1. Necesitatea aparitiei Oastei Domnului. Fondatorii
2. Activitatea Oastei Domnului pâna la instaurarea regimului comunisti
3. Oastea Domnului în anii comunismului
4. Oastea Domnului dupa Revolutia din Decembrie 1989

5. Actualitatea Oastei Domnului

Oastea Domnului, ca miscare duhovniceasca în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, a devenit o realitate vie a zilelor noastre care, prin existenta si roadele sale, a început sa se impuna tot mai mult atentiei opiniei publice. Unii o cunosc mai mult, altii mai putin; unii îsi dau parerea despre ea în cunostinta de cauza, altii numai din auzite, vazând-o înca prin ochelarii unor prejudecati mostenite dintr-o epoca de trista amintire.

Tertulian – marele scriitor bisericesc – ne avertizeaza însa, înca din secolul al doilea, în Apologetica sa, spunându-ne: “Adevarul cere un singur lucru: înainte de a fi osândit, sa fie cercetat.”

1. Necesitatea aparitiei Oastei Domnului. Fondatorii

Dupa Primul Razboi Mondial, încheiat în 1918, când jertfele ostasilor nostri au faurit România Mare, contextul social-economic si moral-spiritul oferea un tablou ce nu se ridica la înaltimea eroismului acestui popor si a destinului pe care Dumnezeu i 1-a rânduit aici, la gurile Dunarii. Mai mult, un fenomen nou îsi facea simtita prezenta: aparitia unor credinte straine ce încercau sa pescuiasca în aceste ape tulburi. În aceste noi împrejurari se simtea nevoia acuta a unor schimbari radicale, menite sa deschida drumul pentru consolidarea si dezvoltarea României Mari. Si cum întotdeauna în istoria noastra bimilenara Hristos si Biserica Lui ne-au însotit si calauzit în momentele de rascruce, si de data acesta, tot de aici trebuia pornit. În 1920 a fost înscaunat ca Mitropolit al Transilvaniei tânarul profesor de teologie de la Facultatea din Sibiu, dr. Nicolae Balan. Îsi luase doctoratul la Universitatea Oxford din Anglia, tara în care Biblia era cartea cea mai citita. Însufletit de gânduri mari si de idei înnoitoare, noul ierarh îsi cauta colaboratori la fel de entuziasti si daruiti pentru începerea unei ofensive spirituale în Biserica Neamului, spre a o face capabila sa raspunda nevoilor prezentului. Unul din cei chemati la aceasta lupta era si, parintele Iosif Trifa, cunoscut bine de înaltul ierarh înca din timpul de pe când îi era student la Sibiu. Astfel, în august 1921, dupa zece ani de pastorire în Vidra de Sus, e numit, cu data de 1 septembrie, duhovnic la Facultatea de Teologie, apoi din 1 ianuarie 1922 – odata cu înfiintarea foii “Lumina Satelor” – ajunge redactor al acesteia, ramânând în fruntea ei pâna în anul 1934. Ziarul a fost bine primit, în timp de un an câstigându-si multi cititori. Dar totusi, preotul Iosif Trifa simtea ca nu e suficienta doar o initiativa cultural-religioasa. Plugul Bisericii trebuia sa traga o brazda mai adânca. Era nevoie de crearea unui front mai larg împotriva pacatelor de tot felul care bântuiau poporul nostru. Noaptea revelionului lui 1923, îl gaseste în genunchi, framântându-se si cerând ajutor Mântuitorului, pentru a începe o lucrare misionara care sa declare razboi pacatului sub toate formele sale de manifestare. Astfel, lanseaza în numarul 1 pe ianuarie 1923 al foii Lumina Satelor acea Chemare catre toti cititorii care voiau sa se înroleze în Lucrarea Duhovniceasca a Oastei Domnului. Aceasta “chemare” este actul de nastere al Oastei Domnului. Mitropolitul Nicolae Balan a binecuvântat initiativa preotului Iosif Trifa fara de nici o rezerva, în anii ce-au urmat.

2. Activitatea Oastei Domnului pâna la instaurarea regimului comunist

Într-o prima etapa, pe termen “scurt”, scopul imediat al miscarii era combaterea alcoolismului, tabagismului, sudalmei si a altor abateri de la morala si de la normele de convietuire crestina si sociala. Pe termen lung, în a doua etapa, fara sa se piarda din vedere obiectivele initiale, fronturile de lupta s-au largit: redescoperirea, pastrarea si trairea activa a credinti noastre ortodoxe si a sfintelor ei traditii mântuitoare, prin dinamizarea clerului si a tuturor mirenilor, la toate nivelele. În felul acesta se ajunge la redescoperirea conceptului de convertire, de nastere din nou (metanoia) prin Taina Pocaintei, având în centru Jertfa lui Iisus cel Rastignit, adica pe Iisus Hristos cel Euharistic si pe Iisus Hristos Cuvântul. Însusi mitropolitul Nicolae Balan motiva în 1930 aparitia acestei miscari duhovnicesti, scotându-i în evidenta si scopurile: “În fata vremurilor schimbate ne trebuie o preotie mai activa, ne trebuie un curent de regenerare religioasa, sufleteasca. Acest curent l-a facut Miscarea Oastei Domnului, initiata si condusa de preotul Iosif Trifa (…)”. Roadele n-au întârziat sa iasa la lumina: sute de cârciumi închise, numerosi oameni si-au schimbat viata devenind buni crestini si buni cetateni. Tarani, muncitori, militari, medici, avocati, notari, primari, elevi, studenti, învatatori, profesori, preoti, scriitori si alte categorii de oameni se înscriau în aceasta miscare ce promitea sa schimbe întreaga fata a României, luând sectelor “apa de la moara” si demonstrându-le ca Biserica Ortodoxa nu a devenit o mama stearpa ci e capabila, prin învatatura si mijloacele ce le are, sa nasca fii si sa-i duca pe toti la mântuire. Desigur, o astfel de miscare era ceva nou pentru tara noastra. Au aparut si contestatarii. Unii o faceau dintr-o sincera îngrijorare, temându-se de o evolutie nedorita, altii, pentru ca erau loviti direct în interesele lor (cârciumarii si fabricantii de spirtoase), iar altii, pur si simplu, din rea-credinta. În apararea Oastei s-a ridicat arhimandritul Iuliu Scriban, o figura marcanta a scrisului bisericesc românesc dintre cele doua razboaie mondiale. Roadele însa erau prea evidente ca sa nu se poata tine seama de ele. Pâna în 1935 au aparut peste 37 titluri de carti si calendare într-un tiraj de 1.032.000 de exemplare, iar foile “Lumina Satelor” si “Oastea Domnului”, într-un tiraj de 15.580.800 de exemplare. Conflictul aparut între parintele Iosif Trifa si ierarhul sau, mitropolitul Nicolae Balan, consta în unele probleme de ordin administrativ si în opozitia neîmpacata între duhul lumii si Duhul lui Hristos si al Evangheliei Sale. Preotul Iosif Trifa dorea o ortodoxie militanta bazata pe trairea învataturilor Evangheliei si ale Sfintei Traditii, singura cale prin care puteam avea o Biserica vie si luptatoare. De fapt, asa o dorea însusi ierarhul sau, dându-i binecuvântarea înca de la începuturile ei sfinte. Dar, mai târziu, dupa 1935, sub influenta unui anturaj nefast, l-a caterisit tocmai pe acela pe care îl sprijinise mai înainte fara rezerve. În Motiunea din 12 septembrie 1937, parintele Iosif face o clara precizare a pozitiei Oastei Domnului fata de Biserica si a rosturilor ei nationale si spirituale: “Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a nascut si traieste sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este altceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsa, o comuniune, o fratietate evanghelica, cu gândul precis de a trai mai intens învataturile Bibliei si ale Bisericii. Ne trudim sa iesim doar din comunul vietii, sa crestem în Domnul pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretentie dogmatica sau canonica, nu avem nimic de adaugat canoanelor. Oastea Domnului nici nu a vrut, nici nu vrea sa faca reguli peste sau contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea sa traiasca cu toata fiinta regulile existente ale Bisericii.” Parintele Iosif nu voia o reforma a învataturii Bisericii, ci a vietii noastre, din temelii, prin Taina Pocaintei si a Nasterii din Nou cum mentionam în rândurile precedente. Multi credeau ca dupa moartea preotului Iosif Trifa (12 februarie 1938), Oastea Domnului se va dizolva. Ea a continuat însa, avându-i ca mentori pe învatatorul Ioan Marini si poetul Traian Dorz, ambii decedati (primul în 2 februarie 1947, iar al doilea în 20 iunie 1989). Aceasta Lucrare duhovniceasca era ceva cu totul inedit pentru ortodoxia româneasca. De aici acceptarea ei fara rezerve de catre unii credinciosi si pastori, sau respingerea ei totala de catre altii.

3. Oastea Domnului în anii comunismului

Instaurarea regimului ateu de dupa 1947 gaseste în Oastea Domnului nu un aliat, ci un “dusman primejdios în calea construirii socialismului si a comunismului”. Prin însusi statutul ei, Oastea nu face nici un fel de politica militanta. Aceasta nu înseamna ca ea nu critica raul politic de pe pozitiile Evangheliei lui Hristos. Iata de ce din 1948 aceasta Lucrare a fost scoasa în afara legilor statului comunist. Membrii si mentorii spirituali ai Lucrarii au activat însa în ilegalitate, conform principiului evanghelic: “Trebuie sa ascultam mai mult pe Dumnezeu decât pe oameni” (Fapte 5, 29). În consecinta au preferat sa fie dati afara din servicii, aruncati în închisori sau supusi la amenzi grele, decât sa dea cezarului si ceea ce i se cuvenea lui Dumnezeu. Justitia comunista le-a aplicat pedepse penale, care au totalizat sute de ani de închisoare si amenzi de sute de mii de lei (la valoarea monedei de atunci). Multi ostasi au murit în închisori sau în lagare de munca fortata. Ei n-au renuntat însa la credinta si la idealul lor crestin. Sub presiunea Departamentului Cultelor si a politicii de partid, precum si din cauza indiferentei sau a lasitatii anumitei parti din oficialitatea bisericeasca, timp de aproape 40 de ani Oastea a fost identificata cu sectele, sau i s-au pus în seama acuzatii politice fara nici un temei real.

4. Oastea Domnului dupa Revolutia din Decembrie 1989

Schimbarile petrecute în tara noastra dupa Revolutie, au avut un efect pozitiv si asupra Oastei Domnului, care a fost repusa în drepturile ei. Primul act emanat din partea Sfântului Sinod, publicat în numarul 1 al ziarului “Vestitorul Ortodoxiei” din 1990, prevedea ca Oastea Domnului sa fie cooptata în activitatea misionara a Bisericii. Urmeaza apoi alte acte reparatorii: în sedinta Sfântului Sinod din 28 septembrie 1990, Oastea este recunoscuta ca un madular viu si fidel al Bisericii Ortodoxe, aprobându-i-se si statutul de functionare. În aceeasi sedinta, parintelui Iosif Trifa îi este ridicata nedreapta caterisire si i se reabiliteaza memoria. Prin sentinta civila nr. 1002 din martie1990 a Judecatoriei Sibiu, completata cu sentinta civila nr. 626 a aceleiasi Judecatorii, Oastea Domnului devine Persoana Juridica cu caracter neguvernamental si non-profit, având centrul actual în Sibiu. Mijloacele de întretinere provin din donatiile membrilor si ale simpatizantilor ei. Asociatia este raspândita pe întreg teritoriul României, având membri si dincolo de granite, în rândurile diasporei românesti. Pâna în 1994, P.S. Sa Serafim Fagarasanul a fost delegat din partea Sfântului Sinod pentru problemele Oastei, iar dupa promovarea în scaunul de Mitropolit pentru Biserica Ortodoxa Româna din Europa Centrala si de Nord, calitatea de delegat i-a revenit P.S. Sale parintelui episcop Calinic de Arges. Parintele prof. dr. Vasile Mihoc iar, mai recent, si P.S. Sa episcop vicar Visarion Rasinareanu, raspund din partea Sfântului Sinod de publicatiile Oastei Domnului. Prin aprobarea Secretariatului de Stat pentru Culte si a Ministerului Culturii, se înfiinteaza în 1991, la Sibiu Editura ŤOastea Domnuluiť, de asemenea cu caracter non-profit si neguvernamental. În cadrul acesteia apare lunar ziarul “Iisus Biruitorul”, ca Asociatiei, iar cu 1 ianuarie a.c. devine saptamânal cu mentiunea pe manseta ziarului “Apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru copii ti tineret se editeaza trimestrial, revista”Timotheos”. În aceasta editura au vazut lumina tiparului peste saizeci de titluri de carti religioase, folositoare pentru educatia crestina a membrilor ei si a celorlalti credinciosi din Biserica Ortodoxa. Conform statului sau juridic si duhovnicesc, Oastea Domnului îsi realizeaza scopurile sale prin: – participare activa a ostasilor la serviciile religioase din cadrul Bisericii Ortodoxe; – organizarea de adunari duhovnicesti, în afara serviciilor cultice, în care preotii si mirenii, care adera la idealurile acestei Lucrari sau le simpatizeaza, mediteaza asupra textelor scripturistice în lumina Sfintei Traditii, pentru a patrunde rostul învataturilor crestine si a-si realiza, prin traire, idealul lor – mântuirea; – catehizarea copiilor si a tineretului; – activitati cu caracter cultural-crestin; – lupta împotriva criminalitatii cauzate prin liberalizarea avorturilor; – protejarea mamei, a copilului si a familiei, prin care Dumnezeu Îsi îndeplineste planurile Sale de mântuire a neamului omenesc; – combaterea (prin mijloacele pe care le ofera Evanghelia lui Hristos si Biserica Sa) sodomiei si a tuturor abaterilor de la poruncile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru existenta oamenilor din toate timpurile; – actiuni de caritate crestina (ajutorarea saracilor, a bolnavilor si a handicapatilor, evanghelizare în închisori etc.), prin grupuri de misiune, donatii de carte si ziare religioase, iar pentru fratii români din Ucraina, Basarabia, Iugoslavia si Ungaria – si carti de cult, acolo unde este cazul.

5. Actualitatea Oastei Domnului

În contextul de dupa 1990, când propaganda prozelitista neoprotestanta este în ofensiva, scotând în teren toate “armele” moderne de “evanghelizare”, Oastea Domnului, chiar daca n-ar fi existat, ar fi trebuit “inventata”. Ea este un brat viu al Bisericii si, acolo unde pastorii stiu sa o pretuiasca si sa o puna la lucru, se obtin rezultate spectaculoase. Conform principiilor Oastei, e necesar sa facem noi, ortodocsii, “evanghelizarea”, sa n-o lasam pe mâini straine. Credinta noastra nu este nici din secolul al XVI-lea, nici de la 1700. O avem direct de la Mântuitorul, prin Sfintii Apostoli, respectiv prin Sfântul Apostol Andrei. În veacul de aur al crestinismului, fiecare membru al Bisericii Primare era un misionar, stiind sa dea fiecaruia seama de credinta pe care o slujeste. Numai când fiecare ortodox îsi va cunoaste si-si va trai credinta, vom obtine biruinta asupra evanghelizatorilor de pe stadioane.

decembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Categorii
Video
Colecţia Isus Biruitorul
Lumina de la Certege

Calendar
Icoana Zilei
Sinaxar
Biblioteca
Vă recomandăm
Medalia Oastei