Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului

 

Autor Mesaj
<  "Cercetați Scripturile"  ~  Cum m-a "zidit" lectura de azi din Sf. Scriptură?
s.claudiu
MesajTrimis Lun 14 Dec, 2009 12:32 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 12/Noi/2009
Mesaje: 1084
Locație: Deva

Mulțumesc lui Miriam că în dimineața aceasta mi-a adus aminte de cuvintele Sf. Pavel, în cadrul topicului "Citim noi Biblia"Meditând la aceste cuvinte ale Sf. Pavel, am descris aici , ce am învățat și cum m-am zidit astăzi din Sfânta Scriptură

_________________
"Rămâi prieten cu Iisus", pentru că dacă vei fi prieten cu El, am șanse și eu la prietenia ta."
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
micutiu_sorin
MesajTrimis Dum 20 Dec, 2009 1:40 am  Răspunde cu citat (quote)
de-a casei


Data înscrierii: 19/Iul/2006
Mesaje: 5386
Locație: Simeria

„Iar despre ani și despre vremuri, fraților, nu aveți nevoie să vă scriem, căci voi înșivă știți bine că ziua Domnului vine așa, ca un fur noaptea. Atunci când vor zice: pace și liniște, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca și durerile peste cea însărcinată, și scăpare nu vor avea. Voi însă, fraților, nu sunteți în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca și ceilalți, ci să priveghem și să fim treji. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; și cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoșa credinței și a dragostei și punând coiful nădejdii de mântuire; că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să viețuim.“ (I Tesaloniceni 5, 1-10)

***

Numai Dumnezeu cunoaște vremurile și soroacele istoriei, când se sfârșesc diverse lumi sau civilizații și când va fi sfârșitul lumii. Dar, din dorința de a controla timpul, omenirea a încercat să speculeze o dată a sfârșitului ei. Nu a reușit și nici nu va reuși. Prin ascunderea datei ultimei zile a Pământului așa cum îl știm, Dumnezeu ne învață că El privește mai atent către sfârșitul fiecărui om. Pentru Dumnezeu sufletul omului are valoarea lumii întregi, de aceea Mântuitorul ne întreabă: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 37). În continuare, Sfântul Pavel afirmă că „ziua Domnului vine noaptea“, pentru că a doua venire a Mântuitorului va transforma întunericul în lumină. Deși cartea Facerii ne spune că în ziua a patra au fost creați luminătorii cerului, adică soarele și luna, Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric încă de la începutul creației. Astfel, drumul lumii și drumul vieții noastre, distingând lumina de întuneric, trebuie să se îndrepte către zi, dinspre seară spre dimineață. Dar, în ciuda antitezei evidente dintre lumină și întuneric, omul a încercat, imediat după ce a părăsit raiul, să transforme ziua în noapte. Întunericul, care ascunde chipul și faptele persoanei, este timpul cel mai prielnic pentru a săvârși răul. Tocmai în aceste ceasuri sfinții din pustie se rugau și doreau ca zorile să-i întâlnească în priveghere. În această stare ei își treceau viața prin noapte în zi și luminau întunericul cu lumânarea credinței. Într-o rugăciune alcătuită de Sfântul Ioan Damaschin, și rânduită de Biserică a fi citită seara, suntem îndemnați să privim către noaptea ce ne stă în față rugând pe Dumnezeu să lumineze „cu ziua ticălosul nostru suflet“. Ziua pune în valoare frumusețea creației, bunătatea de pe fața omului, privirea sinceră și fapta bună, iar când Dumnezeu ne „luminează cu ziua“, face din noi oameni sinceri și ne deschide ochii ajutându-ne să ne privim cum suntem și unde suntem. Sfântul Pavel insistă mult în acest fragment de scrisoare să devenim „fiii zilei“, adică oameni ai timpului luminat, ai clipei istoriei, deschiși și nu ascunși, cu puterea de a privi realitățile și nu doar umbrele din jurul nostru.

Sursa: Ziarul Lumina

_________________
A ierta inseamna a elibera un prizonier si a descoperi ca acel prizonier ai fost chiar tu
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
micutiu_sorin
MesajTrimis Dum 25 Apr, 2010 8:32 pm  Răspunde cu citat (quote)
de-a casei


Data înscrierii: 19/Iul/2006
Mesaje: 5386
Locație: Simeria

Mărturia recunoștinței slăbănogului de la Vitezda

Să lăsăm gândurile să se ducă spre slăbănogul, a cărui tămăduire minunată este istorisită în Sfânta Evanghelie de astăzi: un om, peste care suferința apăsa greu, de 38 de ani, dar care nădăjduise mereu, an după an, că se va afla vreun semen al său, un om sănătos, ca să-l arunce la vreme potrivită în apa tămăduitoare a lacului Vitezda. Dar timp de 38 de ani nu se găsise nimeni care să împlinească dorința fierbinte a slăbănogului. Nu ne purtăm oare și noi asemenea celor ce trecuseră de atâtea ori nepăsători pe lângă sărmanul bolnav? Când suntem sănătoși când nicio mâhnire nu împovărează inimile noastre, nu uităm oare și noi pe atâția alții, - semeni ai noștri, care ar putea scăpa de suferințe, cu sprijinul nostru?


An după an, slăbănogul văzuse și se încredințase că nădejdea lui în ajutorul semenilor se dovedește deșartă. Dar el nu se mânie, nu blesteamă, nu osândește pe nimeni. În sufletul său se aprinde flacăra vie a unei nădejdi mai luminoase: nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Și izbăvirea de la Domnul nu întârzie să vină. Iisus se apropie de el și după ce cunoaște dorința lui puternică de a se tămădui. Îi spune: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă”. Și slăbănogul dobândește îndată sănătatea după care năzuise fără încetare vreme de 38 de ani. Nu este aceasta o dovadă că niciodată nu se cuvine a pierde nădejdea în îndurarea lui Dumnezeu? Nu găsim noi oare, în cuvântul Sfintei Evanghelii, încredințare deplină că singur Domnul alege ceasul în care coboară asupra noastră multa și marea Sa milă? Să nu încetăm a ne îndrepta nădejdea către El, bine știind că răsplătirea Lui va veni la vreme potrivită.


Să luăm însă aminte la un alt tâlc adânc pe care-l au cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi. Cei ce nu înțeleseseră taina venirii lui Hristos, cei ce nu credeau în dumnezeirea Lui, - văzând minunata tămăduire a slăbănogului – cârteau, zicând că, într-acea zi, fiind Sâmbătă, nu se cădea, după vechea Lege, nimănui să săvârșească vreo lucrare. Cei ce spuneau astfel de vorbe nu pricepuseră că Iisus voise să dea tuturor pildă nepieritoare, că pentru săvârșirea faptei bune și de folos semenului nostru, nicio zi nu este oprită de Dumnezeu. Că, adică, fapta cea bună se cuvine a o săvârși oricând și în orice loc, și mai cu osebire acolo unde este trebuință.


Să mai gândim, deasemenea, și asupra cuvintelor cu care se încheie Sfânta Evanghelie de astăzi: „Și s-a dus omul acela și a spus Iudeilor: Iisus este cel ce m-a făcut sănătos”. Mântuitorul nu i-a cerut slăbănogului, când l-a tămăduit, să-i aducă vreo mulțumire, ori să mărturisească altora puterea dumnezeiască prin care s-a pogorât asupra lui tămăduirea. Dar slăbănogul însănătoșit a simțit în cugetul lui îndemn de a grăi tuturor despre cel ce l-a ajutat. Aceasta era mărturia recunoștinței lui, pe care nu știa să și-o arate într-alt chip. Noi, cei ce suntem creștini, mărturisim noi oare numele Domnului ori de câte ori darul și mila Lui se pogoară asupra noastră? Să încercăm a lua și această pildă de purtarem de la slăbănogul pe care Hristos l-a tămăduit lângă scăldătoarea oilor, de la Vitezda!....

Sursa: "Îndrumătorul pastoral" al B.O.R.
pe anul 1951, vol. II

_________________
A ierta inseamna a elibera un prizonier si a descoperi ca acel prizonier ai fost chiar tu
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Miriam
MesajTrimis Lun 03 Mai, 2010 8:24 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 02/Oct/2007
Mesaje: 5132

Hristos a înviat!

Ieri a fost Evanghelia cu samariteanca. Cine nu a auzit-o de n ori și explicată în cele mai mici detalii?...Poate că suntem tentați să ne închidem urechile și inimile spre niște adevăruri care se tot repetă, dar dacă nu facem asta, și lăsăm Duhul Sfânt să ne vorbească, observăm cât de viu și proaspăt e Cuvântul Domnului.
Adunarea de ieri a început un pic altfel și a fost minunat. După ce s-a făcut rugăciunea, trei copii au citit pe roluri Evanghlelia dumincii samaritencei, costumați sugestiv. Fără vânzoleală, smerit, ei ne-au adus în față momentul discuției de la fântână. Mărturisirile ce au urmat au adâncit acest text al Scripturii în diferite aspecte și detalii. Cel mai tare m-a atins cuvântul unui frate care a subliniat că Domnul Iisus a venit ostenit la fântână dorind să bea un strop de apă rece. A actualizat așa de frumos spunând că deseori Domnul vine la fântăna sufletului nostru, plin de osteneili, însetat, așteptând un strop din iubirea noastră, din atenția noastră, din timpul nostru...Și de atâtea ori pleacă cu setea nepotolită...
Apoi a subliniat că Domnul Iisus nu s-a rușinat să treacă prin Samaria, locul despre care toți spuneau: ,,Să nu treceți pe acolo!”. Apoi a actualizat un pic la vremurile noastre arătând, cu durere, că și noi am pus garduri și hotare spunând: ,,Să nu treceți pe acolo! Să nu mergeți cu ei! Să nu dai mâna cu x sau y! Cum, eu ,,iudeu” să mă întinez stând lângă un ,,samaritean”?! Eu ,,iudeu” să îi întind mâna unui ,,samaritean”?! Nuu! Eu nu mă întinez!...Eu sunt ,,iudeu!”...La aceste rostiri m-am topit și izvoare calde mi-au încețoșat privirea...
Apoi spunea fratele că Domnul nu s-a sfiit să stea de vorbă cu o femeie păcătoasă, o femeie care apoi a făcut o mare trezire în cetatea ei după ce L-a aflat pe Domnul...

Gândurile mele au continuat după predica fratelui...
Domnul Iisus a ,,răsturnat” conceptul ,,spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești”. Doctorul merge la bolnavul ce nu mai poate veni singur la el. Păstorul merge după oaia rătăcită...
Cine stă lângă un păcătos dorind vindecarea lui, iubindu-l pur și simplu, neținând cont de eticheta ,,samaritean”, asumându-și riscul de a fi judecat de ,,iudei” că uite că stă cu el, acela face ce a făcut Hristos...În acela este Hristos! Recunoscându-L, mă voi ținea de poala hainei Lui și-L voi urma...

Slăvit să fie Domnul!

_________________
,,Primește-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt, pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Și unde fericirea e singurul cuvânt, iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”( T. Dorz)
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Sâm 14 Mai, 2011 7:42 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

V-am cântat a jale și nu ați plâns, v-am cântat din fluier nu nu ați jucat

A venit Ioan Botezătorul nemâncând pâine și negustând vin, ziceți: are demon. A venit Fiul Omului mâncând și bând și ziceți: Iată am mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor” (Luca 7, 33 - 34).


Iudeii nu au primit nici mărturia lui Ioan, nici pe cea a lui Iisus Hristos. „Iudeii” de astăzi fac la fel: nu primesc nici o mărturie.
Când combate păcatele tinereții cineva care a avut o adolescență curată atât cât omenește este posibil, i se răspunede: Tu vorbești în necunoștință de cauză, de aceea nu-i înțelegi pe cei prinși în diferite păcate și vicii. Ce vorbești tu împotriva desmățului dacă tu nu știi ce înseamnă asta? Ce vorbești tu împotriva fumatului dacă nu știi ce efort mare trebuie să facă cei care sunt fumători pentru a se lăsa de fumat? Te-ai blocat în spațiu îngust al credinței, te-ai trezit în biserică și ai crescut numai așa, și fără să cunoști ispitele vieții ne înveți pe noi? Cine crezi că te ascultă?
Iar dacă cineva prin mila lui Dumnezeu a fost scos din aceste mreje ale satanei și mărturisind despre trecutul său, îi îndeamnă și pe alții să se ferească de rănile pe care le/a avut el, i se răspune: Da, tu ți-ai trăit tinerețea, ți-ai trăit viața, te-ai destrăbălat cât ai vrut și acuma ne înveți pe noi să fim cuvioși. Tu te-ai îndulcit din toate bucuriile vieții și ne înveți pe noi să fim înfrânați. Lasă-ne și pe noi să ne convingem ca și tine.

Un tânăr care citise despre viața dezordonată pe care un sfânt a avut-o înainte de convertire a exclamat revoltat: uite, și ăsta, și-a trăit viața, și-a permis aventuri amoroase și acum a ajuns sfânt. Altă dată aceeași persoană spunea venind vorba despre un prieten cu alte preocupări decât cele comune: ce mai vorbește ăsta despre problemele tinerilor? El nu au intrat măcar odătă în discotecă să vadă ce-i viața și acum își dă cu părerea!

Când "iudeul" vede un preot cu familie, cu oarecare condiție materială, osândește nemulțumit: așa trebuie să fie un preot, cu mașină și cu locuință mare? De unde are el atâția bani? Așa se îmbogățesc popii din naivitatea omenilor prostuți. Iar dacă vede vreun călugăr care a ales să fie sărac pentru Dumnezeu, iarăși spune disprețuitor: călugării sunt ca niște oameni lași care nu s-au descuracat în viață și s-au dus la mănăstire. De ce nu au rămas în lume să lupte cu greutățile vieții și vadă ce înseamnă să ai famile, copii și alte obligații? Îi vine ușor să ne învețe, trebuia să ne învețe trăind ca și noi în lume! Dacă vede un credincios bogat începe a cârti: lui îi convine să fie credincios, dacă Dumnezeu i-a dat de toate...; iar dacă un alt credincios având o familie numeroasă întâmpină diferite probleme materiale, îndată începe a disprețui: ăștia n-au înțelepciune, i-au dus credința la fanatism. Aduc copii pe lume și nu sunt în stare să-i crească.

Domnul ne cheamă la sine pe multe căi. Nu cumva această înțelegere sucită și veșnic revoltată a „iudeilor” te-a întunecat și pe tine?! Nu cumva această înțelegere nu te lasă să fii sensibil la chemările Domnului și să urmezi lor?!

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
micutiu_sorin
MesajTrimis Mar 01 Noi, 2011 10:53 pm  Răspunde cu citat (quote)
de-a casei


Data înscrierii: 19/Iul/2006
Mesaje: 5386
Locație: Simeria

"...uitati-va si intrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna: umblati pe ea si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!" ( Ieremia 6, 16)

Ca un sunet de clopot, in mijlocul tacerii, asa rasuna cuvintele acestea despre odihna viitoare in inima mea, mangaindu-ma si imbarbatandu-ma. In nelinistea vietii pamantesti, cel credincios are parte de pacea eterna, de o viata traita in siguranta si in biruinta. Fiecare ceas trait in legatura cu Domnul Iisus, este o gustare din odihna eterna, in bratele lui Dumnezeu. Sa nu crutam nimic pentru a ajunge in aceste brate parintesti.
Daca nu vom cauta cararile vechii, batatorite de pasi sfintilor nostri inaintasi si nu vom alerga pe ele cu simtul responsabilitatii dupa odihna daruita de Dumnezeu, avem toate sansele sa trecem din nelinistea vremii de acum in nelinistea groaznica a eternitatii.
Suntem chemati ca si aici si dincolo, in eternitate, sa ne odihnim in iubirea lui Dumnezeu.

_________________
A ierta inseamna a elibera un prizonier si a descoperi ca acel prizonier ai fost chiar tu
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Vin 15 Feb, 2013 5:08 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

Rugăciunile lui Dumnezeu și rugăciunile noastre

S-a vorbit mult mult despre rugăciune și despre condițiile pe care ar trebui să le împlinească o rugăciune pentru ca ea să ajungă până la Dumnezeu. Am convingerea că deși mulți oameni se roagă, totuși puține dinte aceste rugăciuni străbat până la Dumnezeu. Oare de ce? Vor fi multe de spus: că rugăciunile sunt superficiale, că nu sunt rostite cu credință și cu stăruință, că păcatele nepocăite zădărnicesc rugăciunile.

Iată un alt aspect la care până acum poate nu ne-am gândit:
Nu numai oamenii se roagă lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu îi roagă pe oameni, nu numai oamenii vorbesc cu Dumnezeu, ci și Dumnezeu vrea să vorbească cu oamenii. Oare câți din cei care se mai roagă au conștiința că și Dumnezeu le vorbește. Oamenii ar vrea un Dumnezeu care să-i tot asculte, dar care să nu le pretindă și să nu le ceară nimic. Cred că nici un om nu s-a rugat vreodată lui Dumnezeu așa de sfâșietor cum Dumnezeu se roagă de noi oamenii. Dumnezeu este pe urma pașilor noștri și ne roagă stăruitor, ne roagă cu duioșie să ne schimbăm viața, să ne lăsăm de diferite răutăți, ne roagă să pornim cu hotărâre pe calea mântuirii, dar oamenii fără să ia aminte la rugăciunile lui Dumnezeu își caută mai departe de rugăciunile lor meschine, egoiste și seci. Ce rugăciuni sfâșietoare are Dumnezeu! Oare câți din cei care mai spun rugăciuni și-au lăsat inima străpunsă de rugăciunile lui Dumnezeu? Iată cât de sfâșietor ne roagă Dumnezeu prin Apostoli și Prooroci: „Vă rog, în numele lui Hristos împăcați-vă cu Dumnezeu” (II Cor. 5, 20). Sau: „O, dacă I-ați auzi glasul Lui care zice: Să nu vă învârtoșați inimile voastre” (Ps. 94, opt). Da, Prorocii și Apostolii ne-au tâlcuit rugăciunle lui Dumnezeu către noi. Avem noi cărți de rugăciuni? Și Dumnezeu are cartea Lui în care găsim multe rugăciuni pe care Dumnezeu ni le spune mereu. Numai cine cunoaște și împlinește rugăciunile lui Dumnezeu are nădejdea că este ascultat de El.

Ce sfâșietor ne cheamă Dumnezeu la casa Lui în zi de sărbătoare prin glasul clopotelor, iar omul meschin și surd spune că se poate ruga și acasă. Diavolul îl ține pe om acasă pentru știe necuratul că rugăciunea de acasă deseori este deseori cerșetorie, pe când rugăciunea din comunitatea celor credincioși este rugăciune dublă: și Dumnezeu ascultă rugăciunea omului, dar și omul ascultă rugăciunea (cuvântul) lui Dumnezeu. Când omul ascultă cu bucurie și evlavie pe Dumnezeu atunci și Dumnezeu primește cu bucurie rugăciunea lui.

Ce se întâmplă atunci când omul știe numai de rugăciunea sa, iar la cuvântul lui Dumnezeu nu vrea să ia aminte? Ne lămurește Prororcul Zaharia: „Și s-a întâmplat că după cum Eu am strigat și ei n-au auzit tot așa ei vor striga și Eu nu-i voi auzi pe ei zice Domnul Savaot” (Zaharia 7, 13). Noi vrem ca Dumnezeu să ia aminte la cuvintele noastre, iar Dumnezeu vrea să luăm aminte la cuvintele Lui. Oare cine a trebui să asculte mai întâi? Ne răspunde orbul inspirat de Duhul: „Dumnezeu nu-i ascultă pe cei păcătoși dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui pe acela îl ascultă” (Ioan 9, 31).

Dumnezeu vrea să fie ascultat. Nu este o rugăciune mai iubită de Dumnezeu și mai ușurătoare pentru om decât aceasta: Doamne facă-se voia Ta în viața mea! Dar pentru asta trebuie să luăm aminte mereu la ceea ce Dumnezeu ne roagă. Asta este o adevărată artă duhovnicească. Și fericit, și de trei ori fericit este omul acela care a deprins această lucrare duhovnicească de rară finețe! Aceasta este desăvârșirea creștină. Atât de ușoară și totuși atât de grea.

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Sâm 16 Feb, 2013 11:41 am  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

TO FRONIMA

Versetul din Rom. 8, 6 l-am găsit tradus în trei variante diferite:

1. „Dorința cărnii este moarte, dar dorința Duhului este viață
2. „Cugetarea trupească este moarte, iar cugetarea duhovnicească este viață
3. „Umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață


Explicația: substantivul to fronima are o bogăție semnatică foarte mare. Substantivul se poate traduce prin: cugetare, sentiment, năzuință, scop. Așadar toate cele trei traduceri nu numai că sunt posibile, dar sunt chiar impuse de to fronima. Pentru a înțelege bine ceea ce a vrut să spună Apostolul Pavel trebuie luate în seamă toate cele trei traduceri. Omul trupesc pentru a deveni duhovniceasc trebuie să-și schimbe și dorința și cugetarea și scopul.
Doamne, ajută-mă să cuget la Tine și la cuvântul Tău, să Te doresc pe Tine și să să am ca scop al întregii mele vieți Împărăția Ta! Ajută-mă, Doamne, să fiu duhovnicesc!

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Lun 18 Feb, 2013 9:33 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

STĂRUINȚA ÎN RUGĂCIUNE (schiță)

Domul Iisus Hristos o laudă pe femeia cananeiancă pentru că a stăruit în rugăciune și nu s-a lăsat învinsă de refuzul Lui de a-i răspunde. În cele mai multe locuri în care Domnul ne vorbește despre rugăciune, El ne cheamă la stăruință, perseverență și îndrăznire.

„Și le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea... Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând.” (Luca 18, 1- 9).

„Chiar dacă sculându-se nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se îi va da cât îi trebuie... Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vise va deschide”(Luca 11, 7-9).

„Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu și stăruiește în cereri și răgăciuni, noaptea și ziua”( I Tim 5, 5; Luca 2, 37).

„Oamenilor le pari plicticos și supărător dacă le ceri necontenit; pe Dumnezeu Îl superi mai mult când nu-i ceri necontenit. Dacă stărui în cerea ta, se poate că nu primești îndată, dar negreșit primești. De aceea a închis ușa ca să te facă să bați...”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omulii la Matei, XXIII, IV).
„Fără rugăciune nu avem nici un bine și nici nu ne mântuim” (Idem).

„Rugăciunea ta s-ajungă pân la Cel ce se ascunde
Să tot bată și să ceară până i se va răspunde” (Traian Dorz).

Mă uimește Luca 11, 8. Dumnezeu este mișcat și sensibilizat mai mult de stăruință și îndrăzneală decât de ”prietenia” cu El? După o erminie elementară așa ar trebui să înțelegem, nu? Câte căi de mântuire nu ne-a lăsat Dumnezeu! Pentru o înțelegere deplină se cere a pune alături de Luca 11, 8 versetul din Ioan 9, 31. Oricum un lucru este limpede: alături de o viață curată îndrăzneala și stăruința au mare trecere la Dumnezeu.

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Lun 18 Feb, 2013 10:39 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

UMILINȚA ÎN RUGĂCIUNE (schiță)

Pilda vameșului și a fariseului a intrat pentru simplitatea și frumusețea ei în cultura universală. Simplitatea, buna cuviința și modestia sunt calități apreciate de oricine are simțul valorii, chiar și de necredincioși. Totuși în creștinism smerenia are niște conotații proprii.
Pilda este spusă ”către cei ce credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți”.
Mai este de notat un lucru: după pilda cu stăruința în rugăciune, Sfântul Luca pune îndată pilda cu umilința în rugăciune.
Așadar, alături de stăruință se cere umilința.

Biblia ne spune că Maica Domnului și Domnul Iisus au o însușire comună. A se compara următoarele versete:

A căutat la smerenia roabei Sale (Luca 1, 4Cool și
Învățați de la Mine că eu sunt blând și smerit cu inima (Mat. 11, 29).

Așadar Domnul Iisus se înrudește cu Mama sa nu numai printr-o descendență naturală, ci se întâlnește cu Mama sa pe coordonata celei mai mari virtuți: pe coordonata smereniei. Cât de puțini se întâlnesc cu Domnul prin acesta asemănare! Oare nu din pricina smereniei, rugăciunile Maicii Domnului au așa mare trecere la Dumnezeu? Dacă un păcătos a fost ascultat pentru smerenia sa (vameșul), cu câtă dragoste nu primește Dumnezeu rugăciunea unui om care la viața sa neprihănită mai adaugă și virtutea cea rară a smereniei!

Sf. Luca surprinde aspecte tulburătoare din viața Domnului:

- vameșul este ascultat, iar fariseul respins;
- fiului desfrânat i se pregătește ospăț, iar fiul cuminte rămâne afară;
- cei „curați” și „drepți” rămân cu nemulțumirea și revolta, iar coruptul Zaheu primește mântuirea;
- leproșii iudei care s-au tămăduit se arată a fi nerecunoscători, iar leprosul samaritean (schismatic) se întoarce și mulțumește, motiv pentru care primește și mântuirea;
- preotul și levitul trec pe lângă cel rănit nepăsători, pe când samarineanul face milă cu acesta;
- „Ceea ce la oameni este înalt, urâciune este la Dumnezeu” (Luca 16, 15).
- Cei ”sănătoși” sunt mustrați de Mântuitorul, în timp ce bolnavilor li se binevestește.

Toate aceste exemple demontează toată logica omenească care se bazează pe o dreptate omenească. Între dreptatea oamenilor și cea a lui Dumnezeu este o prăpastie de netrecut (Rom 10, 3).

Mulțumirea de sine, sufieciența de sine, siguranța triumfalistă, criterile de evaluare ale dreptății omenești sunt răsturnate și făcute praf în fața dreptății dumnezeiești. Să luăm aminte că cei care sunt un pic mai buni sunt veșnic urmăriți de săgeata ucigătoare a dreptății omenești! (cf Rom 10, 3).

Iată chipul omului smerit:

"Nu te mândri niciodată față de nimeni, nici față de cel mai mare păcătos! Adeseori smerenia mântuie pe cel cu multe și mari păcate. Nu socoti niciodată că tu ești mântuit și celălalt pierdut. Niciodată. Dacă cu gura ta hotărăști că ești mântuit, vei fi osândit de hotărârea lui Dumnezeu...Să-ți fie deprinse cu smerenia și înfățișarea și haina și mersul și statul și hrana și așternutul și casa. Cuvântul, cântecul și vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate.... Nu fii mândru și grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroșenie. Fii îndatoritor cu prietenii, blând cu slugile, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiți, cercetează pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni; vorbește cu blândețe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea; când vorbești nu te lăuda și nici nu pune pe alții să te laude; nu primi cuvinte necuviinciose; ascude pe cât poți însușirile și faptele tale cele bune; când păcătuiești învinovățește-te și nu aștepta mustrările altora... Nu fii aspru când dojenești, nici grabnic și pătimaș când mustri, că și aceasta este tot mândrie. Nu osândi pe alții pentru toate fleacurile, ca și când tu ai fi cu desăvârșire drept. Privește cu ochi înțelegători pe cei ce greșesc și ridică-i duhovnicește din păcatul lor, așa cum îndeamnă Apostolul: luând seama la tine însuși ca să nu cazi și tu în ispită (Gal 6, 1). Să pui atâta râvnă în a nu fi slăvit de oameni câtă râvnă pun alții în a fi slăviți, de-ți amintești de Hristos, Care a spus, că cel care caută de bună voie laudă de la oameni, pierde răsplata de la Dumnezeu...(Mat. 6, 2)... Ai fost numit într-o slujbă înaltă și te cinstesc și te slăvesc oamenii? Poartă-te cu cel de sub stăpânirea ta, ca și cum ai fi egal cu el... Domnul a poruncit: cel care vrea să fie între voi întâiul, să fie slugă tuturor (Marcu 10, 44).
Pe scurt, urmărește așa de mult smerenia, ca și cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndrăgește-o și te va slăvi. Așa vei merge pe calea care duce cu bine la slava cea adevărată, slava îngerilor, slava lui Dumnezeu. Hristos te va mărturisi înaintea îngerilor, că ești ucenic al Lui și te va slăvi dacă vei fi următor al smereniei Lui, Care a spus: Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre (Mat 11, 29)". (Sfântul Vasile cel Mare, Despre smerenie, PSB 17, Omlia XX)

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Mar 19 Feb, 2013 6:10 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

RUGĂCIUNI NEASCULTATE (schiță)

Este normal să mulțumești lui Dumnezeu când vezi că ți-a împlinit o dorință sau ți-a ascultat o rugăciune. Dar, o cale mai puțin obișnuită și desigur superioară celei dintâi, este aceea de a avea o percepere pozitivă a faptului că Dumnezeu nu ți-a ascultat o rugăciune. Sunt mulți care mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a ascultat rugăciunea lor, dar sunt puțini care ajung să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru că nu le-a ascultat rugăciunea. Sfântul Apostol Pavel ne vorbește în epistola către Evrei despre cei din a doua categorie: „Prin credință... unii nu au primit izbăvirea... pentru că Dumnezeu pregătise pentru ei ceva mai bun” (Evrei 11, 33- 40).

Noi știm că prin credință primim orice, dar, iată, că Biblia ne spune că se poate să nu primești ceea ce dorești, iar asta tot prin credință.

Zaharia și Elisabeta au cerut un urmaș, un moștenitor obișnuit, dar Dumnezeu nu le-a împlit rugăciunea fiindcă pregătise ceva mai bun pentru ei, pregătise un profet. Ei au cerut un sprijin la bătrânețe, iar când nu mai aveau nici o nădejde, Dumnezeu a dăruit lumii întregi prin ei, pe Înaintemergătorul Domnului.
Sfântul Apostol Pavel a rugat pe Dumnezeu de trei ori să-l izbăvească de ghimpele din trupul său, dar nu a primit izbăvire pentru că Dumnezeu pregătise pentru el ceva mai bun. Dumnezeu a lăsat să vină asupra Apostolui nevoi, slăbiciuni, prigoniri, defăimări, strâmtorări (II Cor. 12, 9, 10). În acest „vas de lut” lovit din toate părțile Dumnezeu și-a arătat puterea Sa, harul Său, slava Sa. Și astfel orice om atent putea să înțeleagă că ceea ce lucra prin Apostol nu era lucrare venită de jos, ci de sus. „Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le rușineze pe cele tari” (I Cor. 1, 27).
Părintele Mihail cerea de la Dumnezeu când era copil să-i dea pâine și căldură, dar Dumnezeu nu l-a ascultat pentru că pregătise pentru el ceva mai bun. Îl pregătea să devină tată a patru sute de copii.

Când te rogi stăruitor lui Dumnezeu ca să-ți dea un dar pământesc pe care în mod obișnuit îl primesc toți muritorii, nu te întrista prea mult și nu acceptat în sufletul tău conflicte chinuitoare! Crede puternic că Dumnezeu are pentru tine ceva mai bun! E nevoie de multă încredere, de foarte multă încredere ca să primești în mintea ta că Dumnezeu vrea să-ți dea ceva mai bun decât ți-ai închipui tu. De altfel numai astfel dovedești sinceritate atunci când spui facă-se voia ta!

A mulțumi pentru lucrurile plăcute pe care le-ai primit este un lucru firesc, însă a-I mulțumi pentru scârbele și durerile pe care le întâlnești în calea vieții, aceasta este fapta unui suflet recunoscător și foarte devotat lui Dumnezeu” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Desigur, una este că Dumnezeu nu ți-a dat ceva anume și cu totul altceva este a risipi în păcat și indiferență darurile pe care Dumnezeu ți le-a dat. În al doilea caz este zadarnic să crezi că Dumnezeu ți-a pregătit ceva mai bun. Și totuși pocăința puternică obișnuiește să facă și astfel de minuni. Tâlharul pocăit a convertit chinul amar al pedepsei în iertare și mântuire.

„Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinerețe și soț și legământ
Le risipim în patimi, în râs și-n desfrânare
Când le-am pierdut le plângem timpul sfânt.”(Traian Dorz)

Ceea ce îți pregătește Dumnezeu poate să fie mai aspru decât ceea ce ai fi vrut tu, dar în mod sigur drumul aspru nu-ți este de folos numai ție, ci și altora. Drumul dulce și neted îți poate folosi numai ție, iar de multe ori nici ție nu-ți folosește, dar drumul cel aspru asumat cu bărbăție folosește și celorlalți.

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
vasiliosnyka
MesajTrimis Mie 20 Feb, 2013 3:27 pm  Răspunde cu citat (quote)
De-a casei


Data înscrierii: 28/Mai/2008
Mesaje: 251

DRAGOSTEA CARE PLÂNGE NEMÂNGÂIATĂ

"Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca acest vameș!" (Luca 18, 11).

Mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii. Căci aș dori să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru frații mei cei de un neam cu mine” (Rom. 9, 5).

Când într-o familie cineva se îmbolnăvește cei sănătoși pătimesc împreuă cu cel bolnav ca și cum ei înșiși ar fi bolnavi. Fratele sănătos suferă alături de fratele bolnav și nu spune niciodată: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu m-am îmbolnăvit eu. Dragostea nu primește niciodată mulțumire în sine atunci când cel iubit suferă.

Femeia cananeiancă nu a spus: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt demonizată ca fica mea! Ci dimpotrivă, ea a strigat plină de amărăciune: "Miluiește-mă, Doamne! Fica mea este rău chinuită de demon!" Dacă lumea este o mare familie al cărei Părinte este Dumnezeu, niciodată cel duhovnicesc nu va mulțumi lui Dumnezeu că nu-i ca ceilalți oameni, ci dimpotrivă, va fi trist și îndurererat pentru cei necredincioși.

Sf. Apostol Pavel compară Biserica cu un trup. Cel care are râvnă pentru cele sufletești știe că necredinciosul este împreună mădular cu el, de aceea va dori din sufletul să-l vindece și pe acela, iar până nu se va întâmpla aceasta nu se lasă mângâiat de nimic. Apostolul Pavel nu a spus niciodată: Doamne îți mulțumesc că nu sunt răzvrătit ca ceilalți israeliți. Dar ce a spus? „Mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii. Căci aș dori să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru frații mei cei de un neam cu mine” (Rom. 9, 5). Cutremurător: Apostolul Pavel suferă așa de mult încât ar dori ca el să piară și aceia să vină la credință. El suferă pentru toate relele pe care le vede între creștinini: „Cine se smintește și eu să nu ard?”(II Cor. 11, 29).

Proorocul David care Îl slăvea și-I mulțumea lui Dumnezeu cu atâta dragoste și recunoștință, atunci când își întorcea privirile spre cei necredincioși se lăsa străbătut de amărăciune și întristare. "Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoșilor care părăsesc legea Ta!" - spunea el (Ps 118, 53). Nu se vede nici urmă de mulțumire în această rugăciune. „Toți cei ce L-am aflat pe Domnul și trăim o viață cu El avem o mare bucurie sufletească, dar, pe de altă parte, avem și o mare întristare sufletească. Suntem amărâți și întristați de cele ce vedem și auzim în această lume păcătoasă... Ne vine să plângem de cumplita orbie sufletească pe care o vedem între oameni. Ni se rupe inima de durere când auzim pe oameni suduind pe Făcătorul lor.” (Părintele Iosif Trifa, Sodoma și Gomora, Sibiu, 2013, p. 27). Dacă disprețul și osândirea sunt rele, nici indiferența nu este mai bună. Rugăciunea îndurerată și dragostea tristă sunt cele ce mai pot face ceva: "Voi cei duhovnicești, îndretați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții" (Gal 6, 1).

„Ținta poruncii este dragostea” (I Tim 1, 5), iar dragostea nicicum nu se poate bucura de nedreptate (I Cor. 13, 6). Fariseul nu se ostenea cu poruncile lui Dumnezeu pentru a ajunge la dragoste, ci pentru a-și hrăni propria trufie. A pornit bine, dar n-a ajuns la țintă. S-a ostenit dar fără o motivație duhovnicească de aceea lucrarea lui s-a încheiat cu un mare faliment. Ce înșelare! Domnul plânge pentru Ierusalim, prorocul David se mâhnește nemângâiat pentru cei păcătoși, mama credincioasă se roagă cu disperare pentru sănătatea ficei sale, Apostolul Pavel vrea să piară el însuși pentru mântuirea celor din neamul său, Lot își chinuia sufletul printre cei răi, cei duhovnicești, deasemea, plâng pentru cumplita orbie sufletească ce a cuprins lumea, numai fariseul mulțumește liniștit. Proorocul David plânge pentru păcatul său, Ap. Petru își plânge lepădarea, Ap Pavel își amintește îndurerat că a prigonit Biserica, dar fariseul se laudă.

În cartea Apocalipsei se spune că Domnul va șterge lacrimile din ochii celor răscumpărați (Ap. 21, 4). Să lăsăm ca lacrimile durerii pentru cei nemântuiți să curgă lin, molcom și blând, să curgă cu tristețe și cu nădejde. Iar dacă mai înainte de aceasta ne vom aminti și de păcatele noastre vom plânge și mai mult. Să curgă mereu aceste lacrimi și să nu ni le ștergem până când nu ni le va șterge Domnul și Mântuitorul nostru!

_________________
Olimpiado, nimic nu egaleaza in glorie rabdarea in suferinte!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Ora este GMT + 3 ore

Subiectul următor
Subiectul anterior
Pagina 6 din 6
Du-te la pagina Anterioară  1, 2, 3, 4, 5, 6
Pagina de start a forumului Forumul Oastei Domnului  ~  "Cercetați Scripturile"

Crează un subiect nou   Răspunde la subiect

Mergi direct la:  

  Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum

  Utilizator:    Parola:      Autentifică-mă automat la fiecare vizită       



phpBB si NoseBleed