair. Dar chiar daca era in drum spre o situatie de viata si de moarte, Isus s-a oprit. Nu era atat de ocupat incat sa treaca cu vederea o persoana ce avea nevoie de El. Uitand de multime, El a vazut-o si a tratat-o pe femeie de parca ar fi fost singura persoana din lume. Pentru Isus nimeni nu este pierdut in multime. El i-a acordat atentie femeii. "Cine m-a atins?", a intrebat El. Cand femeia a recunoscut in public ca l-a atins si ca a fost vindecata imediat, El i-a spus: "Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace." Oare nu asa face Isus cu fiecare dintre noi atunci cand mergem la El cu credinta si cu umilinta, ca femeia din Evanghelia de astazi?


Putem sa il atingem si astazi

Pericopa de astazi nu ne prezinta doar ceva ce s-a intamplat in Palestina acum mult timp. Cristos care era imbrancit atunci de multimi este in mijlocul nostru si astazi. Inca il putem atinge intinzandu-i inimile noastre atunci cand ard si cand sunt in dificultati. Dar cum il putem atinge astazi pe Isus? Il putem atinge prin rugaciune. Ce este rugaciunea daca nu atingerea lui Isus, conversatia cu El, invitatia pe care i-o adresam sa intre in vietile noastre? Femeia bolnava l-a atins prin simplu gest al intinderii mainii. Nici astazi nu este mult mia dificil sa il atingem pe Isus. Ajunge sa ne intindem catre El prin rugaciune!

In al doilea rand, pentru ca rugaciunea sa il atinga cu adevarat pe Isus si pentru a stabili un contact cu El, ea nu trebuie sa fie un ritual, o repetare in van a unor cuvinte goale, ci o rugaciune ce vine din inima si care este inradacinata in credinta. In multimea de oameni care il inconjoara pe Isus, multi il ating dar doar unul traieste puterea Sa vindecatoare - acela care l-a atins cu credinta. La fel si astazi multimi largi de oameni i se roaga lui Isus; multimi de credinciosi merg la biserica, dar cei care il ating pe Isus sunt cei care se roaga cu credinta. Evanghelia spune cat se poate de clar - credinta este cea care a provocat contactul cu Isus: "Fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace."

In al treilea rand, il atingem pe Isus in Biblie si in Sfanta Impartasanie. Cand citim cuvintele Sale in Biblie, il ascultam pe Cristos nu ca si cum ar vorbi cuiva care a trait acum doua mii de ani, ci ca si cum ne-ar vorbi noua. Isus salasluieste in Evanghelii. Cand ascultam cuvintele Sale, ii atingem hainele. Cand primim Sfanta Impartasanie il atingem pe Isus, dar nu doar o parte a Lui, ci pe El intreg. El vine sa isi faca in noi casa. "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el."

In fine, Cristos ne atinge astazi prin oameni. Atingerea sa o regasim prin maiestria chirurgului, prin competenta asistentelor medicale, prin sfatul intelept al unui prieten, prin rugaciunile persoanelor pioase. Dumnezeu a ales sa lucreze prin oameni. "Caci noi impreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem", scrie Sf. Pavel. Primii crestini l-au atins pe Isus si apoi au atins lumea cu puterea pe care au primit-o de la El. Au atins murdaria si au transformat-o in puritate. Au atins sclavia, schimband-o in libertate. Au atins slabiciunea, devenita astfel tarie.

Exista atatea feluri in care ii putem atinge astazi pe oameni. Putem sa ii atingem cu inimile noastre. Putem sa ii atingem cu cuvintele noastre. Putem sa ii atingem cu privirea. Putem sa ii atingem cu un zambet. Putem sa ii atingem cu credinta noastra, cu rugaciunea noastra, cu compasiunea noastra, cu iubirea noastra, cu speranta noastra, cu umilinta noastra, cu disponibilitatea noastra de a sluji.

Scopul crestinismului este sa ii faca pe oameni sa il atinga pe Dumnezeu in Cristos. "Daca as putea sa il ating - chiar si doar ciucurii hainei - stiu ca ma voi face bine", spunea femeia bolnava. Si noi astazi putem sa il atingem asa cum au facut-o si o mai fac nenumarati oameni. Alcoolici, dependenti de droguri, hoti, adulteri, bolnavi, orbi, surzi, leprosi - cu totii l-au atins si au primit o viata noua si puteri noi. Iesiti din multime, zi de zi, pentru a-l atinge pe Cristos. Atingeti-l cu credinta. Atingeti-l pentru a primi iertare, pentru a primi tarie impotriva tentatiilor, impotriva temerilor, impotriva nelinistilor. Atingeti-l. Nu va intreba "Cine m-a atins?" El va sti aceasta.

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Sorin
MesajTrimis Dum 13 Noi, 2005 1:25 am  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Duminica VIII-a dupa Inaltarea Sfintei Cruci
a XXV-a dupa Rusalii - A samariteanului milostiv - 13 noimebrie 2005

Evanghelia: Luca 10,25-37

Si iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Isus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand, a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar El i-a zis: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei trai. Dar el, voind sa se indrepte pe sine, a zis catre Isus: Si cine este aproapele meu? Iar Isus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort. Din intamplare un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi. De asemenea si un levit, ajungand in acel loc si vazand, a trecut pe alaturi. Iar un samaritean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila, si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si, punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Iar a doua zi, scotand doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da. Care din acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari? Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Isus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea.



Mergi si fa asemenea
pr. Anthony M. Coniaris

Parabola Bunului Samaritean incepe cu o intrebare teologica, "Ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?" si se termina cu o descriere a unei persoane acordand prim ajutor cuiva aflat pe marginea soselei. Incepe cu cea mai importanta porunca crestina, "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta", si se incheie cu achitarea notei de plata la hotel. Sa privim mai indeaproape aceasta parabola numita de unii cea mai mare, de altii a doua cea mai mare parabola spusa vreodata de Isus.

Un avocat il intreaba pe Isus: "Cine este aproapele meu?", iar ca raspuns primeste o povestioara. Un barbat (nu se spune numele sau nationalitatea) mergea de la Ierusalim la Ierihon. A cazut pe mana unor banditi care l-au jefuit, l-au batut, lasandu-l pe jumatate mort. Norocul lui ca pe drum vine un preot, un evreu, om de nadejde al templului, om al lui Dumnezeu, a carui chemara sacra era sa fie semen fiecarei persoane. Si totusi, "vazandu-l, a trecut pe alaturi". Al doilea care a venit a fost un levit. Si el era om de la templu: canta in cor. Dar totusi, s-a uitat si a trecut mai departe. A treia persoana care a trecut pe acolo era un samaritean. Un nimeni in ochii evreilor, care nu vroiau sa aiba de-a face cu samaritenii. Pentru evrei, "samaritean" era cel mai nedemn cuvant ce putea fi folosit. Insemna "caine" sau "diavol". Va amintiti ca atunci cand Isus i-a cerut femeii samaritene sa ii dea apa din fantana lui Iacob, ea a fost atat de surprinsa incat a spus: "Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samariteana?" (Ioan 4,9). Pentru ca evreii nu doreau sa aiba legaturi cu samaritenii. Isus a luat insa cuvantul "samaritean", care atunci era unui jignitor, si l-a ridicat atat de sus, incat oricui i se spune astazi ca este samaritean o ia ca pe un frumos compliment. Si aceasta din cauza parabolei lui Isus. Ceea ce cei doi stalpi ai templului nu au facut, a facut samariteanul. Cand l-a vazut pe ranit pe marginea drumului, a avut compasiune fata de el. S-a aplecat asupra lui, i-a alinat ranile, l-a pus pe magarul sau si l-a dus la un hotel. A facut mult peste ceea ce ar fi trebuit sa faca din obligatie. A ramas cu el toata noaptea. Dimineata urmatoare, inainte sa plece, i-a dat casierului bani in plus si i-a spus: "Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da." Practic samariteanul i-a dat un cec contabilului.


Ce spune cu adevarat Isus

Prin aceasta parabola, Isus spunea evreilor din acele vremuri: daca un dispretuit de samaritean, al carui nume este blestemat de voi, pe care nici macar nu il considerati semen de-al vostru, si care are o credinta inferioara celei a voastre, daca el nu a ezitat sa mearga si sa salveze un evreu aflat intr-o situatie dificila, atunci cu atat mai mult si voi trebuie sa faceti asa, voi, poporul ales de Dumnezeu; voi care ati experimentat iubirea lui Dumnezeu; voi care aveti adevarata religie; cu atat mai mult voi trebuie sa fiti dispusi sa traduceti credinta voastra in fapte de iubire.


Suntem ca preotul si levitul

Si totusi Isus prin aceasta parabola nu a vorbit doar evreilor, ci si noua, celor de astazi. Ce ne spune? Prima idee pe care Isus doreste sa o intelegem este ca majoritatea dintre noi nu suntem asemenea samariteanului; majoritatea suntem ca preotul si levitul. Suntem prea ocupati de noi insine pentru a mai avea timp de nevoile altora. Gasim mii de scuze pentru a nu ne implica. Trecem pe langa ceilalti, ignorandu-i. Dorim ca ceilalti sa fie pentru noi bunii samariteni, dar nu noi lor. Suntem ca tanarul care a fost intrebat ce a inteles din aceasta parabola. El a raspuns: "Am invatat ca atunci cand sunt intr-un necaz, cineva trebuie sa ma ajute sa ies din el."


Pacatul omisiunii

Pacatul preotului si levitului a fost pacatul omisiunii. Ei nu au facut nimic atunci cand puteau face ceva. Nefacand nimic, ei au lasat barbatul sa moara. Nu este acest cel mai subtil mod de a ucide? Nu despre acest pacat vorbea Domnul cand spunea: "Strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat". Nu este oare cel mai groaznic pacat al nostru fata de semenii nostri: nu ii uram, dar suntem indiferenti, ii ignoram!

Nu am taiat gatul nimanui

Nu am ravnit la aurul vecinului

Nu am jefuit nicicand vreo casa

Dar Doamne, ai mila de sufletul meu

Caci bantuit imi este el mereu

De tot ce n-am facut.


Religia pe strada

A doua idee pe care ne-o transmite Isus prin aceasta parabola este ca religia nu se practica doar in Biserica, ci si pe strada. Preotul si levitul au redus religia la indatoririle lor din templu. Isus ne aminteste ca suprema marturie a practicarii religiei se vede tocmai pe strada, locul unde ei au esuat. Un ateu a intrebat odata o tanar baiat: "Daca Dumnezeu este iubire, de ce nu ii spune cuiva sa iti dea haine si incaltari?" Baiatul s-a gandit putin apoi a spus: "Eu cred ca Dumnezeu i-a spus cuiva, doar ca acel cineva a uitat." Preotul si levitul au uitat.


Ranitii sunt inca cu noi

A treia lectie a parabolei este aceea ca ranitii sunt inca cu noi. Nu sunt doar cei raniti fizic, ci si cei raniti de mizerie, de somaj, de rasism, de exploatare. O persoana s-a uitat la un moment dat la oamenii ce asteptau la un semafor lumina verde. In pestrita multime a vazut un baiat neastamparat, o vaduva, o femeie ce vrea sa divorteze, un barbat bolnav incurabil, o fetita cu dureri de cap, un cuplu cautand de unde sa se imprumute... Aici sunt semenii tai. Nu intotdeauna sunt intinsi pe jos la marginea strazii. Semenul tau poate sa umble, sa conduca o masina, sa alerge chiar, dar sa fie ranit. Si are nevoie de cineva care sa fie aproapele sau.


Cine este aproapele meu?

Cine oare? Adesea ne intrebam. Si punem limite. "Acesta este aproapele meu", ne spunem, "pe cand acesta nu este". Pentru evrei, samaritenii nu erau aproapele. Dar Isus ne raspunde clar: oricine este aproapele meu. Oricine in nevoie. Oricine cu care ne intalnim intamplator. Oricine, orice culoare ar avea pielea lui, orice credinta ar avea. Pentru vechii greci, orice strain era un "barbar"; pentru evrei, orice strain era un "caine"; pentru mahomedani, orice strain era un "infidel"; dar pentru Isus, fiecare om, strain sau nu, prieten sau nu, era un frate. Asa ca in loc sa se intrebe "Cine este aproapele meu?", crestinul se intreaba: "Cui pot eu sa ii fiu aproape?" Singurul criteriu de luat in seama este: "Are el nevoie de un semen?" Daca are, atunci suntem delegati de Cristos sa fim aproapele lui. Nu avem optiune - daca dorim sa ramanem poporul lui Dumnezeu.

Gordon Allport, psiholog de la Harvard, scria odata: "In Statele Unite la Americii - probabil cea mai eterogena si mai complexa societate de pe pamant - exista numeroase conditii pentru a se ajunge la conflicte de grup si la prejudecati." Dar oare nu cumva Dumnezeu ne-a adus aici din toate partile lumii pentru a ne oferi un context ideal sa invatam cine ne este aproapele?

"Cine este aproapele?", a intrebat avocatul. El spera sa ramana dificil sa te decizi exact cine iti este aproapele. Spera ca termenul de "aproapele" sa ramana obscur. Dar spunandu-i parabola samariteanului milostiv, Isus l-a intrebat: "Care din acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari?" Iar el a zis: "Cel care a facut mila cu el." Iata deci semenul tau: ORICE OM. ORIUNDE. IN NEVOIE.


Vindecarea de rau

Dumnezeu nu a creat o lume rea sau o lume imperfecta. El a creat o lume care initial era buna. Este omul cel care prin pacat, prin folosirea gresita a liberului sau arbitru, a ruinat lumea lui Dumnezeu. Omul a creat razboiul. Omul este cel care provoaca valurile de milioane de refugiati in fiecare an. Omul este cel care polueaza. Omul este cel care creeaza foame in lume prin distribuirea inegala a bunurilor lumii. Omul este cel care l-a jefuit pe alt om pe drumul spre Ierihon, l-a batut si l-a lasat aproape mort. Parca il vedem pe Isus aratand spre trupul mutilat de pe marginea drumului si spunand: "Iata drumul vietii. Astfel de situatii veti gasi mereu pe drumul vietii. Acestia sunt semenii vostri. Pe acestia va porunceste Dumnezeu sa ii iubiti."

In aceasta lume noi intalnim suferinta, durere si rau. Nu ca raul ar fi din dorinta lui Dumnezeu. Nu ca El l-ar fi creat. Vrea sa scape de rau la fel de mult ca si noi. De fapt, bunul samaritean din Evanghelia de astazi este Dumnezeu insusi. El a venit in lume sa distruga raul, sa anuleze pacatul care este sursa majora a suferintelor noastre: "Duhul Domnului este peste Mine", spune El la Luca 4,18, "pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor; M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezrobirea si celor orbi vederea; sa slobozesc pe cei apasati". Isus nu a trecut niciodata pe langa cei de pe marginea drumului, ignorandu-i. El a mers acolo unde stia ca este suferinta si este nevoie de El. Cand Iair a venit la El si i-a spus ca fiica sa este pe moarte, Isus s-a ridicat si a mers. Raspunsul la intrebarea: "De ce Dumnezeu s-a facut om?" poate fi dat cu cuvintele parabolei: a vazut, a avut compasiune si a venit. Trupul neputincios, mutilat, de la marginea drumului, este chiar al omenirii, pierduta in pacat si amenintata de moarte. Gestul bunului samaritean este gestul lui Dumnezeu, care prin Cristos se apleaca asupra noastra pentru a ne insanatosi si pentru a ne elibera.

Isus este inca bunul nostru samaritean. Cand suntem raniti, El ne vindeca. Cand suntem cazuti la pamant, El ne ridica. Cand suntem rataciti, El ne aduce inapoi acasa. Asemenea samariteanului, El vine la noi atunci cand toti ceilalti au trecut pe langa noi, ignorandu-ne. Ne ia cu El, ne ingrijeste ranile cu iubirea sa tamaduitoare.

"Mergi si fa si tu asemenea", ii spune Isus avocatului dupa ce a ascultat povestea. La fel ne spune si noua, astazi. V-am fost aproapele. V-am aratat ce este aceea iubire. V-am ridicat din conditia voastra mizera si am facut din voi oameni noi: v-am dat parabola Bunului Samaritean pentru a va arata ca este de neiertat ca un crestin sa "treaca pe partea cealalta", ignorand ranitii, infometatii si nevoiasii acestei lumi. Bunul samaritean este inca cheia atunci cand dorim rezolvarea problemelor lumii.


Samaritenii moderni

Nu putem spune ca astazi nu ar mai fi samariteni. Exista! Iar numarul lor nu inceteaza sa creasca. Iata cativa.

Un preot romano-catolic, inchis intr-un lagar de concentrare nazist, s-a oferit sa moara in locul altui condamnat, pedepsit pentru ca unul a evadat. Preotul a spus comandantului ca nu are familie, si ca vrea sa ia locul barbatului. Ceilalti prizonieri i-au spus: "Intr-un loc ca Auschwitz, unde cateva sute de oameni mor zilnic, nu s-a mai vazut ca cineva sa isi dea viata pentru altul. Aceasta ne face sa avem din nou incredere in rasa umana."

Kagawa, unul dintre cei mai mari lideri religiosi din Japonia, a spus ca Dumnezeu l-a vizitat odata pe cand era intr-o coliba la marginea marii. Japonezul era pe atunci tanar, puternic lovit de tuberculoza, parasit de semenii sai. Dar intr-o zi un misionar crestin a intrat in coliba lui cu medicamente si hrana. Kagawa povestea ca dupa ce misionarul a plecat, el s-a intrebat: "De ce un strain, nici macar un japonez ca mine, s-a deranjat pentru mine?" Si singurul raspuns pe care l-a putut gasi a fost ca Dumnezeu a venit la el, prin acest necunoscut samaritean.

"Mergi si fa si tu asemenea."

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Sorin
MesajTrimis Sâm 19 Noi, 2005 1:02 am  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Predica la Duminica a 26-a dupa Rusalii - 20 noiembrie 2005

Duminica IX-a dupa Inaltarea Sfintei Cruci
a XXVI-a dupa Rusalii

Evanghelia: Luca 12,16-21
Si le-a spus lor aceasta pilda, zicand: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu.




Omul pe care Dumnezeu l-a numit nebun
pr. Anthony M. Coniaris

Era o inmormantare. Prietenii se adunasera in cimitir langa mormantul in care un vechi prieten - Sam - era ingropat. Sam a fost un individ foarte competitiv. Detinea un lant de restaurante. Nu i-a placut niciodata sa piarda. A fost un tip dur. Niciodata nu ar fi lasat un competitor sa fie mai bun decat el. Ar fi pierdut mai degraba bani intr-o afacere decat sa lase un competitor sa il invinga. Sam s-a jucat la fel si cu moartea. Cu fiecare diagnostic care continua sa ii dezvaluie boala fatala, Sam continua sa strige: "Aduceti-mi alt specialist". Unul dintre competitorii sai a spus: "Atunci cand Domnul il cheama pe batranul Sam, el pur si simplu nu vrea sa mearga".

In final a mers. Dar a incercat sa ii invinga pe viermi. A pus sa fie inchis in vid intr-un sicriu de 8.000 de dolari. Si pentru ca nimeni sa nu il uite, Sam a lasat instructiuni sa fie inaltat un monument de 8 metri deasupra mormantului sau. Era cel mai inalt din cimitir. In timp ce prietenii paraseau cimitirul, au fost auziti spunand: "Cu siguranta Sam a fost un tip greu de invins".

Isus a spus odata o parabola despre un om asemenea lui Sam. Este numita parabola bogatului nebun. Bogatul din aceasta parabola a fost un prosper proprietar de pamanturi. Isus nu sugereaza ca ar fi fost in vreun fel necinstit. Si-a facut averea prin efort cinstit si munca grea. Dupa standardele lumii, era un om de succes. Recolta lui a fost atat de mare incat a trebuit sa se extinda. Marea sa ambitie in viata a fost aceea de a putea trai usor: sa manance, sa bea si sa se veseleasca. Insa Dumnezeu l-a numit nebun. Si omul a murit inainte sa se poata bucura de averea sa. "Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu."



"Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina"

Sa privim mai indeaproape aceasta parabola. Isus incepe prin a spune: "Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina". Uneori se intampla accidente fatale in silozurile de grau. Cate un muncitor ajunge sa fie ingropat sub un munte de grau. Ceva asemanator i s-a intamplat acestui bogat fermier. Viata sa reala a fost ingropata sub avalansa uriasa a recoltei.



"Si el cugeta in sine"

Bogatul "cugeta in sine", ne spune Isus. Ceea ce ne spunem noua insine este important. Dezvaluie omul interior. Arata cine suntem cu adevarat. Nu ceea ce un om ii spune sotiei sau preotului arata adevarata persoana, ci ceea ce isi spune siesi. Ce a cugetat bogatul in sinea lui? Cuprinzandu-si cu privirea recolta abundenta, ar fi putut sa se gandeasca la pamantul fertil pe care i l-a dat Dumnezeu, cu ploaie si cu soare. Ar fi putut sa se gandeasca la sanatatea lui excelenta si la numerosii lucratori fideli care au ajutat la cultivarea solului pentru a produce o recolta atat de bogata. Ar fi putut sa se gandeasca la Dumnezeu si sa ii multumeasca pentru toate aceste binecuvantari. Ar fi putut sa spuna: "Iti multumesc, Doamne, pentru ca mi-ai daruit mult mai mult decat voi avea vreodata nevoie pentru mine insumi. Pentru a-ti arata cat de recunoscator sunt, voi folosi o parte din aceasta recolta pentru a-i hrani pe cei saraci."



"Ce voi face?"

Din pacate insa, nu acestea sunt cuvintele pe care le-a spus. Ascultand conversatia lui cu sine insusi, vedem ca nu constientizeaza ce ii datoreaza lui Dumnezeu si confratilor sai. Singurul lui gand este despre sine, cum poate sa depoziteze mai bine totul. "Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele".



A uitat de aproapele lui

In scurta sa conversatie cu sine insusi, observati de cate ori se refera la sine, si foloseste pronumele "eu... mele... meu...". Nici o data nu se gandeste la altcineva care ar avea de a face cu succesul sau. Neil R. Lightfoot scrie: "In timp ce el isi spune in sine: 'Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele?', poate un vecin de peste camp isi spune: 'Ce sa ma fac, pentru ca nu am nici macar paine pentru copiii mei?' Daca bogatul nu avea destule hambare, existau alte locuri in care sa isi poata pune granele. Asa cum a spus Ambrozie: 'Tu ai hambare - pieptul celui nevoias, casele vaduvelor, gurile orfanilor si ale copiilor'" (Neil R. Lightfoot, "Lessons - From the Parables," p. 79. Baker Book House, Grand Rapids, Michigan). Insa bogatul fermier nu s-a putut gandi decat la sine. A fost asemenea unei doamne egoiste despre care se spunea: "Edith a trait intr-o lume mica, care se marginea la nord, la sud, la est si la vest cu Edith."



"Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani"

Bogatul isi continua conversatia: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani." Aceste multe bunatati ale sale ii dau un fals sentiment de siguranta. El nu are nevoie de Dumnezeu; nu are nevoie de rugaciune; pentru ca are atatea altele. El simte ca bogatiile sunt zidul lui de aparare impotriva tuturor relelor. Nu s-a gandit deloc la moarte. De fapt, multele lui bunatati fac sa fie dificil pentru el sa contemple moartea. El ilustreaza ceea ce a spus odata Dr. Johnson. Dupa ce a fost dus sa viziteze o proprietate luxoasa, a remarcat: "Acestea sunt lucrurile care fac sa fie greu sa mori".

Sa comparam falsa lui siguranta cu siguranta reala a unuia dintre primii crestini. "Te voi exila", i-a spus magistratul roman. "Nu puteti", i-a raspuns crestinul. "Lumea intreaga este casa Tatalui meu". "Te voi omori." "Moartea ma va duce in prezenta lui Dumnezeu." "Iti voi lua comorile." "Nu puteti, deoarece comoara mea este in ceruri." "Te voi duce departe de oameni si nu vei mai avea nici un prieten." "Nu puteti, deoarece am un Prieten de care nu ma puteti desparti." Siguranta lui nu era bazata pe hambare mai mari sau pe multe bunatati, ci pe Dumnezeu.

"Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani." El a uitat de tot de timp. Credea ca va trai vesnic. Si-a facut planuri pentru "multi ani", desi mai avea doar o zi. El nu ar fi urmat sa lucreze pana la moarte. Stia cand sa se opreasca. "Odihneste-te". Urma sa incetineasca ritmul si sa traiasca. Nu ar fi facut un atac de cord. Urma sa se retraga. Si-a facut planuri atente si detaliate pentru a se bucura de averea sa.



"Mananca, bea, veseleste-te"

Iata un om care nu ar fi asteptat vreo imaginara bucata de placinta din cer. Urma sa se bucure acum. Urma sa gaseasca acum fericire in a manca, a bea, a-si face poftele. "Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!" In culmea succesului sau, Dumnezeu ii apare fermierului bogat si il numeste nebun. Am putea sa nu fim de acord cu Dumnezeu ca acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun? In fond, nu aceasta este si filozofia noastra despre succes, sa ne extindem afacerile, economiile, proprietatile si sa privim spre ziua in care vom putea sa spunem sufletelor noastre: "Odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te." Insa Dumnezeu insista ca acest om a fost nebun. A fost nebun pentru ca s-a preocupat de lucruri marunte. Lucruri marunte? A-ti castiga existenta este un lucru marunt? Da, in comparatie cu a-ti trai existenta. A gasi placere este un lucru marunt? Da, in comparatie cu a gasi un scop. A te gandi la construirea unor hambare mai mari si la sporirea afacerii tale este un lucru marunt? Da, in comparatie cu a te gandi la imbunatatirea starii sufletului tau si a lumii din jurul tau.

In ciuda succesului sau material, acest om a fost nebun. A trait doar pentru sine. A uitat de aproapele sau. A uitat de Dumnezeu. A uitat adevaratul lui scop in viata. A uitat ca omul nu este ceea ce are. In toate eforturile sale de a se imbogati, a devenit extrem de sarac din punct de vedere spiritual. Cand ne gandim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi il asociem cu oamenii cu multi bani care controleaza bursa si au imense proprietati imobiliare. In mod foarte convenabil incercam sa uitam ca aceeasi nebunie poate exista in noi toti. Cat de multi oameni obisnuiti nu traiesc astazi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari si mai bune, bunuri multe stranse pentru multi ani, odihna, mancare, bautura si distractie? Nu toate acestea sunt rele in sine, dar le urmarim intr-o asemenea masura incat ajungem sa ne pierdem sufletele.

"Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!" Ce intelegem prin succes? Succes dupa care standarde? Lectia evanghelica de astazi ne spune ca Dumnezeu este Judecatorul in fata caruia vom sta intr-o zi. El este Cel care va declara "succesul" sau "insuccesul" nostru. Si El ne spune ca cei care au adevarat succes nu sunt aceia care detin doar o colectie de lucruri de aratat din calatoria lor prin viata, ci aceia care sunt bogati in credinta si iubire fata de Dumnezeu si om.



"In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau"

Aceasta este mai mult decat o anuntare a mortii. Pentru ca acest om era mort chiar inainte de a muri. Aceasta este o chemare la a da socoteala. Aceasta este judecata inaintea lui Dumnezeu. Aici Dumnezeu ii spune bogatului ca toata viata sa a fost in zadar, ca toate faptele sale nu valoreaza nimic.

David A. Redding a spus despre felul in care a murit fermierul bogat: "... Dumnezeu a spus: 'In aceasta noapte', si el a murit. Poate in graba frenetica de a-si construi hambare si-a pierdut sanatatea. Cand era gata sa se retraga si sa traiasca din grasimea acumulata, timpul lui a expirat. Moartea sa nu este un mister de rezolvat; pur si simplu s-a ars pregatindu-se pentru zilele ploioase... De ani de zile, prin nebunia sa, il chema pe antreprenorul de pompe funebre... Omul a murit pentru ca a fost nebun. In mod deliberat si-a suflat lumanarea cu viforul lacomiei sale" (David A. Redding, The Parables He Told. Fleming H. Revell Company. Old Tappan, New Jersey 1962). Dumnezeu tine la noi intr-atat incat ne da mai mult decat aceasta parabola ca avertisment. Tine la noi intr-atat incat ne da un Mantuitor care sa ne impiedice sa actionam ca niste nebuni. A venit ca sa avem viata, nu o viata prinsa in capcana banilor, ci o viata libera, din belsug, in comuniune cu Creatorul nostru.



"Ale cui vor fi?"

"Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi?" A fost atat de absorbit de sine incat nu a avut nici un prieten caruia sa ii poata lasa bunurile sale. Cat de mult a lasat in urma? Toate bunurile pentru care a lucrat in viata sa! Nimanui!



Bogat in Dumnezeu

"Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu." Bogatia care conteaza in ochii lui Dumnezeu este adunata de un suflet care a invatat sa se roage, de o constiinta clara, de o viata dedicata Celui care detine pamantul de pe ambele maluri ale raului, de un suflet care a cautat si a primit iertarea lui Dumnezeu, de un om care crede ca toate hambarele pe care le are sunt cu adevarat ale lui Dumnezeu, incredintate lui pentru a fi folosite nu doar pentru sine ci si pentru altii. Asa dupa cum i-a scris Sf. Pavel lui Timotei, "Celor bogati in veacul de acum porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica, ci in Dumnezeul cel viu, Care ne da cu belsug toate, spre indulcirea noastra, sa faca ce e bine, sa se inavuteasca in fapte bune, sa fie darnici, sa fie cu inima larga, agonisindu-si lor buna temelie in veacul viitor, ca sa dobandeasca, cu adevarat, viata vesnica" (1Timotei 6,17-19).

Intr-o zi un bogat proprietar de pamanturi i-a aratat unui tanar preot imensa sa ferma. "Totul in acea directie, cat de departe poti vedea, este al meu", a spus el. Apoi intorcandu-se spre est, sud si vest, a spus acelasi lucru. Tanarul preot i-a raspuns: "M-ai intors spre toate cele patru directii ale pamantului, si mi-ai aratat tot ce ai. Un lucru insa nu mi-ai spus". Si-a ridicat mana si a aratat in sus. "Cat de mult ai in acea directie?"

"Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu."

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Sorin
MesajTrimis Dum 05 Feb, 2006 9:18 am  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Între a fi canaanit și iudeu, Iisus alege să fie om

Evanghelia duminicii a XVII-a după Rusalii (a Cananeencei)
Matei 15, 21-28
21. Ieșind de acolo, a plecat Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului.
22. Și iată o femeie cananeiancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.
23. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozește-o, că strigă în urma noastră.
24. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.
25. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă.
26. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor.
27. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.
28. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.


Dacă voiai să insulți pe un evreu cumsecade al secolului I d.Hr., îi spuneai doar atât: canaanitule! Astfel, acela avea toate motivele din lume să creadă că nu îi voiai tocmai binele și că ești foarte supărat pe el. În zilele noastre nu există corespondent pentru o astfel de insultă... atât de gravă era pomenirea ei. Și asta deoarece canaaniții simbolizau tot ceea ce orice evreu trebuia să urască și să se ferească.

Oferte de cult

Aflat la confluența unor drumuri comerciale ce legau Africa de Asia și Europa, Canaan nu era genul de țară în care oamenii să te aștepte cu pâine și sare ori de câte ori voiai să treci pe acolo. Canaaniții se remarcau mai ales prin moravuri și virtuți care să le permită supraviețuirea, într-o lume nu întotdeauna încântată de prezența lor. De unde și viclenia lor proverbială...
Israel a avut multe de suferit din pricina lor. Tot timpul canaaniții le-au fost pricină de poticnire: idolii canaanei aveau niște preotese „simpatice“ care ofereau un cult destul de „atrăgător“ în comparație cu mai austerul omonim de la Cortul Sfânt. Zeii canaanei erau considerați mai apropiați oamenilor, le înțelegeau adică nevoile: existau zei ai ploii și ai fecundității, ai familiei și ai războiului și, în schimbul ofrandei potrivite, aceștia erau dispuși să ajute mult mai mult decât Dumnezeul lui Israel care cerea chestii mai complicate de genul credincioșiei sau iubirii, de pildă.
Vin mult, femei frumoase, zei înțelegători... ce-ar fi dorit parcă mai mult israelitul purtat prin pustie vreo 40 de ani și apoi adus în țara făgăduită? Și de aici căderea din care judecătorii și regii și profeții și, prin aceștia, Dumnezeu a încercat să-i scoată pe evrei. Căci îndestularea și plăcerea și necredința aproape că au adus pe Israel la distrugere. Israel avea o identitate și această identitate era dată de Dumnezeul lor însuși. Dacă cinsteau pe Dumnezeu erau popor ales, dacă nu, deveneau deopotrivă cu cei cu care se amestecaseră... canaaniți adică. De aceea și Moise însuși îi avertizează pe conaționalii săi: „Când vei mânca și te vei sătura și îți vei face case frumoase și vei trăi în ele, vezi să nu se mândrească inima ta și să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău.... Iar dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău și vei merge după dumnezeii altora, vei sluji acelora și te vei închina lor, vă mărturisesc astăzi pe cer și pe pământ că veți pieri.“ (Deut. 8, 12, 19)

Un suflet …de mamă

Cunoscând acestea, Evanghelia Dumincii de astăzi ne apare ca o stridență, ca o nepotrivire în textul sacru, pe care o sesizăm și care până la un anumit punct ne scandalizează. O femeie canaaneancă este lăudată de către un evreu, Iisus, pentru credința ei cea mare. De unde ne-am fi așteptat mai puțin, apare, așadar, o credință care, după spusa Domnului, nici în Israel nu a fost de găsit, darămite în părțile Tirului și ale Sidonului.
Și nimic din acestea nu trebuie să ne mire. Și un canaaneu suferă... și la ei mor copiii, și lor li se întâmplă nenorociri, și ei sunt certați de Providență, și pe ei îi iubește Dumnezeu. Solidaritatea evreului cu canaaniții în suferință este sugerată de intervenția apostolilor: Doamne, slobozește-o, că strigă în urma noastră! Crescuți în Galileea mai puțin complexată de prezența străinilor, acești pescari și vameși au văzut dincolo de portul ei de canaaneancă un suflet… de mamă.
Dincolo de diferență de neam, apostolii au văzut că inima unei femei se zbate ca o pasăre căutând, implorând, cerșind cu dragoste. Nu pentru ea se umilea în fața dușmanului, ci pentru puiul ei, pentru rodul pântecelui ei. Căci avea o fiică, și aceasta era rău chinuită de un diavol, expresie eufemistică pentru vreo boală grozavă, se pare. Și precum odinioară strămoșii ei aduceau jertfă de copii odiosului Moloh, femeia aceasta aduce pe fiica ei înaintea Dumnezeului celui adevărat spre vindecare.

Hristos șovin?

Oricine ar fi putut-o judeca pe eroina noastră drept oportunistă. Se zice chiar că în tranșee nu există atei. La necaz oamenii fac lucruri pe care în alte condiții nu le-ar fi făcut nici în ruptul capului. Iar canaaneanca și-ar fi călcat pe inimă și a cerut unui evreu vindecarea numai că era într-o situație disperată... Și totuși aceștia ar fi contraziși de apariția, în text, a unui dialog între Mântuitor și femeie, care justifică pe deplin lauda și vindecarea ce au urmat. Și datorită acestui dialog înțelegem că Domnul nu vindecă niciodată doar ca să scape de niște „humanoizi“ mai guralivi, așa cum suntem noi.
Nu neapărat contextul este apoi mântuitor: pot exista atei și în tranșee tot așa cum pot exista drepți și fără tranșee... Altceva caută Domnul la noi:
Nu se cade să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor! Duritatea afirmației face să ți se taie respirația. Iată-l pe Cel ce a venit ca să mântuiască întreaga lume că vorbește ca un șovin ordinar... Dar nu era Domnul nostru urâtor de neamuri atunci când a zis aceasta, ci era un mare pedagog. Căci în fața Lui stătea o canaaneancă sinceră și smerită și El voia să arate tuturor cine este ea și de câtă cinstire se bucură ea în ochii lui Dumnezeu. Și ea, asemeni unei flori, se deschide în fața trăsnetului: „Așa este Doamne, dar și câinii mănâncă fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor!“ Și trăsnetul devine curcubeu mângâietor și dătător de împăcare: „Mare este credința ta femeie!“

Duhul Sfânt nu ține cont de drapel

Astfel este rezolvată aparenta contradicție dintre calitatea de evreu a Celui ce vindecă și calitatea de canaaneancă a celei ce solicită vindecarea. Dumnezeu nu caută la portul național și nici la câte culori are drapelul. Piepturile bombate și discursurile patriotarde nu îl impresionează. Îl sensibilizează însă insistența cu care durerea cere odihnă și îl bucură credința smerită. Acolo, în părțile Tirului și ale Sidonului, nu un evreu a rostit cuvinte ce păreau de excludere, ci Fiul lui Dumnezeu a salvat un suflet care suferea. Și ne-a învățat, Preabunul, că nu se cade a alunga pe nimeni de la masa Împărăției doar pentru că este altfel... Faptul că vorbește o altă limbă nu îl face pe cineva odios în ochii Celui ce vede toate și cercetează inima și rărunchii omului, după cuvântul psalmistului.
Alte lucruri exclud de la Cuvânt: răutatea și închipuita bunătate, batjocura și falsa îndreptățire de sine. Și acestea sunt fără culoare politică. Și Dumnezeu este fără culoare politică. Numele Său cel sfânt nu poate fi confiscat de nici un neam, iar Evanghelia Sa nu se învață doar într-o anumită limbă. Fiul Său a murit pentru cei păcătoși și pentru că toți eram păcătoși înseamnă că toți avem aceeași nădejde întru El. Duhul Său cel Sfânt a fost dăruit și romanilor, și elinilor, și barbarilor și a rodit acolo har pentru Împărăția ce va să vină.
***
Evanghelia de astăzi este cea mai cruntă critică a superficialității. În acel teribil „nu se cade“ rostit de Mântuitorul, găsim profundul dezacord cu care Dumnezeu răspunde la toate blestemele noastre rostite împotriva aproapelui în numele neamului și a patriei și a altor „simboluri naționale“. De la cel ce a mers și prin părțile Tirului și ale Sidonului am învățat că aici nu avem cetate stătătoare și că toate rânduielile noastre și frustrările adiacente vor trece. Nici Dumnezeu și nici omul nu vor trece însă. Și asta pentru că i-a unit rugăciunea și suferința și dragostea, cu o legătură ce nu cade vreodată.


Cristian Petru Rădășanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași
Articol publicat în Lumina, editia de Duminica, 05 Februarie 2006.
http://www.ziarullumina.ro/articole;167;1;5874;0;%CEntre-a-fi-canaanit-si-iudeu,
-Iisus-alege-sa-fie-om.html

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Elisabeta
MesajTrimis Lun 20 Feb, 2006 12:47 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 22/Noi/2005
Mesaje: 351
Locație: Bacau

Ieri ascultam ce spuneau fratii despre evanghelie si mi-am dat seama ca in acelasi timp, frati din toata tara, sunt in adunare si isi impartasesc idei pe aceeasi tema!

Vreti sa ne intalnim si noi pe acest topic in care sa amintim, despre Evanghelia duminicii trecute, idei interesante, noi sau vechi, spuse de preot in predica sau de frati la adunare, citite sau - de ce nu - idei inspirate noua de pasajul respectiv din Biblie ?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Elisabeta
MesajTrimis Lun 20 Feb, 2006 12:49 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 22/Noi/2005
Mesaje: 351
Locație: Bacau

Ieri, duminica, s-a citit la Liturghie pilda fiului risipitor!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Olimpiada
MesajTrimis Lun 20 Feb, 2006 2:28 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 09/Aug/2005
Mesaje: 561

Despre masura cu care da Hristos, am gasit un reper in Nicolae Steinhardt:

Jurnalul fericirii
Hristos ca gentleman și cavaler
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Încrederea - prima calitate a boierului, cavalerului și gentlemanului
Bănuiala - trăsătura fundamentală a șmecherului...
O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ș.a.m.d.

Din relatările Evangheliilor - fără excepție - ne apare și înzestrat cu toate însușirile minunate ale unui gentleman și cavaler.

Mai întâi că stă la ușă și bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Și încrederea e prima calitate a boierului și cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a șmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrarie - are încredere în oricine și nici nu se grăbește, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La șmecheri și la jigodii reacția numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacție - putința de a ști că semenul lor e tot atât de întinat ca și ei.

Mai departe. Hristos iartă ușor și pe deplin. Șmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă (fără ca să ierte), o face greu, în silă, cu țârâita. Pe când Domnul: "Nici eu nu te osândesc. Mergi și nu mai păcătui." Nici eu nu te osândesc...

E oricând gata să vină în ajutor, atâta așteaptă. Îi e milă. Pe văduva din Nain, pe orbi, pe femeia gârbovă, îi milostivește fără ca ei să fi cerut ceva. Știe să gradeze aprecierea, dă fiecăruia ce-i al său. Hananeancei, care a dat dovadă de stăruință și curaj, îi spune mai mult decât altora pe care-i izbăvește, întrebuințează o formulă complementară: O, femeie! mare îți este credința. (Numai ei; numai ei și exclamativul O! și calificativul mare!)

E mereu - și cu osebire de grijuliu asupra acestui punct - atent și politicos; prietene îi spune lui Iuda. Niciodată o insultă sau o vorbă disprețuitoare față de păcătos. Nu se vede din nici un text vreun moralism înțepat, vreo pudoare de comandă. Și nici o condiție prealabilă pusă păcătoșilor, nici o discriminare: Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară.
Fiului risipitor îi iese în cale (și încă departe fiind...). Iar ori de câte ori dă, dă, din belșug, mai mult decât s-ar cuveni, boierește. Ce poate fi mai străin de contabila meschinărie și fariseic drămuita socoteală, și mai bună dovadă de mărinimie, decât aceste cuvinte de la Ioan 3, 34: "Căci Dumnezeu nu dă duhul cu măsură"?
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Elisabeta
MesajTrimis Joi 23 Feb, 2006 1:50 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 22/Noi/2005
Mesaje: 351
Locație: Bacau

Suntem toti fii risipitori?! Nu cred!

A fost o vreme cand nu credeam ca exista fii ascultatori/ nu-i vedeam! Imi placea sa cred ca acestia, daca ar fi existat, trebuie sa fie niste oameni foarte plicticosi...
Am trait sa intalnesc(sa-i vad!) oameni credinciosi, smeriti si plini de iubire pentru aproapele!

De unde venea lipsa de respect pentru cei care nu-si cer averea sa plece in lume si sa-si incerce norocu'?
Cred ca sunt oameni care ar "pleca in lume" dar sunt comozi sau lasi si de aceea raman in "casa tatalui" fara sa simta ca, cu adevarat, apartin acesteia! Sunt acei oameni " caldicei"!

Sa fii credincios,sa iubesti pe aproapele tau,sa-ti pastrezi speranta in cele mai grele imprejurari... este cea mai puternica provocare din cate exista!
Cel care ramane credincios Tatalui este mai puternic decat cel care pleaca!
...la fel si cel care ramane in Oaste, cand are o datorie aici, fata de cel care pleaca!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Sorin
MesajTrimis Dum 26 Feb, 2006 1:32 pm  Răspunde cu citat (quote)
Moderator


Data înscrierii: 11/Iun/2005
Mesaje: 1338
Locație: Galați

Evanghelia de azi, Duminică, 26 martie 2006.
Matei 25:31-46


Mat 25:31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale.
Mat 25:32 Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre.
Mat 25:33 Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
Mat 25:34 Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
Mat 25:35 Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit;
Mat 25:36 Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.
Mat 25:37 Atunci drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei?
Mat 25:38 Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat?
Mat 25:39 Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?
Mat 25:40 Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.
Mat 25:41 Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui.
Mat 25:42 Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau;
Mat 25:43 Străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat.
Mat 25:44 Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit?
Mat 25:45 El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut.
Mat 25:46 Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.


și

Predica la Duminica Infricosatoarei Judecati
Pr. Constantin Galeriu

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/193/Predica-la-Duminica-Infricosatoarei-Judecati

_________________
"Se poate să avem dreptate cand ne plangem unii de alți... Dreptate avem, dar dragoste sigur nu avem... Dacă ai dreptate, gîndește-te că Dumnezeu nu ne-a mântuit prin dreptate. Ne-a mântuit prin dragoste..." Traian Dorz
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Vizitează site-ul autorului Codul Yahoo Messenger
Elisabeta
MesajTrimis Dum 19 Mar, 2006 1:34 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 22/Noi/2005
Mesaje: 351
Locație: Bacau

Azi este Duminica Sf. Grigorie Palama. Evanghelia care s-a citit este cea a Vindecarii slabanogului din Capernaum.

Cateva repere din predica parintelui de la Catedrala din Bacau:

"Hristos este Dumnezeu si medic desavarsit. El vindeca raul din radacina caci radacina bolii este pacatul!"

Sfantul Grigorie Palama a trait in sec XIV.
In aceeasi vreme a trait calugarul Varlaam care a atacat isihasmul/ rugaciunea inimii.
Sf Grigorie Palama a sustinut existenta energiilor necreate ale Lui Dumnezeu si necesitatea trairii Lui Dumnezeu prin coborarea mintii in inima/ ratiunii in suflet prin rugaciunea " Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul!".

Legat de post si de spovedanie parintele a amintit ce spunea parintele Cleopa: Degeaba postim daca fierbem fasolea la focul facut din lemnele din gardul vecinului. Smile
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Olimpiada
MesajTrimis Dum 19 Mar, 2006 7:55 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 09/Aug/2005
Mesaje: 561

Si inca o idee: cei care-l aduc pe slabanog la Iisus, nu-l lasa la usa! Il duc pana acolo, langa El. Parintele accentua ideea asta in predica la Evanghelia zilei de azi, vizand "oboseala" de care dam uneori dovada in lupta cu "slabanogelile" noastre si ale celor pe care-i vrem vindecati!...

Se intampla sa ne asumam caratul slabanogului pe un drum lung si prafos si sa-l abandonam chiar la usa, la un pas de mantuire...

Dumnezeu sa ne intareasca sa ducem pana la capat sarcinile noastre si ale celor pe care El ni i-a dat!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
catiusha
MesajTrimis Lun 20 Mar, 2006 11:25 am  Răspunde cu citat (quote)
de-a casei


Data înscrierii: 12/Iun/2005
Mesaje: 1682
Locație: timisoara

Sf. Ioan Gura de Aur in Omilii la Ev dupa Matei, remarca atitudinea pe care o are Domnul fata de carcotasii de pe margine... Rabdare, intelepciune, cumpatare in vorbe... Nu le spune decat: "Pentru ce cugetati rau in inima voastra?" desi ar fi meritat o sapuneala zdravana!
Asisderea se cuvine sa procedam si noi cu cei care inteleg altfel decat noi... cu cei care sunt departe de mantuire.
El il vindeca pe slabanog, dar si peste ranile fariseilor toarna balsam prin cuvinte blande...

_________________
Cand Iisus era pe CRUCE, tu erai in INIMA Lui...
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Trimite un mesaj Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Ora este GMT + 3 ore

Subiectul următor
Subiectul anterior
Pagina 1 din 17
Du-te la pagina 1, 2, 3 ... 15, 16, 17  Următoare
Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului  ~  "Cercetați Scripturile"

Crează un subiect nou   Răspunde la subiect

Mergi direct la:  

  Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum

  Utilizator:    Parola:      Autentifică-mă automat la fiecare vizită       



phpBB si NoseBleed